LiterNet prezintă între 25 și 29 noiembrie 2024 aceste povestiri.
Mai multe informații despre festival puteți citi aici: crossingborder.nl și aici crossingborder.nl/harmen-van-liemt.
Prolog
Octombrie 2024
E iunie 2024. Pe ecranul calculatorului îmi apare un email nou. De data aceasta nu e vreo declarație de impozit sau vreo reclamă la panouri solare, ci o invitație de la Crossing Border - dacă vreau să particip la The Chronicles. O onoare, mai ales fiindcă romanul meu de debut tocmai a apărut și nu prea îndrăznesc să mă consider scriitor. Însă acea mândrie este rapid înlocuită de un alt sentiment.
"Salut, Harmen, totul bine și frumos, dar bineînțeles că nu ești deloc în stare să faci asta", aud implacabil în urechea dreaptă. Vocea aceea, mereu tăioasă și cinică, pare că s-a stabilit acolo permanent. Dacă ar fi să-i dau un chip, văd înaintea mea o încrucișare între Geert Wilders și-un căpcăun. Hai să-l numesc Roger. Am citit destule cărți de dezvoltare personală despre cum trebuie să combați astfel de voci și de cele mai multe ori îmi reușește, dar de această dată Roger refuză să se dea bătut.
În loc să-i închid gura cu forța, decid să-i ofer un loc la masă. Dacă tot vrea așa de tare să vorbească, poate la fel de bine chiar să participe. Îl întreb deci de unde-i vine convingerea. Durează puțin, dar apoi aparent îi pică fisa: nu că s-ar teme că în timpul festivalului n-o să știu să scriu niciun text rațional. E mai adânc de atât. E vorba despre eticheta pe care o lipim asupra a ceea ce facem. Cum numim acest lucru.
"De ce ai vrut să devii scriitor?" mă întreabă adesea oamenii. Sau "De ce ești regizor de teatru?" Astfel de întrebări mă stresează. Nu pentru că mă îndoiesc de priceperea mea, ci fiindcă nu mă identific integral cu eticheta care "vine la pachet". Așteptările pe care o astfel de etichetă le aduce cu sine, pot fi sufocante. Mă simt dimpotrivă atras de combinarea disciplinelor, caut locul unde acestea se pot întări reciproc.
Dacă totuși ar trebui să mă numesc cumva, atunci ar fi "povestitor". Uneori o poveste îmi iese în formă scrisă, alteori sub formă de teatru. Pentru mine apare o problemă atunci când libertatea de a trece de la una la alta e limitată. Acela e momentul în care Roger intervine iar și sindromul impostorului își face simțită prezența.
Îmi doresc ca această ediție (2024) a festivalului Crossing Border să fie despre spargerea granițelor - nu doar a celor fizice sau culturale, ci și a celor din capul nostru. Granițele referitoare la ceea ce credem că putem, etichetele pe care le permitem altora să ni le pună, precum acelea de "scriitor" sau "muzician". Sper ca acest festival să ne ofere șansa să îmbrățișăm libertatea, să nu rămânem cramponați în niște tipare de gândire.
În timp ce scriu aceste lucruri, vocea lui Roger devine mai slabă și așteptarea începe să predomine. Da, voi relata despre festival. Da, mă voi bucura de spectacole, de discuții și de experiențe. Și da, voi scrie, fie că mă pot numi "scriitor", fie că nu. Împreună cu Oana Brumă, care-mi va traduce textele în română, vreau să creez ceva nou, ceva ce trece dincolo de un anumit gen.
Așa că dă-i drumul, Crossing Border. Sunt pregătit - cu sau fără Roger în urechi. La urma urmei pentru mine totul se învârte în jurul unui singur lucru: să spun o poveste bună.