Euro-Cronică de Doi Lei (din Bănie) (XXIV) - Sferturi de tristețe (Anglia-Elveția 1-1, 5-3 la 11 m / Olanda-Turcia 2-1)

Anglia 1 (B. Saka 80') - Elveția 1 (Breel Embolo 75'); 5-3 la 11 m

Ce ar spune suporterul englez Vierith:
Dacă nu e fotbal, măcar să fie bere. Oricum, orice s-ar întâmpla, Southgate e vinovat. Așa plictisitor cum e el, te-a dus într-o finală de European și o semifinală de mondial. Lucru nu foarte comun pentru noi. Și de ce să îl vezi pe el vinovat când toată lumea joacă atât ca să nu ai ce să le reproșezi. Trippier, Saka, Foden, Kane sunt în nota echipei. Decent, dar fără strălucire. Fără acel praf de stele la care te aștepți când spui Premier League.
Joc încâlcit, ca de League Two, viziune de League One, determinare de Championship (peste multe ligi bune și foarte bune din Europa), nume de jucători de Premier.
Da, avem posesia, dar e mult sub așteptările noastre să încheiem o repriză cu Elveția fără șut pe poartă! Mai exact cu două încercări ale lui Mainoo și Rice la care defensiva bogătașilor a răspuns prezent! Au tremurat puțin genunchii în minutul 75 când Embolo își aduce echipa în avantaj, dar doar pentru 5 minute, când Saka egalează după o acțiune personală și îi dă lui Sommer bilete în primul rând la un gol superb. Un șut la colțul lung. Primul șut pe poartă aduce egalarea. Primul. Primul șut. Pe poartă. Primul șut pe poartă în min 80!!!! Te lovește damblaua și alta nu...
Cu norocul de a nu lua gol direct din corner la execuția în bară a lui Shaqiri ajungem la loviturile de departajare unde Pickford îl ghicește pe Akanji.
It's coming home!... isn't it?

Ce ar spune suporterul elvețian Jianwu:
Nu cred că există parteneri de băut mai spectaculoși decât englezii. Am băut în trei pub-uri în ziua meciului cu ei, mirându-mă de puterea lor de a goli halbe și de credința că fotbalul se va întoarce, în vara aceasta, acasă.
După ultima bere am luat calea stadionului și m-am gândit că sunt atât de proști încât nu realizează că fotbalul nu a plecat niciodată de la ei, ținut fiind prizonier de patima lor incredibilă.
Până una alta, bine ar fi să mergem noi în semifinale și să se întoarcă acasă, fără fotbalul din capul lor, băutorii de bere.
Meciul a început așa cum mă așteptam, cu iureșul alor mei. Yakin îi scoate mereu din vestiar cu biciul. Englezii au fost însă calmi și au stins focul elvețian rapid.
Treptat, am văzut cum Xhaka și băieții lui sunt împinși către poarta lui Sommer, dar nu am simțit panică nici la cornerul lor, ceea ce m-a făcut să mă întreb ce s-a întâmplat cu fotbalul de când am intrat în mileniul 3.
O primă repriză super tacticizată a fost încheiată fără gol, Kane și Bellingham părând niște anonimi.
În partea a doua englezii au arătat că se pot apăra precum italienii, ne-au dat mingea mai mult și era clar că se bazează pe contraatacuri.
Ndoye și Embolo au lucrat pentru un gol care ne-a adus în pragul nebuniei pentru cinci minute. De atât a avut nevoie Saka pentru a ne îngropa speranțele.
OK, Anglia nu joacă un fotbal senzațional la acest campionat, dar știam că sunt fotbaliști puternici din punct de vedere psihic iar intrarea în cele 30 de minute de prelungire a venit fără nicio speranță pentru mine.
Sommer și-a făcut datoria în fața lui Rice și Bellingham și credeam că englezii vor reuși să înscrie înainte de loviturile de departajare, dar Shaqiri a lovit bara direct din corner, fiind atât de aproape de a scrie o nouă poveste elvețiană, iar Amdouni a ratat și el.
Poveste însă a scris Pickford, la penalty-uri.
Plecăm acasă, în Elveția. Merg mai departe englezii, naivii aceștia care tot cheamă fotbalul acasă, deși nu a plecat niciodată, nicăieri.

Olanda 2 (S. de Vrij 70' / M. Müldür 76' - AG) - Turcia 1 (S. Akaydin 35')

Ce ar spune suporterul olandez de Vier:
Meci cu mult mai greu decât ne așteptam. După primele 20-25 de minute cu faze periculoase, șuturi și tot tacâmul, a urmat o perioadă de acalmie care m-a speriat. Tot timpul mi-a fost frică de abordările astea. Când par apele liniștite, nimeni nu presează, toată lumea pare mulțumită și deodată pe trezești în avion în drum spre casă, fără să îți amintești cum ai luat gol în minutul 90. Scenariul părea să prindă contur după ce lovitura de cap a lui Akaydin a ajuns în poartă în minutul 35. Era gata-gata să încep să îmi iau la revedere de la nemți. Începuse să se cimenteze în capul meu scenariul de mai sus. Din fericire, e unul din momentele în care realitatea a fost mult mai blândă decât închipuirea mea. Cu 20 de minute înainte de final, după două mingi ale turcilor pe care scria 2-0, respinse excelent de defensivă noastră, se adeverește (a câta oară) zicala "ocaziile se răzbună". Și Doamne ajută, de data asta am fost noi la capătul bun al zicalei. După o centrare a lui Dapay, de Vrij înscrie cu o lovitură de cap. Ca să fie tacâmul complet, 6 minute mai târziu, UEFA îi fură un gol lui Gakpo, considerând devierea lui Muldur drept autogol. Mergem în semifinale și miroase a finală mai ceva ca marijuana pe străzile din Amsterdam.

Ce ar spune suporterul turc Jianzoglu:
Koeman a trimis pe gazon, la Berlin, același unsprezece folosit și în meciul cu ghiaurii români și de data aceasta a reușit și să înceapă altfel meciul.
În meciul acela românașii împăratului nostru Hagi i-au presat pe olandezi încă de la primul fluier. Noi nu am reușit. Depay putea să ne ucidă din primul minut de joc, dar a ratat. Și-au adus apoi aminte băieții că au un italian pe bancă și nu a mai zburdat cu așa ușurință niciun portocaliu, deși 15 minute ne-au ascuns mingea.
În minutul 35 Allah i-a așezat mingea frumos lui Arda Guler, Guler a dat-o mai departe, cap Akaydin și Turcia este on fire.
Olandezii își pierd capul, noi ne tragem răsuflarea, Montela își face freza, așază defensiva și prima repriză niciun șut batav nu prinde cadrul porții noastre.
Koeman îl introduce pe Weghorst, care intră la timp pentru a prinde bara lui Arda Guler din lovitură liberă.
După o oră de joc spahii sunt băieții mei, nimic nu trece, parcă nu au plămâni, iar Gakpo, arma secretă olandeză de până acum, este astăzi un inofensiv pistol cu apă.
În minutul 65 Yildiz este atât de aproape de a face 2-0!
Cinci minute mai târziu Montella își trece mâinile prin păr. Mingea circulă pe traseul portocaliu Depay - Scouten - Depay, Memphis centrează și de Vrij egalează.
Degetele lui Montella încă aranjează șuvițele negelate când Gakpo și Muldur încearcă amândoi să lovească mingea. Este autogol Muldur.
Dar Turcia nu predă armele! Niciodată! Van de Ven, apoi Verbruggen țin mingea departe de plasa turcii olandeze.
Nu reușim să egalăm nici în minutul 90+2, când Kilicsoy este atât de aproape de a reaprinde flacăra speranței.
Plecăm acasă triști, cu credința că puteam, că meritam să avem locul nostru în semifinale.