A fost așa: se juca semifinala Euro 2024 dintre Spania și Franța și era minutul 21. De 12 minute francezii aveau 1-0, cu primul lor gol din acțiune de la turneul final. Era groasă: în cinci meciuri se apăraseră excepțional și încasaseră doar un gol. Iar eu țineam cu Spania! Și mi se părea că mai rămăsese prea puțin din meci ca să întoarcă scorul. Atunci a verticalizat Nacho, spre Dani Olmo, care s-a întors cu fața spre atac după preluare, la vreo 32 de metri de poartă, și a pasat spre Morata, scurt, doar vreo 6 metri. Spaniolul n-a atins mingea și Saliba s-a păcălit, a împins-o doar puțin mai departe, fără să o poată degaja igienic. Și el era acolo! Lamine Yamal! Până în poartă erau vreo 24-25 de metri. A preluat cu exteriorul de parcă mingea abia aștepta să-i întâlnească piciorul stâng: s-a rostogolit mângâiată ca o pisică dar a rămas aproape, să primească răsfățul întreg.
Apoi, doar cu stângul, dansând doi pași la dreapta unul la stânga, Lamine Yamal, care are 16 ani, l-a ondulat pe Adrien Rabiot, iar în spatele lui, ca o umbră, la fel s-a unduit fără să priceapă ce se întâmplă și William Saliba. Când s-a întors spre stânga, puștiul s-a oprit, a ridicat privirea și a tras. Pisica-minge de mai devreme s-a transformat în șoim și-n rachetă și-n cometă și s-a dus în bară, ca să sară-n plasă și să îmi vină inima la loc!
Are 16 ani! Și când avea doi ani și jumătate, în echipa Spaniei debuta Jesus Navas, care s-a dus să-l îmbrățișeze după golul dat Franței. Apropo, Jesus Navas, titular în semifinala de la Munchen, de marți seara, e mai în vârstă cu 3 ani decât tatăl lui Lamine.
Încă ceva: Adrien Rabiot spusese chiar înainte de meci că, dacă vrea să ajungă să joace finala, Lamine Yamal trebuie să arate mai mult decât a arătat în primele 5 jocuri de la Euro. Sărmanul, l-a luat gura pe dinainte! Copil ascultător, Lamine i-a arătat chiar lui mai multul!
Apoi, Franța, care avusese cea mai bună și mai lăudată defensivă din turneu, chiar dacă atacul nu mergea și vedetele erau criticate, s-a prăbușit în doar 4 minute. Atâtea au trecut până să se facă 2-1 dintr-un șut în diagonală al lui Dani Olmo, cu mingea băgată în poartă de piciorul întins al lui Joules Kounde. UEFA a zis că e golul lui Olmo, ceea ce e adevărat, pentru că și fără devierea lui Kounde, mingea tot în plasă ajungea.
Ce a urmat e povestea încă neterminată a celei mai subestimate favorite de la acest Euro și a antrenorului ei criticat deseori pentru selecție, tactică și obsesii la care n-a renunțat. Luis de la Fuente a avut un plan, și-a ales cu cine-l pune în aplicare, s-a ținut de el și a câștigat. Inclusiv, sau poate mai ales, pentru că l-a trimis pe teren din primul minut pe Lamine Yamal, de doar 16 ani, și i-a permis să se joace, să greșească, le-a cerut celorlalți să nu-l certe, să-l aplaude și să aibă încredere. Puștiul a fost omul meciului marți seara. Nu doar pentru gol, ci pentru tot ce a făcut și a arătat pe teren, unde a muncit în apărare cot la cot cu Laporte și Nacho și Vivian, a luat și-un galben pentru un fault pe care îl faci în mod normal la 32 de ani, cinic și eficient, a alergat, a driblat și n-a uitat să se bucure, deși în față avea o finală la care să ajungă, deși nimeni nu-l credea în stare.
Lamine Yamal și-a scris așadar povestea ce se va spune de aseară în cărțile de fotbal cum numai un copil o poate scrie: cu zâmbetul pe buze și pus pe șotii.
Italicele din titlul de mai sus (care puteau să fie ghilimele dacă nu erau niște restricții tehnice) nu sunt pentru că asta a spus Lamine Yamal. E un titlu pe care l-am găsit în Marca. Prea bun să nu vi-l spun! Mă gândesc să fac într-o zi o antologie cu cei mai talentați, mai inspirați și în general mai inteligenți care mi-au înseninat clipe de cititor de fotbal și care mi-au cadorisit minunății de fraze despre joc la fel de emoționante precum jocul însuși. Marca, apropo, din Spania, de unde e și echipa asta generoasă și un pic nepământeană cu fotbalul ei care a venit ca o ploaie răcoroasă binefăcătoare, pe canicula de afară.