Călătoresc într-un campervan Challenger V217 și combin filmările sau ședințele foto pentru clienți cu descoperirea de locuri noi. Nu-mi place rutina, nu-mi plac orarele, evit pe cât posibil locurile super-turistice. Îmi place să descopăr gastronomia locală și vinurile de calitate.
Îmi place să ies de pe șoselele principale, să mă abat din drum, așa că m-am trezit rătăcind prin Italia în camperul meu.
Astfel am dat peste Dozza, un diamant încă nedescoperit de turismul de masă.
Înainte de a intra în centul vechi, este o parcare auto care are și câteva locuri de campare pentru autorulote. Parcarea pentru autorulote este gratuită, are electricitate dar nu poți sta mai mult de 48 de ore, suficient pentru a descoperi Dozza.
Satul medieval Dozza, unul dintre "Cele mai frumoase orașe din Italia", este situat la sud de Bologna, la 6 km de Imola și este așezat pe creasta unui deal ușor, cu vedere la valea râului Sellustra.
În Dozza, arta devine peisaj urban, decorând pereții caselor, străzilor și piețelor care umplu colțurile satului cu culori vii, strălucitoare.
Este un veritabil muzeu în aer liber, unde puteți admira peste o sută de lucrări ale mai multor artiști contemporani de prestigiu.
Aici veți găsi și lucrarea "Acheopterix" realizată de artistul român Nicolae Sava în 1995.
Din păcate, ca despre mulți artiști români, nu am găsit prea multe despre el pe internet...
Cea mai bună perioadă pentru a vizita Dozza este din mai până în septembrie, când puteți combina o vizită în sat cu participarea la evenimente cum ar fi "Festivalul vinului" sau "Nuova Biennale del Muro Dipinto" (Expoziția bienală a zidului pictat).
Centrul său istoric, cu forma sa unică de fus, a păstrat structura medievală originală, iar fortăreața impunătoare, Rocca Sforzesca, situată în vârful satului, se armonizează perfect cu restul clădirilor.
De la tagliatelle (tăiței) la garganelli (macaroane) și tortelli (paste umplute), în Dozza pastele sunt făcute riguros, manual.
Felurile secundare tradiționale sunt pe bază de carne: castrato (oaie la grătar) și fiorentina (friptură T-bone la grătar), însoțite de piadina tipică (pâine plată) servită, de asemenea, cu brânză moale, cum ar fi squaquerone, sau salamis.
În ceea ce privește vinurile, puteți alege dintr-o mare selecție de produse locale, precum Sangiovese DOC (vin roșu) și Albana DOCG (vin alb).
Datorită bogăției sale enogastronomice, Dozza face parte din Strada dei Vini e Sapori Colli d'Imola.
Cetatea, reconstruită în secolul al XV-lea din ordinul Caterinei Sforza pe rămășițele vechilor cetăți bologneze, a fost transformată, la sfârșitul secolului al XVI-lea, în elegantul Palazzo Malvezzi Campeggi de către familia Malvezzi-Campeggi, care a locuit aici până în 1960.
Din păcate, castelul se afla în pauză și era închis, așa că nu am avut timp să îl vizitez. Am plecat din Dozza mai bogat sufletește și cu gândul de revenire.
Am continuat să conduc pe drumurile mici de țară din Italia. Nu descopăr prea multe pe autostradă, așa că am ales să evit autostrada în Italia.
Am încercat să surprind atmosfera din Dozza în 36 de fotografii, numărul magic al filmului foto!
Sper că am reușit să vă aduc un pic de frumusețe din Italia mai puțin cunoscută.
marianmocanu.ro/
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)