Ideea acestei serii a pornit de la o mică investiție în toamna lui 2010, când mi-am cumpărat un aparat fotografic Canon Prima AS-1 dintr-o piață de vechituri din Ungaria.
Pe atunci obișnuiam să fotografiez aproape exclusiv pe film, așa că mi-am încărcat noua cameră cu o rolă și a doua zi am explorat împreună senzația de spa.
De obicei, lucrez în alb-negru, dar de data asta chiar am vrut să merg pe color.
Am început seria cu filme expirate.
Din start, astea nu îți mai oferă dinamica unui film proaspăt. În momentul în care se mai și încălzește la 36-38 de grade în apa termală, capitulează.
După scanare, cu rezultatul final în față, tot la alb-negru am ajuns, dar printr-o cale mai lungă, de care nu îmi pare rău deloc.
Baia termală în istorie, chiar înainte de Hristos, a reprezentat o lume diferită pentru societate.
Tot timpul a fost un punct de informare, un club de afaceri sau in termene actuale funcționa ca o social media rudimentară.
În orice domeniu există mai multe niveluri și aici poți repera lejer turiștii care vin la relaxare de weekend și "termaliștii" înrăiți, care știu minutul și secunda în care pornește instalația de masaj din bazinul mic.
La cei care au ca stil de viață termalul poți identifica foarte repede ritualurile urmate.
Au parcă totul regizat.
Nimic nu e întâmplător în cazul lor.
În aceste bai trebuie să te expui într-un spațiu cu multe tabuuri.
Există o încărcătură interesantă în aceste băi, aici oamenii cred.
Cred în efectul apei, cred în minuni, majoritatea dintre ei nu vin aici pentru distracție.
Sunt într-o stare de meditație.
În seria aceasta de imagini nu există vreo informație concretă care să ajungă la privitor.
După mine, mai mult contează atmosfera.
Pe asta am încercat să mă concentrez și în momentul în care am făcut selecția.
Îmi doresc ca cel care privește pozele să-și poată imagina căldura, umiditatea, mirosul de sulf, gălăgia copiilor din background.
instagram.com/street_jpg/
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)