Indicația lui Mihai Buzea pentru această temă a fost foarte simplă: "Scrieți o povestire pe tema prostiei."
Brains are the new tits
Dragoș Duțulescu
Dragoș Duțulescu
"Când vezi cirezile de imbecili,
devine suportabilă însingurarea"
(Petre Țuțea)
- Coaie, mă ajuți și pe mine cu bara asta, strigă Boghi cu ochii ieșiți din orbite la Claudiu. Ai venit la sală doar să belești ochii după pizde? Așa faci mereu, în pula mea. Nu mă pot baza pe tine. Mor, dracu', aici, strivit de 100 de kile. Zici că ești vreun fotomodel după care mor femeile.
- Mai taci, bă, du-te dreacu'! Mă uit și io, că uitatu' nu costă nimic. Mai bine bagă repetările alea și hai să ne tirăm pe la vreo terasă.
- Bă, să moară mama dacă te-oi mai lua vreodată să mă ajuți. Mai bine lucrez cu Vioară.
- Lasă-mă, bă, și cu Vioară ăsta al tău. Ia, uite-l! O freacă ca domnișoarele, la scripete, ca să-și definească mai bine tricepsu'. Cine pula mea se uită la tricepși? Dar nebunului nu-i poți spune că e nebun, că o să sară la bătaie.
- Vioară, țipă Claudiu, haide, frate, bagă mai cu folos că așa stăm aici până mâine să ți se întărească ție tricepsu'. Haide, că acum termină și Boghi și mergem așa, cu mușchii umflați, să ne dăm pe Dorobanți. Ia uite, în pula mea, am început să vorbesc și în versuri de când stau după curu' vostru, bufni Claudiu într-un râs isteric.
De fiecare dată când veneau la sală, după ce terminau cu exercițiile, Viorel, Bogdan și Claudiu mai zăboveau holbându-se la doamnele și domnișoarele care lucrau la aparate. Vânătorul preistoric de oraș din fiecare dintre ei se activa la vederea unor fese bine definite prin colanții semitransparenți sau la vederea urmei de transpirație pe care efortul din timpul exercițiilor o desena între sâni, pe tricouri sau bustiere. Rămâneau precum lupul din desene animate: cu ochii ca de melc, ieșiți din cap și lipiți de obiectul țintă (fese sau sâni), cu gura căzută de uimire pe podea și având un stol de păsărele invizibile rotindu-se în jurul creierului lor golit de orice fel de rezonabilitate.
La fel au făcut și astăzi. După ce și-au terminat exercițiile, s-au adunat toți trei lângă fereastra imensă pe care priveau spre parc toți cei care alergau pe benzile de alergare. De aici puteau vedea cel mai bine întreaga sală. Era un loc strategic. Dintre ei, Claudiu era cel mai vocal și plin de aprecieri la adresa doamnelor și domnișoarelor. El era primul care-și dădea cu părerea.
Chiar dacă avea în jur de 35 de ani, Claudiu încă locuia cu maică-sa. Nu-i plăcuse prea mult școala, așa că, după terminarea liceului, s-a gândit că ar fi mai bine să plece din țară. Și-a zis atunci: "dau un tun și mă întorc". Așa auzise el de la alți prieteni. "Frate, în afară, viața e ușoară. Ăia sunt niște fraieri și le dai țeapă ușor". Dar, după câteva experiențe eșuate în șantiere din Italia și vreo două, trei încercări de furtișag prin Anglia, s-a întors cu coada între picioare la maică-sa acasă și s-a decis să devină șofer de Uber. "Nu am șef, plec la muncă și vin de la muncă când vrea pulicica mea. Fac câți bani vreau io. Ce altceva mai poți să vrei de la viață?" și-a zis el. Până acum, însă, toți bani a reușit să-i toace pe nopți pierdute prin cluburi sau la sala de forță. În general, experiențe prin care încerca să-și valideze masculinitatea.
- Bă, voi ați mai văzut-o pe asta pe la sală? îi întrebă într-o doară Claudiu pe prietenii lui, arătând cu degetul spre o tipă care tocmai intrase în sală și se pregătea să-și înceapă rutina de exerciții. Să moară mama ce țâțe are!, continuă el. E clar că e venită pe agățat. Uite cum și-a înnodat tricoul ăla deasupra buricului.
- Bă, ești prost! Uite cum se apleacă să ia ganterele, zise Boghi. Așa păpușă, nu te grăbi, continuă el. Ridică-le încet de jos și vine imediat și fratele tău să te ajute. O să vrei să facem multe repetări împreună. Ai prins-o p-asta?
Izbucniră în râs, înghiontindu-se și dându-și palme pe spate, fără să le pese de penibilul situației sau că-i deranjează pe cei din jur.
- Haide, poate azi combinăm ceva, zise Claudiu. Nu-i așa, Vioară?, îl înghionti el serios pe Viorel.
Viorel era cel mai tânăr dintre ei. Îi ziceau Vioară pentru că era ceva mai subțirel, dar și pentru că era un fan înrăit de karaoke. Era atât de obsedat de asta încât nu rata niciun concurs de karaoke din Japonia. Merge acolo pentru că, spune el, "acolo s-a inventat karaoke, frate, deci acolo lumea se știe cel mai bine cu sportu' ăsta". Cel mai mult îi plăcea senzația pe care i-o dădea experiența de pe scena aia artificială. Alături de alți cântăreți "de carton" ca și el, se distra și se simțea stăpânul lumii. În Japonia, "artistul" Vioară a avut însă și câteva epifanii despre sensul vieții. Acestea l-au făcut să renunțe, la 32 de ani, la jobul lui călduț din IT pentru a-și deschide un studio yoga. Afacerea a mers cum a mers vreo șase luni. Apoi, a decis să-și transforme studioul într-un salon cosmetic pentru bărbați. Se inspirase dintr-o chestie la modă văzută tot prin Japonia. Metrosexualitate. La "Metrosmetics", bărbaților le erau oferite servicii extrem de diverse. Începând de la epilat, tratamente faciale și corporale, mani-pedi, pensat și până la ședințe de machiaj (surprinzător câți bărbați foloseau produse de machiaj!). Mulți bărbați, multe probleme emoționale ce trebuie rezolvate. Așa că, afacerea asta a prins foarte bine. Acum, cu tenul mereu îngrijit, atent pensat și cu genele vopsite, Vioară își petrece timpul încercând să se integreze în diferite cercuri de așa ziși prieteni.
- Frate, mie mi-e cunoscută tipa asta, zise Vioară. Cred că am mai văzut-o pe undeva. Prin vreun club sau pe la vreo petrecere. Sau a venit cu gagică-su la salon?
- O cunoști pe dreacu', zise Claudiu. Ție mereu ți se pare că-i cunoști pe toți. De când ești mare patron de salon de făcut bărbații frumoși, crezi că te știi cu lumea. Mai bine zi, cum o combinăm? Hai să te văd!
- Bă, să știi, în pula mea, că pirpiriu' are dreptate, sări ca ars Boghi. Eu cred că am văzut-o într-un film la care se uita gagică-mea, pe Happy. Cred că e actriță.
Boghi (Bogdan în acte) se prezenta de fiecare dată ca fiind asistent de manager de restaurant. I se părea că e mai de fițe decât să spună că învârte micii pe unul din faimoasele grătare din Obor. Ajunsese să lucreze acolo într-o vacanță de vară, pe când încă era în liceu și visa să dea la facultate. Au trecut lunile și apoi anii, iar el a rămas blocat acolo, deși nu simțea asta ca pe o corvoadă. Descoperise la noul său loc de muncă un alt tip de viață. O viață care îi oferea mai multă libertate, dar și recunoaștere, lucru de care nu avusese parte până atunci. Se simțea stăpânul grătarului când veneau clienții și spuneau: "Vreau să mă servească Boghi. Doar el știe cât îi place micului să stea la plajă, pe fiecare parte". Iar bacșișul era pe măsură. Nu că ar fi trăit el din bacșiș. Mai avea și alte combinații din care scotea bani frumușei, dar nu prea vorbea despre asta. Din timpul școlii rămăsese pasionat de două lucruri: horoscop și dezvoltare personală. La radio sau la TV, nu rata nicio emisiune despre horoscop. Devenise un horoscopist convins. Asta poate și pentru că, de câteva ori în viață, anumite coincidențe l-au făcut să creadă în plăsmuirile horoscopale auzite în ziua respectivă. El consideră că horoscopul și dezvoltarea personală nu se exclud. Horoscopul îți dă indicii despre ce trebuie să faci în viață, iar dezvoltarea personală este metoda prin care faci ca toate să se întâmple. Este atât de pasionat încât poate să-ți redea pe loc o multitudine de principii și teorii în a căror utilitate credea. Cărțile lui favorite erau 7 reguli de urmat în viață, Tată bogat, tată sărac și Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus. Poate și din acest motiv, Boghi a fost singurul care a putut face o observație, în legătură cu noua lor "țintă", care avea să influențeze întreg cursul acțiunii.
- Bă, da ia stați așa! Ați văzut, în pula mea, ce are scris pe tricou?
Se holbară fără jenă, dar Boghi, care deja citise textul inscripționat pe tricoul Gabrielei, le-o luă înainte.
- "Brains ar dă niu tits". Bă, să moară mama, ce marfă e vorba asta. E de dezvoltare personală, vă spun eu. Nu am mai auzit-o până acum, dar tipa e clar pe frecvența lu' Boghi. Am văzut-o și în serialul ăla, Vecina, de pe Happy. O cheamă Gabriela și mai nu știu cum. E bombă fata. Se linge cu toți prin film. Ea este o vecină nouă, într-un bloc de nefamiliști. Să vezi cum ți-i mai îmbârligă pe toți pe acolo. Îi face din vorbe și îi folosește cum vrea ea. Așa cum fac toate pizdele ca ea, de fapt. Gata, m-am prins. Știe fratele vostru cum s-o agațe.
În timpul ăsta, Gabriela, fără a lua în seamă privirile de hiene hămesite ale băieților, plecă de la locul în care își făcea exercițiile. Veni către benzile de alergare, adică chiar în zona în care cei trei îți ștergeau balele cu mâneca tricourilor lor de firmă. Se sui pe o bandă și începu să butoneze pentru a-și pregăti aparatul pentru exercițiu. Luat puțin prin surprindere de ușurința cu care părea că i se așază lucrurile (deh, horoscop, potrivire, cine știe?), Boghi o abordă, exact așa cum își propusese:
- Auzi, de unde ai tricoul ăsta? Îmi place ce scrie pe el și vreau să-mi iau și eu unul. Știi, și io sunt pe dezvoltare personală, ca și tine.
- L-am primit cadou de la o prietenă, răspunse Gabriela. Dar de unde ai dedus tu că eu aș fi "pe dezvoltare personală"?
- Bine, mă, că era și greu. Îi întinse mâna și se prezentă: Boghi, fratele tău. Păi, cum să-ți explic? Cred că mi-am dat seama după text și, pe urmă, cred te știu și de la televizor. Ți-am dat falău și pe Insta, GabriElla, zise ironic Boghi, înghiontindu-i apoi pe cei doi prieteni ai săi.
- Ahaaaa, păru uimită, Gabriela. Deci așa. Da, pe Insta sunt GabriElla, dar doar pentru prieteni. Auzi, dar care-i treaba cu dezvoltarea personală, că nu pricep? Ce legătură are sula cu prefectura, Boghi?, întrebă ea ironic.
Gabriela era actriță. Asta își dorise încă de mică. Îi plăcea să joace roluri, inclusiv în viața reală, cu părinții și cu familia. Îi plăcea la nebunie să le vadă reacțiile, mai ales atunci când ieșea din rol și le spunea râzând: "Te-am păcălit!". Toți îi răspundeau: "Tu ar trebui să te faci actriță", întărindu-i astfel convingerea că este bună și că asta este calea de urmat. Ceea ce nu-i spunea însă nimeni, poate pentru că astfel de lucruri nici nu prea părăsesc cercul strâns al lumii actorilor, era că, pentru o femeie, va fi de zece ori mai greu să reușească în acea industrie decât pentru un bărbat. Nu că asta s-ar întâmpla doar în lumea actorilor, dar, acolo, pentru o femeie, a fost mult mai greu să facă față tuturor provocărilor. Era o studentă foarte bună, dar, pentru că era femeie și, în plus, avea și un corp de invidiat, nu a putut scăpa de abuzurile de toate felurile din partea bărbaților din școală. A început chiar o relație, cu unul dintre colegii care păreau mai serioși. Spera ca acest lucru să-i țină la distanță pe libidinoși. Se pare însă că, libidinoșii, sunt chiar mai întărâtați de contextele ce par să fie provocatoare. În astfel de cazuri ei își etalează cele mai "prețioase" tehnici mârlănești pe care le dețin. Îi dădea roluri de amantă sau de prostituată. Trebuia, "pentru că așa cere arata, sacrificii", să se lase mângâiată și pipăită de mâini care nu știau să se oprească când trebuie, sau să se lase băloșită de săruturi cu limbi năclăite de tutun și cu gust de parizer ieftin. A avut nevoie de numeroase ședințe de terapie pentru a putea termina facultatea, dar era deja călită pentru a face față mârlăniei realității din viața unui actor ce se află în continuă căutare de roluri.
- Păi are, cum să nu aibă legătură?, zise Boghi, în încercarea de a prelua din nou controlul situației. Ia ziceți și voi, băieți. Ca actor, trebuie să te dezvolți personal ca să poți să înțelegi cum să joci în toate rolurile pe care le primești. E același fel de dezvoltare personală, ca în viață.
După o scurtă pauză în care crezuse că a ratat șansa de a duce discuția mai departe, Boghi continuă:
- Dar ce înseamnă textul ăsta de pe tricou? Nu l-am mai văzut până acum.
- Păi tu ce crezi că înseamnă? Nu ziceai că ești cu dezvoltarea personală? întrebă Gabriela, foarte sigură pe ea. Știa cum să jongleze cu gherțoi din ăștia. Mâncase mulți ca ei la micul dejun. Îi întinsese ca pe pateul de ficat pe pâinea prăjită.
- "Dacă ai creier îți pui țâțe noi", asta înseamnă, răspunse foarte sigur pe el Claudiu, dorind să-și arate mușchii. O știu de când am trăit la Londra. Apoi, întinse cu dezinteres mâna către Gabriela și continuă: Claudiu, cel mai matur dintre puțele astea blege.
- Scuză-mă pe mine că nu știu engleză ca tine, băi labă, sări Vioară. Înseamnă cu totul altceva. Mai bine o lăsăm pe domnișoara Ella să ne spună. Nu-i mai bine așa, domnișoară? Eu sunt Viorel, chiar dacă idioții ăștia îmi spun din invidie, Vioară. Sunt ofticați că eu sunt cel mai artist dintre ei. Mă ocup cu cântatul, dar nu ceva foarte profesionist. Doar așa, un amator în timpul liber.
- Aaaa, păi ce ne facem băieți? Unul e artist, altul e cu engleza, altul e cu dezvoltarea personală. M-ați vrăjit de tot, le zise Gabriela cu un ton ușor afectat. Sunteți, care mai de care, mai interesanți. Nici nu știu de unde să încep.
Se lăsă o tăcere stânjenitoare, dar ea îi privi atent pe fiecare, încercând astfel, să ducă starea de confuzie în care se înnămoliseră băieții, la nivelul următor.
- Păi știu eu ce ar trebui "să ne facem", Ella, sări dintr-o dată Boghi, cu atitudinea unuia care descoperise adevărul absolut. Te scoatem în club și apoi o să-ți dai seama care dintre noi e mai pe frecvență. Ai prins-o p-asta?
- Haideți să vă zic eu cum facem, interveni Gabriela. Nu, mai bine, ieșim cu toții. Și, ca să fie și mai ușor, vă invit eu. Alegeți voi unde: Loft, Bamboo, Nuba, Fratelli. Pot să fac rost de masă la oricare dintre ele. Ce ziceți?
- Bă, ești prost? se scăpă printre buze Claudiu. Păi și când ai vrea să ieșim, că și noi suntem pe cluburi și pe terase? Chiar și în seara asta.
- Dar, înainte de orice, mai avem ceva de rezolvat, le spuse ea cu un zâmbet larg pe buze. Eu am pretenții de la bărbații cu care ies. Trebuie să arate bine, să fie cu cap și să aibă înclinația asta către dezvoltare personală.
- Păi le bifăm pe toate, zise fără să gândească Boghi.
- Da, da, confirmă și Vioară, fără să stea prea mult pe gânduri.
- Cred că ți-ai dat seama că nu sunt probleme la capitolul "arată bine", zise cu o voce ușor gravă, Claudiu. E pe teritoriu nostru, după cum se vede.
- Iar la capitolul "cu cap", iară nu sunt probleme. Ai văzut că băieții se știe cu conversația, cu arta și cu multe "altele" pe care o să le descoperi tu, dacă mă înțelegi ce vreau să spun, chicoti Vioară căutând confirmare la ceilalți și fiind mândru de înțelepciunea pe care tocmai o emisese.
- Deci, mai rămâne să ne lămurim cu dezvoltarea personală, nu-i așa? îi întrebă Gabriela, uitându-se, pe rând, la fiecare.
Ca niște copii scoși la tablă, cei trei încuviințară ușor din cap, așteptând apoi o continuare din partea profesoarei care le testa abilitățile.
- Pentru asta, o să vă demonstrați abilitățile într-un exercițiu de dezvoltare personală ce se numește "Pot deșuruba trei bărbați adevărați un bec, în 30 de secunde?" Ce ziceți? Vă băgați? N-o să aveți probleme. Sunteți bărbați adevărați, din ce văd.
- Bă, ce pula mea e asta? întrebă cu voce tare Claudiu. Boghi, ia zi tu, frate, că tu le știi mai bine pe astea cu dezvoltarea personală. Ce treabă are deșurubatu' becului cu cât de șmecher ești? Asta își bate joc de noi.
- Stai, bă, că e cu subînțeles. Dezvoltarea personală e pe aleea lu' fratele tău. Nu-i așa, Ella?, încercă Boghi să obțină o confirmare.
- Ba da, așa este. Trebuie să lucrați toți trei, în același timp. Becul trebuie deșurubat în maxim 30 de secunde. Puteți să vă folosiți mușchii și creierul, iar eu, ca să vă ajut, vă dau și un scaun. Ăsta este un exercițiu pe care, într-o formă similară, l-am făcut și noi, la teatru. Trebuia să demonstrăm, că știm să ne coordonăm, că ne putem ajuta unii pe alții căutând soluții și fiind creativi în situații dificile. Exercițiul nu e greu, iar dacă vreți, vă duc chiar acum în vestiar și exersăm acolo.
- I-auzi, coaie! Noi trei, în vestiar, facem exerciții cu domnișoara Ella, din serialul Vecina. E, acum mai crezi că este doar o cioacă, fraiere? zise încântat Vioară, dându-i o palmă prietenească pe spate lui Claudiu.
Ajunși în vestiar, Gabriela le explică ce au de făcut și le pregăti cele necesare pentru a face ce le cere exercițiul.
- Eu zic să-l suiți pe Vioară pe scaun. Cred că el e cel mai ușurel dintre voi. Vioară o să se țină de bec. Voi doi, Claudiu și Boghi, pentru că stați mai bine la capitolul mușchi, o să ridicați scaunul, cu tot cu Vioară. Trebuie să vă învârtiți ușor cu el până se deșurubează becul de care se ține prietenul vostru. Noi așa l-am rezolvat în facultate și a mers. Ați înțeles? Mai aveți nevoie de timp ca să repetați puțin înainte de a începe?
- Nu avem nevoie de niciun timp pentru nicio repetiție. Ce dreacu' să repeți ca să deșurubezi un bec? se rățoi Claudiu la ea. Am deșurubat la becuri la viața mea, cât n-au futut femei ăștia doi la un loc.
- Păi atunci să-mi spuneți când să dau drumul la cronometru. Nu uitați! Trebuie să vă mișcați repede și să terminați în mai puțin de 30 de secunde. Dacă nu, voi veți pierde jocul, iar eu va trebui să mă mulțumesc să merg iarăși singură prin cluburi, se miorlăi prefăcut Gabriela. Ia ziceți băieți, câte femei v-au mai cerut vouă până acum să "terminați repede"?
- Haide, Ella, noi suntem gata, zise Boghi extrem de încrezător și disperat să termine treaba cât mai repede.
Vioară era deja suit pe scaun cu mâna întinsă spre tavan, exact sub becul ce trebuia deșurubat. Ceilalți doi apucară de marginile scaunului și se pregăteau să-l ridice.
- Gata, am dat drumul la cronometru, zise Gabriela. Mă duc să-mi iau un pahar cu apă de la aparatul de afară și revin. Ce ziceți, terminați până mă întorc?
Ieși din vestiar. Închise ușa cu cheia, dar nu plecă. Rămase acolo, cu urechea lipită de ușă, pentru a asculta ce se întâmplă înăuntru. Băieții se încurajau în fel și chip, dar, după un timp, i se păru că îi aude respirând ceva mai greu și chiar înjurând. La un moment dat, îl auzi pe Claudiu zicând un "gata" leșinat, iar cei trei încercară să iasă din vestiar. Constatară însă că ușa e închisă și începură să dea cu piciorul în ea și să înjure.
Din spatele ușii, Gabriela simți nevoia să le mai spună ceva, cu aceeași voce miorlăită de mai devreme:
- Băieți, dar nu v-a spus "Ella" ce scrie pe tricoul ei. Scrie așa: "Să ai creier este noul să ai țâțe". Ați prins-o? Labagiilor. Labagiii lu' mămica!