Primul drum a fost la strania bazilică a Sfântului Nicolae, evident. Are o criptă dedicată la subsol, unde se săvârșesc și slujbe dedicate. Nu în prima zi a șederii noastre acolo, ci în ultima, am prins chiar o slujbă după tipicul rus, cu un cor splendid; de altfel, e și o placă semnată de Putin pe zidul exterior, care atestă finanțarea unei statui a sfântului, cap de perspectivă a intrării dinspre Marea Adriatică, pe o poartă a vechii cetăți, care parcurge bazilica pe partea ei nordică. În prima zi am dat peste o nuntă, cu nuntași care se lichefiau în hainele lor de gală, tineri, simpatici, gălăgioși, cum trebuie să fie nuntașii.
De ce e stranie biserica asta? Este romanică, în ciuda intervențiilor ulterioare; are, la interior, arce cu pasarele deasupra, care traversează nava, perpendicular, astfel încât balcoanele acestora comunică. Dar impresia că astea sunt poduri rămâne, augmentând metafora navei care trece pe deasupra lor, care e naosul tot.
Pe laterale, în drept cu altarul, sunt două rânduri de scări, care coboară în criptă. Pe mormântul bunului Sfânt Nicolae e altarul unde se slujește: preoții catolici stând cu fața spre vest, spre credincioși, iar cei ortodocși - cu fața spre răsărit, cum se rugau toți, înainte de Conciliul Vatican II. În fața mormântului - grilaj metalic de jur împrejur, cei pioși rugându-se atârnați de el, doar ca să fie mai aproape de moaștele sfântului.
Și credincioșii români pot fi aproape de Sfântul Nicolae, a cărui mână dreaptă se află la biserica Sf. Gheorghe Nou, marea ctitorie a Doamnei Brâncoveanu, soție și maică de sfinți, care ea însăși ar fi trebuit sanctificată.
Alătur câteva fotografii cu bazilica San Nicolá și revin cu relatări din zonă.
