Își ținea inima în palmă și se uita la ea cum stătea așa flască și plină de pete de minciună, frică, prefăcătorie, invidie și altele. Aruncă privirea peste umăr și văzu o turmă de oameni ce râmau prin mocirla sclipitoare, căutând acerb ceva. Termite îi curgeau prin sânge, mușcând hămesite tot ce întâlneau în cale. Pe obraji noroiul se uscase și începea să-i încrețească pielea. Strânse strașnic degetele până picură un strop rubiniu, apoi îi dădu inimii un bobârnac. O văzu că pulsează pentru prima dată, zâmbi și porni.
Iulia Stavre
Cerul pe care zbura elicopterul nu mai era albastru. Soarele abia se zărea, o umbră luminoasă acoperită de fumul și cenușa războiului. Privi în jos. Imaginea era apocaliptică. Nemișcare. Păduri uscate, câmpii arse, ape secate. Stârvuri de animale și păsări, în putrefacție. Orașele pustii, civilizația în ruină. Oamenii prinși în agonia sfârșitului, într-un Pompei de dimensiune planetară. Nici o speranță de viață. Elicopterul ateriză. Dumnezeu își puse masca de gaze și coborî să cerceteze mărimea dezastrului.
Ramona Ungureanu
Atâta știu și io de la fizică, că timpu-i relativ, și expresia vin imediat se poate dilata de la căldură și poate deveni gumoasă, așa că nu i-am pus tocănița la răcit în farfurie. Am așteptat ce-am așteptat și către seară m-am dus încetuc către cooperativă, să nu care cumva să fi pățit ceva, că universu-i mare și plin de piedici, de poți să-ți rupi gâtu' anțvai. Ajunsă acolo îl văd cu capu' între picioarele Lucicăi. Ah, asta era, era blocat acolo, bietu, ce sperietură o fi tras. Am și sunat la descarcerare.
