Camil Popescu
Se hurducăia măgăoaia pe șine ca o căruță pe drum de țară, soarele de amiază ne bătea direct în cap, perdelele nu puteau fi trase că nu existau, fereastra nu se deschidea, iar până la Tecuci mai era o veșnicie. Bolboroseam toți ca apa dată-n clocot și se revărsau șuvoaiele de transpirație ca Dunărea în mare. Și-atunci a intrat nașul, chitit pe scandal, biletele la control, ne-am uitat unul la altul, nimeni n-avea bilet și, ca la un semn, fără să ne fi vorbit înainte, am lansat un hawk tuah colectiv în direcția lui.
Siranus Hakobian
Sala e în picioare, încă o dată, iar eu mă hrănesc cu aplauzele publicului până când mă întorc înspre pian. Până acum trei ani nu știam cum arăta un pian. Lucram la câmp, cu picioarele goale și cu o pânză-n spate, să nu mă ardă soarele. Când m-a găsit fulgerul, am picat la pământ, înconjurat de o mie de sori strălucitori. Am zăcut mult în mijlocul câmpului ud, dar când m-am ridicat în picioare, l-am auzit pe Rahmaninov, iar degetele mele bătătorite au cunoscut imediat clapele. Incredibil ce bine-mi vine cu papion.
Nicolae Popescu
Se țin strâns de mâini, bețele noduroase bat cadențat pietrele drumului. Gâfâie, drumul spre vârful dealului e pieptiș. Ea se-mpiedică, el o ține strâns, își încordează brațul, piele și os. Ai grijă, Ană, să nu mori înaintea mea. Respiră greu, zâmbesc cu dinți rari. Așa îi spune și ea, când se îneacă cu supa de găluști: ai grijă, Ioane, nu muri înaintea mea. Urcă, umăr la umăr, cu pași mici, satul rămâne în urmă. Ajung pe culme, crucea albă e acolo. Ridică privirea spre cer: trebuia să ne trăsnești pe noi atunci.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2024, grupul are 13.230 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).