Deconstrucția împotriva distrugerii (scurte lămuriri pentru răuvoitori și neînțelegători)

Poate că unele lucruri pot fi distruse - iar unele chiar au fost și mai sînt - tocmai pentru că nu au fost deconstruite (cum trebuie) (la timp). Deconstrucția este solidară cu construcția, e partenerul și dublul ei, împotriva distrugerii. Dar cînd (abia) (tocmai) "distrugerea este creatoare", adică cînd doar "E"conomicul prevalează, deconstrucția este exilată și abjurată: exclusă și confundată cu dublul ei advers, distrugerea. În locul adevăratei distrugeri, devenite "creație", deconstrucția devine distrugere. Încă un truc, încă o șmecherie de economie (=) metafizică.
 
Deconstrucția e preventivă și avertizantă: continuă construcția fals, periculos oprită, "terminată". Deconstrucția continuă construcția și este continuarea construcției, ne-terminarea și mai ales in-terminabilitatea construcției, procesualizarea (menținerea ei în act) și de-finalizarea construcției, care e infinită.
 
La fel ca în cazul cutremurelor, deconstrucția trebuie concepută ca un serviciu public de avertizare și preîntîmpinare, care, în acest sens, lucrează anticipativ-pragmatic prin simulări și modelizări, prin teste și experimente în machetă, la scară redusă, adică umană, manipulabilă, accesibilă omului.
 
Dat fiind că sînt construite, adică nu mai sînt în construcție, lucrurile sînt (intră imediat) în deconstrucție. Dar posibilitatea distrugerii, deci necesitatea deconstrucției, intervine atunci cînd, inevitabil uman, construcția este oprită, mai precis întreruptă, adică finalizată pre-matur.
 
Lucrurile pot fi distruse, sînt atacabile din afară pentru că sînt interior destructibile, dat fiind că oprite din creștere, deci cu "oasele moi".
 
Deconstrucția e Care. Care pe care. Îngrijire și educație anti-neotenică (orice construcție fiind prin definiție pedomorfică).
 
Etc.