Închiderea oficială a avut loc pe 11 august 2024, de data aceasta pe Stade de France. O ceremonie poate mai clasică decât cea de deschidere, dar elegantă și presărată cu apariția lui Tom Cruise, a gimnastei Simone Biles, a înotătorului Léon Marchand (cel mai medaliat sportiv la această ediție - 4 medalii de aur, plus una de bronz la ștafetă), cu ceremonia de premiere a probei de maraton feminin și cu acordurile celebrei melodii My Way.
Ștafeta a fost predată către Los Angeles - care va fi gazda Jocurilor din 2028.
Pentru două săptămâni omenirea a fost un loc mai bun (sau cel puțin sper). Cu visuri împlinite, cu multe aplauze, cu oameni diferiți adunați la un loc, cu fericire, cu strigăte și cu nelipsitul Allez.
Rememorând, realizez cât de multe emoții am trăit în cele 12 zile în care m-am aflat acolo, la Paris.
Zece momente trăite cu toată inima:
1. proba de contratimp la ciclism trăită în plină ploaie și entuziasmul din ochii mei la trecerea fiecărui ciclist
2. finala olimpică la înot, 200 m liber, câștigată de David, trăită dintr-un apartament într-o suburbie a Parisului
3. Trei finale la canotaj și trei medalii văzute de pe telefon în celebrul muzeu Orsay
4. imensitatea stadionului Stade de France și a suporterilor
5. emoția simțită la intonarea imnului României la meciul de polo împotriva Croației
6. meciul de handbal dintre Norvegia și Germania, în care am avut norocul să urmăresc viitoarea campioană Olimpică - Norvegia
7. așteptarea cicliștilor în proba de șosea (încă nu îmi vine să cred că au trecut pe lângă mine)
8. finala de la gimnastică sol - trăită într-un parc în centrul Parisului (entuziasmul - bucuria - devastarea) (și acum din nou bucuria)
9. turul ghidat în Ambasada României
10. finala de la canotaj 8+1 și îmbrățișările trăite din același apartament din suburbia Parisului
Într-adevăr a fost mai mult decât am sperat. Și am aceste momente care vor rămâne atât de vii și către care tot o să mă reîntorc.
Delegația României are 9 medalii cucerite (3 de aur, 5 de argint și 1 de bronz). Mai mult decât s-a sperat. Dar poate mai puține decât ne-am fi dorit.
Ce învățăm din aceste medalii? Că talentul, munca făcută deștept, cu sens și dorință chiar te poate face campion olimpic (David Popovici). Că omul (Elisabeta Lipă) poate reconstrui o întreagă federație, că un sistem bine pus la punct chiar scoate campioni și că munca onestă te duce pe podium (cele 5 medalii de la canotaj sunt dovada vie). Că ambiția și puterea te pot ridica cu adevărat (Mihaela Cambei). Că uneori după multă muncă, mult sacrificiu pentru echipă și multă bunătate, visul chiar poate deveni realitate (Ana-Maria Bărbosu și a ei medalie olimpică). Că uneori șansa chiar poate fi de partea ta.
Îmi doresc să vină ziua când primele știri de la jurnalul de sport să nu fie despre fotbal, nu pentru că nu ar fi important sau pentru că acolo nu se depune efort, ci pentru că și alții merită la fel de multă apreciere, promovare și reclamă. (inclusiv astăzi când a avut loc ceremonia în care i s-a acordat medalia de bronz Anei-Maria Bărbosu și premierea tuturor celor medaliați olimpici de către Ion Țiriac, tot cu "sportul rege" s-a început la televiziune).
Îmi doresc să știm mai bine să ne primim campionii, să știm să îi felicităm mai bine și să ne acordăm timp să le citim poveștile.
Dacă ar fi să mai aleg să mai am încă o dată parte de această experiență, a Jocurilor Olimpice, aș zice da și nu doar pentru că am văzut sportivi și competiții, ci pentru că am fost alături de atât de multă lume de pe întreg globul care avea o singură dorință: să se bucure de sport.
Cred că un astfel de eveniment se trăiește o dată în viață din postura de spectator (și dacă ai mare noroc, poate și a doua oară). Iar eu mă bucur că am putut trăi și simți PARIS 2024.
