Pe podiumul Special Olympics fiecare are un loc

Zilele acestea am stat cu toții cu inimile și pumnii strânși pentru sportivii noștri în competiție pentru o medalie la Jocurile Olimpice (Paris 2024). Sportul reușește să adune oamenii în jurul aceluiași sentiment, de multe ori perimat în rest: acela că prin muncă multă și perseverență vei câștiga, vei urca pe podium. Doar că acest piedestal al triumfului olimpic are doar trei locuri, iar concurenții sunt din peste 200 de țări și teritorii. Și ei poate că și-au lăsat sângele și bucăți de epidermă pe salteaua, zgura, asfaltul, apele care le permit să evolueze și, cu toate acestea, ies pe locul 4, 5, 6 sau mai jos. Chestiune de șansă, noroc, moment, talent, ani de pregătire. Iar podiumul are doar trei locuri.

Există însă în lume o mișcare olimpică unde fiecare are un loc pe podium. Fiecare concurent are dreptul la bucuria câștigării unei medalii și a gloriei din timpul ceremoniilor de premiere. Recunoscută de către Comitetul Internațional Olimpic, Special Olympics este cea de a treia și cea mai tânără dintre mișcările olimpice, după Jocurile Olimpice și Jocurile Paralimpice (dedicate sportivilor cu dizabilități și care se desfășoară în mod tradițional imediat după Jocurile Olimpice, în același loc).

Mișcarea Special Olympics este dedicată persoanelor cu dizabilități intelectuale, cu scopul de a crea incluziune socială. Jocurile Mondiale Special Olympics (Special Oympics World Games) se organizează tot o dată la 4 ani, alternându-se din 2 în 2 ani cele de Vară cu cele de Iarnă, însă perioadele nu coincid cu primele 2 mișcări (în iunie 2023 s-au organizat Jocuri Mondiale de Vară la Abu Dhabi, UAE, iar în martie 2025 vor avea loc Jocuri Mondiale de Iarnă la Torino, Italia).

Lăsând la o parte diferențele de natură calendaristică, esențială este filozofia care stă la baza organizării competițiilor sportive. Dacă pentru primele două mișcări primează întrecerea în virtuozitate sportivă, la Special Olympics sportivii concurează mai degrabă într-o întrecere cu propriile limite, din care toți vor ieși câștigători. Asta pentru că în lumea Special Olympics sportul devine, de fapt, un instrument prin care persoanele cu dizabilități intelectuale sunt puse în valoare și împuternicite. De aceea, aici toată lumea urcă pe podium. Desigur, fiecare își câștigă dreptul la o medalie conform potențialului și abilităților. Să încerc să exemplific: să ne imaginăm o competiție de atletism la care iau startul 9 sportivi. Fiecare va lua startul de pe culoarul său (facem un exercițiu și ne imaginăm o pistă cu 9 culoare, de dragul exemplului) și în final primii 3 clasați vor urca pe podium. La Special Olympics există o probă suplimentară care precede finalele, denumită divisining. Aici, în baza timpilor scoși de fiecare concurent, dar și în funcție de alte criterii precum genul dar nu numai, ei sunt încadrați în grupe valorice. Astfel că cei 9 sportivi din exemplu nostru vor fi repartizați în 3 grupe valorice, iar în fiecare grupă va exista un Locul 1, Locul 2 și Locul 3. În final, fiecare din cei 9 sportivi va urca pe podium, fiecare în grupa lui și își va primi binemeritata medalie conform propriului potențial!

Aici, pe podiumul Special Olympics este locul unde se întâmplă magia! Dacă până ieri copilul, tânărul, adultul cu dizabilități intelectuale (criteriul de eligibilitate pentru competițiile Special Olympics este un coeficient de inteligență sub 70) care intră în concurs era văzut undeva la periferia societății, uneori izolat, discriminat, poate hărțuit, cu șanse mai mici la educație, pe piața muncii și la o viață împlinită în general, astăzi el este un campion, a urcat pe podium și are medalia de gât. Este văzut, auzit, aplaudat, onorat. Este momentul în care îi crește încrederea în propriile forțe, capătă mai multă stimă de sine, se simte împuternicit și, ca un bulgăre, toate aceste sentimente și emoții îl vor (și o vor pentru sportivele de gen feminin) duce mai aproape de împlinirea potențialului propriu. Asta se propagă și la nivelul familiilor și a rețelei de suport care capătă mai multă încredere în potențialului sportivului / sportivei și a șansei la o viață împlinită. Și știm cu toții că stima de sine ridicată ne face să zburăm, să mutăm munții din loc!

Istoria Special Olympics, așa cum spuneam, este mai recentă și își află inspirația în grădina familiei Kennedy. O bucată mai puțin cunoscută din destinul acestei familii este că frații Kennedy aveau o soră cu dizabilități intelectuale: Rosemary Kennedy. Pe măsură ce sora lor a crescut și a devenit tânără adultă, s-a constatat că Rosemary avea un comportament nepotrivit vârstei și poziției ei. De aceea ea nu apare prea des la evenimentele de familie. Iar în urma unei operații de lobotomie nereușite (la modă în acea vreme) Rosemary rămâne nonverbală și paralizată și își va continua viață izolat, într-un scaun rulant. Cea mai apropiată de ea este sora ei, Eunice Kennedy Shriver care înțelege că persoanele cu dizabilități intelectuale au nevoie de mai multe oportunități și experiențe pentru a fi incluse și pentru a-și împlini potențialul, iar sportul oferă acest context. Începe să organizeze, în propria curte, mici tabere sportive destinate copiilor cu dizabilități intelectuale care altfel, în acele vremuri, ar rămâne excluși. Această concept crește, astfel că în 1968 au loc primele Jocuri Special Olympics la Chicago, SUA. De atunci, aproximativ 200 de țări și teritorii au aderat la mișcare și evenimentele se organizează regulat, în toată lumea, pe modelul olimpic. Țara noastră face și ea parte din mișcare prin Special Olympics România, care organizează competiții locale, regionale și naționale pentru sportivii cu dizabilități intelectuale și participă la cele internaționale.

La Special Olympics sportul capătă o putere transformatoare, împuternicește și redă demnitatea unor sportivi care încă sunt văzuți în afara liniei de demarcație a terenului de sport. Aici sportul este pentru toată lumea, incluziv, o încurajare pentru participare. Locul pe podium este muncit, este un efort răsplătit în întrecerea cu propriile limite și cu credința limitativă că persoanele cu dizabilități intelectuale nu pot fi campioni, că ceea ce le putem oferi, în cel mai bun caz, este o atitudine de bunăvoință condescendentă. La Special Olympics fiecare are un loc pe podium pentru că a îndrăznit să creadă că poate fi un campion, așa cum înțelept a fost exprimat într-o campanie internațională pentru incluziune, "dacă presupui că nu pot, nu o să pot, dacă presupui că pot, voi putea". Sportivii Special Olympics vor și pot să ne demonstreze că își merită locul pe podium și noi putem contribui la o societate mai incluzivă tratându-i așa cum sunt, niște adevărați campioni.