Am întâlnit-o prima oară în vara lui '75, la Corso. Strălucea, emanând prin toți porii senzualitate, rafinament. Nelipsita tabacheră fină, placată cu aur, țigareta, fumul jucăuș ce desena arabescuri în aer, erau toate o prelungire a formelor ei. Roiau în juru-i precum fluturii în lumină. Câțiva ani am urmărit-o cu habotnicie, vară de vară. Strălucirea îmbrăcase tiptil mantia înserării. După '89 n-a mai venit. Când am încercat să o caut, am realizat că de fapt nu-i știu numele. I-am lăsat la masă un buchet de crini.
Monica Aldea
Prâslea crescuse și păzea stelele. Le inventaria într-un catastif. Nu era de colea cu ditamai bolta cerească. Cu merele nu mai mergea, scăzuse și prețul aurului. Împăratul mai cultiva și ierburi de leac. Se dădeau bine și supușii erau mulțumiți. Doar supraviețuitorii. Mestecând un fir de Iarba Interzisă, soi din încrucișarea cu Iarba Fiarelor, flăcăul căzu în somn greu. Zău, erau toate, una nu s-a clintit. Dar în desagă ce sclipește? Asta? E falsă, Măria Ta. Scrie și în registru-Steaua Fără Nume.
Ana Maria Dobre-Nir
Uite, vezi, acolo, în spatele acelei stele strălucitoare, mi-am ascuns dorințele. Azi le mușc din umbre, dar în gură am doar gust de fum. Aș putea să plec, să mă urc în avion și să mă duc departe, dar n-aș rezolva nimic. Și atunci rămân aici, cu tine, pe nisipul ăsta ud. Iți dau voie să-mi povestești despre cum iți trec zilele, despre ce te bucură sau te supără și, tot așa, despre atât de multe altele. Însă, eu încă-mi simt zborul trăgându-mă de piele. Chemându-mă spre colțuri de lume despre care nu știu încă nimic.
