E cu noi doi, la mare. Tu mă ții de mijloc, cum îmi place. Eu fericită, arătând tuturor inelul de logodnă. Numai că fundalul e editat. Și, na, poza inițială era cu fostul, care fusese în stare să-mi dea un amărât de inel, nu ca tine, săracule care ești. Să zici merci că ți-am lipit capul peste al lui. Am postat-o peste tot. Zeci de telefoane de la tine, nu răspund, că nu-s fraieră. Apoi sms nervos că, vezi Doamne, a văzut actuala iubita și e supi. Acum cine-i de vină că actuala a fost prietena mea cea mai bună?
Caterina Tudorache
Deci cine vine azi? Cum. Doar am zis gata cu săracii o zi. Și mâncarea. Ce avem? Bun. Câți suntem? Cică dă mai bine să fim număr impar. Pentru diversitate, propun să aducem și o femeie. Aș vrea să o aduc și pe mama. Vedeți să avem toți culori complementare, să nu fie vreunul îmbrăcat la fel. Eu voi sta în mijloc, mama lângă mine și voi vă veți preface că discutați în grupuri de 3. Cum adică suntem 12? Nu mai e nimeni prin sat? Bine, aia e. Aduceți pe Iuda. Dar îl puneți în colț, nu vreau să îl văd la Cină.
George Dometi
Pământul ne cheamă la dânsul cu neostoită tânguire. Să încetăm cu această sforțare de-a trăi. În mintea noastră e cuibul de viperă ce, mușcându-ne, ne amăgește cu veninul fericirii. Priveam prin obiectiv chipul ce-l credeam bucuros. Îi muriseră părinții și orfan urma să trăiască. Nu judeca obrazul după grimasa obișnuitei disimulări, că în muțenie se surzește mai tare. Nu încerc cu degetul metaforei oceanul mânjit de sens, ci vreau să fac transfuzie cuvintelor cu durerea ce mă macină din naștere.
