Inițiatorului acestei săli de sport este Kankarit Boonchuay. Acesta a fost luptător Muay Thai până când și-a rupt piciorul și nu a mai putut continua. S-a angajat paznic la o bancă, apoi om de serviciu la o sală de box și într-un final și-a deschis propria sală de sport. A recrutat copii din cartier, inclusiv propriul său fiu - Wanchana. Nu avea prea mult echipament, dar a primit ajutor de la oamenii care locuiau în zonă. Kankarit este foarte mândru de fiul său, pentru că este foarte talentat și muncește foarte mult la antrenamente. Wanchana este principalul motiv pentru care el a continuat cu această sala de box. În scurt timp Wanchana a devenit o vedetă în ascensiune a boxului Muay Thai. A câștigat multe lupte. Prima luptă în ring a avut-o la 8 ani. Avea doar 23 de kilograme, atunci. A pierdut acea luptă, dar nu s-a simțit descurajat. S-a antrenat și mai mult, ca să câștige data viitoare. Și a reușit. S-a antrenat mereu din greu devenind din ce în ce mai bun în fiecare zi.
Aceasta este scurta istorie a acestei săli de sport, descifrată cu dificultate dintr-o copie xerox a unui fragment de ziar thailandez pe care Kankarit mi l-a dat în ultima dintre cele două după-amieze petrecute acolo. Din păcate, niciunul dintre cei de acolo nu vorbea altceva decât thailandeza.
Zilnic, toți membrii familiei și toți vecinii sunt acolo. Ei participă împreună la tot ce se întâmplă. Copiii sunt ai tuturor și întreaga comunitate împărtășește bucuria oricăruia dintre copii atunci când se întâmplă ceva bun. În timp ce Kankarit își antrenează elevii, soția lui stă pe un scaun în fața ringului și îi ajută pe copii să-și facă temele iar bunica gătește pentru toată lumea și se ocupă de treburile casei.
Locul are toate elementele familiare menite să lege pe viață membrii unei mici comunități care trăiește în pace și singurele "lupte" care se dau aici sunt doar sport și nimic mai mult. Prieteniile sunt pentru totdeauna și simplitatea este principiul de bază. Totul este natural și fără pretenții și nici nu poate fi altfel, atât timp cât la un zâmbet răspunzi cu un alt zâmbet. De la cel mai mic la cel mai mare, de la cel mai slab la cel mai puternic, toată comunitatea se adună aici, pentru că aici toți sunt prieteni. Și pentru o zi (sau două) am fost și eu membru al acestei mari familii, chiar dacă singura limbă în care puteam comunica era doar cea a umanității.
Nu pot să exprim cât de fericit și recunoscător sunt pentru întâlnirea cu această familie minunată și curajoasă. De multe ori m-am gândit la ei, în anii care au urmat. De câteva ori am căutat și pe internet, dar în afară de un scurt videoclip realizat de un călător francez foarte talentat, n-am găsit nimic. Din păcate nici acesta nu avea nicio informație suplimentară despre ei.
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
