Într-o familie de sași erau doi adolescenți, doi frați foarte diferiți ca fire și ca înfățișare.
Unul era înalt, chipeș, impunător, un tânăr legat de cele lumești - hore, petreceri, cum este normal în tinerețe.
Celălalt, studios, mai mic de statură, mai firav. Tocilar.
Problema este că în 1941 a început războiul și băiatul chipeș a căzut la examenul de bacalaureat - fusese pe Cibin cu fetele.
L-au înrolat și a plecat la armată imediat - nici nu a înțeles ce se întâmplă că era deja la Odesa.
Firavul studios a intrat la facultate și așa a scăpat de război.
Peste mult timp avea să se căsătorească și a avut chiar și un copil - o fetiță, actuala mea soție.
Și au trecut anii.
Despre Heinrich, băiatul chipeș și plin de viață, nu s-a mai știut nimic - a dispărut în război, în stepele rusești, fără mormânt nicăieri...
La vreo 10 ani de la terminarea războiului, au venit din prizonierat din Siberia colegi de-ai lui de armată.
Unul a adus un aparat de fotografiat - aparatul lui Heinrich, care a rezistat miraculos în prizonierat.
Acum erau alte timpuri... nu era bine să aduci aminte de război sau de lupta contra rușilor... aparatul a ajuns într-o ladă într-un pod.
Și iar trece timpul.
Vin anii '80.
Eu mă ocupam de zor de fotografie... ca Heinrich care se spune că făcea fotografii grozave... dispărute din păcate în negura timpurilor.
Pe scurt... în aparat era un film... l-am developat... și acestea sunt imaginile.
Ultimele luni din viața lui Heinrich, un saș din Sibiu, o cometă strălucitoare ucisă de timpuri.
Poate că ar fi ajuns un mare reporter de război.
Poate că, poate că, poate că.
Dar nu avem decât aceste imagini făcute de un spirit extraordinar.
Cel de sus să aibă grijă de sufletul lui.
(text de Dinu Lazăr)
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
