Panseuri involuntare X (Comunism şi capitalism / Pe vremea lui Ştefan cel Mare)

Comunismul era cu oameni egali.
Şi se trăia rău
în comunism se trăia foarte rău.
Nici acum nu se trăieşte bine,
dar totuşi e mult mai bine.
Comuniştii distrug, iar capitaliştii refac.


Pe atunci, oamenii trăiau din ce în ce mai bine
odată cu trecerea timpului.
Atunci tehnologia nu era aşa de dezvoltată,
aşa că oamenii erau modeşti.
Dar era foarte rău.
Se mânca numai brânză cu mămăligă,
cu toate că şi alimentele din ziua de azi
au multe E-uri.
Oamenii trăiau mai restrâns,
cel puţin referitor la mâncare,
deoarece anumite legume
nu se aduseseră din America.
Dar chestia e că, pe vremea lui Ştefan cel Mare,
oamenii aveau toţi locuri de servici.
Chiar dacă trăiau într-un spirit de luptă permanent.
Ce să facă şi ei?
Mai mâncau când veneau ajutoarele (tătarii, turcii).
Trăiau exact cum trăiesc moldovenii.

---

Motto: "Să cretinizăm limbajul"

(Gellu Naum)


Mai întâi mi-a căzut sub ochi un motto de pe Zmeura de câmpie a lui Mircea Nedelciu. "Război înseamnă să mergi la război, să vii de la război şi după aia să visezi război". O fetiţă de 6-7 ani avusese norocul să fie auzită de pictorul Dorel Zaica. Atunci mi-a venit pofta de a-l cunoaşte pe omul ăsta, care încă ştie să se mire şi să caşte gura la chestiile fabuloase pe care le spun copiii.

Apoi a fost o carte: Experimentul Zaica, semnată de Irina Nicolau, Daniela Alexandrescu şi Ciprian Voicilă. După aceea, un interviu al meu cu profesorul Zaica, din care aflam că de vreo 35 de ani face acest experiment de creativitate pe care, apoi, vreun an de zile am încercat să-l preiau şi eu. Şi din răspunsurile culese au ieşit aceste poezii.

Se spune că scrisul e o activitate solitară. Presupune izolare sau chiar o anume deprivare senzorială. În colectiv se fac alte chestii, se sapă şanţuri, se joacă fotbal. Poezia e cu totul altceva. Dacă aşa se spune, nu înseamnă că e şi adevărat.

Poeziile astea au ieşit din punerea în comun a minţilor. O colaborare. Subsemnatul a conceput câteva întrebări, profesorii de la şcolile pe care le-am contactat i-au luat la întrebări pe copii şi aceştia au dat, în unele cazuri, răspunsuri năucitoare. Răspunsuri din care am încercat apoi să creez o limbă comună. A ieşit o poezie deloc puerilă, care conţine chiar un fel de înţelepciune involuntară. Pentru că în majoritatea cazurilor copiii nu îşi dau seama că au har. Habar n-au că lucrurile debitate de ei au valoare. De fapt, nici unul dintre participanţii la experimentul de faţă nu se poate considera autor al acestor versuri.

Dar câţiva dintre copiii care au dat răspunsuri deştepte tot merită numiţi: Andreea Mărgărit (cl. a IV-a, Băneşti), Alexandru Crăciun (cl. a IV-a, Câmpina), Raluca Bălăşescu (cl. a V-a, Câmpina), Andreea Bârlează (cl. a V-a, Măgureni).

(Sorin Stoica)