Indicația lui Mihai Buzea pentru această temă a fost foarte simplă: "Scrieți o povestire pe tema straturilor."
Străin
Alina Voinea
Alina Voinea
Stau și mă uit la piatra rotunjită și știu exact unde e nordul. Pe suprafața mâncată de umezeală și un pic crăpată din dreapta mea s-a aciuat un strat de mușchi gros ca o pătură. Dincolo, pe stânga, piatra e uscată și netedă ca palma. Și caldă, că bate soarele. Mă aplec și citesc literele gravate: "Catrìona Meikle - 1881-1946". Nici urmă de Ilianu. Dar i-am promis Catrinei că vin cu ea să-și caute originile în concediul ăsta, așa că iată-mă pipăind morminte.
- Granit, îmi spune, apoi își mută degetele pe stratul des și verde.
- Am citit în broșura de la mănăstire că pietrele astea veneau când murea cineva tocmai din Aberdeen. Acum nu ar fi mare lucru... dar imaginează-ți... atunci le aduceau cu căruța.
- Da...
O văd tulburată. De asta îmi și turuie gura, că eu de obicei sunt un taciturn și mă doare-n cur de istorie. Problema e că aici ar fi trebuit să găsească Catrina niște răspunsuri, dar se dovedește a fi capăt de drum. Nu se potrivește numele de familie, și pace.
- E singura piatră pe care scrie Catrìona și care ar fi putut fi a mamei lui Duncan, încerc să gândesc cu voce tare. În registrul din Ostend erau trecuți anii clar. Astea-s mormintele.
- Și aici e tot Craig, îmi zice, apoi îmi arată carnețelul ei. Dacă mă iau după asta, pe Duncan trebuia să-l cheme Meikle, nu Eilean.
- Câți Craig născuți în 1872 și Catrìona născute în 1881 să fi avut un fiu pe nume Duncan? Uite, pe asta de lângă scrie "Craig Meikle, 1872-1941".
- Dar de ce nu e același nume? Sau măcar unul care să se apropie... Eilean... Meikle... nicio treabă.
Mă scarpin în cap. În Ostend fusese îngropat un Duncan Eilean, fiul lui Craig și al Catrìonei, tatăl lui Colin, îngropat la Geseke. Pe ăsta l-am identificat, e sigur străbunicul Catrinei. Și-a găsit ceva rubedenii Catrina în Geseke și or să ne viziteze de Crăciun. La anul le-am promis că o să ne facem vacanța de vară acolo.
- L-o fi schimbat. Poate a făcut aici ceva nasol și s-a cărat pe continent. Familia asta a ta n-a prea stat locului. Or fi avut motive.
Catrina își apasă încet cu mâinile burta, apoi mângâie iar piatra, iar palma ei zăbovește pe craniul sculptat de deasupra numelui.
- Tu vezi că o chema ca pe mine? Am găsit cinci Catrine și o Ecaterină. N-are cum să fie întâmplător.
Oftez și scot iar din buzunar carnetul unde am notat și eu lucruri. Cinci Catrine, o Ecaterină și acum o Catrìonă, care nu știm dacă e sau nu stră-stră-stră-coana-mare. În tot cimitirul nu e niciun Eilean și nimic care să amintească măcar de numele ăsta. În schimb, oriunde mă uit în jur, e plin de Meikle. Tot satul ăsta e numai Meikle.
Catrina s-a pus pe genunchi, cu mâinile în poală împrejurul burții, și se uită la piatră. O văd cât e de dezamăgită.
Am plecat din București acum o lună jumate și nu ne-am așteptat să ajungem taman în Scoția, iar eu unul nu m-am gândit niciodată că o să ne ducem pe urme de strămoși morți mai departe de cel mult Germania.
Ne duseserăm la cimitir în ziua aia, că merg cu ea. Nu am idee cum e să nu mai ai părinți, dar cred că e nașpa rău să nu mai poți să vorbești pe bune cu ai tăi. Nu știu ce mi-a venit atunci de am întrebat-o, așa cum faci când te apucă câte un gând aiurea și n-ai ce să spui, cum se face că avusese ta-su numele ăsta de familie românesc, Ilianu, dar pe el îl chema Janosz. Și Catrina mi-a zis atunci că și ea s-a întrebat mereu, mai ales că pe bunică-su îl chema Armand, iar ăsta e nume nemțesc, nu polonez, ca al lui taică-su. Și așa am aflat că nu era unguresc, cum credeam eu, că avea în coadă z-ul ăla, iar la unguri e János și atât, cu accent, și atunci i-am zis că da, normal, că Polonia e lângă Germania și în mod sigur bunicul ei fusese neamț. Mama nu a fost însă așa convinsă când i-am zis, și, cum dă mereu cu bâta-n baltă când e vorba de Catrina, a râs de noi.
- Fii serioasă, tu, i-a spus, că numele tău vine de la Ilie, au fost ai tăi români sadea, poate cu ceva origini ovreiești, din cine știe ce sat de sași de prin Ardeal, de-au dat la copii nume din astea. Și Catrina e nume săsesc, Doamne, iartă-mă, noi o avem pe Sfânta Muceniță Ecaterina. Măcar la copil să-i dați nume ortodox.
Apoi mama, după ce a zis toate astea cu ochii aproape dați peste cap, și-a făcut și o cruce mare, că niciodată nu i-a priit că noi sărbătorim Paștele de două ori și, uneori, Isus al Catrinei învie mai devreme ca al nostru. Apoi i-a zis că familia noastră se trage din verișorul de-al doilea al Veronicăi Micle și că ar trebui să fie mândră că acum face și ea parte dintr-un neam celebru. Dar Catrina și-a strâns atunci buzele cum o știu că face când e foarte hotărâtă sau catran de supărată, apoi mi-a zis, acasă: "Dragoș, eu vreau să știu de unde mă trag", așa că iată-ne, eu aproape falit de bilete de tren, avion, bac, potol și cazări, ea botoasă și cu burta în brațe, într-un cimitir dintr-un sat uitat de lume din Scoția.
Preotul de aici nu vorbește engleză sau nu vrea, că e bătrân și morocănos, dar ne-a arătat registrul de nașteri și îngropăciuni un tânăr care pare că e un fel de băiat bun la toate, că acum îl văd că grăbește undeva o roabă cu unelte.
- Hey, îl strig. Is there any grave of an Eilean around here?
- No aliens in Ellon, no, îmi răspunde fără să se oprească din ale lui, cu un accent așa ciudat, că mai că nu-l înțeleg. Sau poate că el nu m-a înțeles pe mine, de mi-a zis că nu-s străini aici.
- Catri, dă-mi dicționarul ăla.
Are rucsacul la picioare, că tocmai și-a pus la loc carnețelul, așa că scoate din el dicționarul pe care l-am cumpărat aseară din gara din Aberdeen, și mi-l dă. Dau paginile cu grabă. Găsesc.
- Catri, sună cam la fel ca alien, dar eilean înseamnă "insulă" în galica scoțiană.
Catrina face ochii mari. Îmi continuu ideea:
- Deci Duncan a plecat de aici și, la un moment dat, a ajuns la Ostend, unde a zis că e din Ellon, că și asta sună tot pe acolo și zic ăștia aici că tot "insulă" înseamnă, printre altele. Și ăia or fi înțeles că e străin, alien...
Catrina se încruntă.
- Adică...
-... adică pe stră-stră-stră-stră ăștia ai tăi nu-i chema Eilean, ci Meikle! De aici te tragi, Catri. E clar! Uite-i pe toți împrejur!
Catrina dă din cap și se uită în jos și-ntr-o parte, semn că se gândește la ce-i zic, iar mie îmi tremură mâinile și foșgăi foile dicționarului.
- Am spart nuca! Am rezolvat misterul! Mergem acasă, gata.
- Auzi, Dragoș, știi ceva?
Catrina râde, ăsta e un semn foarte bun.
- Zi.
- Dacă nu erau ăia din Ostend praf cu limbile străine...
-... așa...?
- Și dacă scriau bine numele de familie al stră-străbunicului Duncan... abia aștept să-i spun lu' mă-ta.
-...?
- M-ar fi chemat oricum tot Micle, neam celebru, îți dai seama.