Indicația lui Mihai Buzea pentru această temă a fost foarte simplă: "Scrieți o povestire pe tema straturilor."
Buna înțelegere
George Cosmin Borș
George Cosmin Borș
Primarul Constanței, fostul amiral Ovidiu Chebac, se așeză în fotoliu, în fața pleiadei de consilieri care îl aștepta cu răbdare. Își trecu limba peste buze. Își drese vocea.
- Așadar, băi, băieți, zise fără alte introduceri, trebuie să ne hotărâm ce facem cu monumentul.
Se uită roată prin mica încăpere, mulțumit să constate că toată lumea era prezentă.
- Monumentul, domnule primar?
- Da, Ibrahim. Cică noi în Dobrogea suntem model european la cooperarea între etnii și-așa mai departe. De-asta am și primit ordin... recomandare, vreau să zic, să ridicăm și-un monument care să marcheze chestia asta. M-am gândit că un loc bun pentru amplasament ar putea fi în dreptul plajei "Trei papuci". Acolo unde-s containerele alea de gunoi.
- O idee excelentă, zise Ibrahim Ibadula curtenitor. Constanța reprezintă, într-adevăr, un mozaic multietnic și multireligios. Din punctul meu de vedere...
- În fine, i-o tăie primarul. Am vorbit cu Axinte de la Polaris să-mi curețe locul până marți. Peste trei săptămâni avem vizită oficială de la partid și până atunci vreau să ne hotărâm ce punem acolo. De altfel... unde-s foile-alea, Ioana?
Ioana Popa, asistenta personală a primarului, se aplecă să-i întindă mapa.
- Așa. De altfel, o idee ar fi să montăm o, nu știu... o navă, un crucișător în miniatură, o vedetă torpiloare. Ceva care să evoce marea noastră tradiție marinărească. Ce ziceți?
O liniște stingheră se lăsă peste sală. Primarul ridică din brațe, într-un efort de-a impulsiona audiența.
- Dacă-mi permiteți, domnule primar, zise Plamen Vasilov, apăsându-și cu degetele burta voluminoasă, cred c-avem deja prea multe vapoare prin oraș. Când intru dinspre Bulgaria, vapor. La gară, vapor. Dincolo, înainte de Lumina, vapor.
- E adevărat, rânji Ibrahim. Multe vapoare, puține moschei.
- Plus că și-aici, în primărie, reluă Plamen, ați pus pe toți pereții numai ancore și timone. Până și la veceu, colacul e vopsit să pară din ăla de salvare. Nici nu știu cum să mă desfășor.
- Nu-ți dai seama pe unde să urinezi sau cum?, mârâi primarul iritat. Înseamnă că de-asta găsesc mereu baltă pe jos la bărbați.
- Vreau să zic că, dacă tot facem ceva care să ateste buna înțelegere între noi, români, bulgari, turci, tătari, lipoveni, țigani, atunci eu zic să găsim ceva inedit.
- Păi și navele nu-s ceva inedit?
- Dați-mi voie, se grăbi Ibrahim. Cred c-am exact ideea potrivită. Ce-ar fi să punem pe unul să ne sculpteze o lalea?
- O lalea?
- Desigur, se înclină Ibrahim. Și fiecare petală să simbolizeze câte-o minoritate importantă din oraș.
- Păi ce treabă avem noi cu olandezii? Ăia nici nu ne primesc în Schengen.
- Dar laleaua nu-i olandeză, domnule primar. Laleaua vine din turcă. Noi am inventat lalelele, olandezii doar le-au furat de la noi.
- Ideea-i bună, se băgă Vasilov, dar aș propune un bujor în locul lalelei. E și mai parfumat.
- Stați puțin, domnilor, interveni Tania Dubova. Laleaua-i turcească și bujorul bulgăresc.
- Bujorul e dobrogean, doamnă. E endemic. Așa se și numește, bujor dobrogean.
- M-ați pierdut, zise primarul. Care-i treaba cu florile, că n-am studii de horticultură?
- Nici eu, zise Tania. Problema-i lexicală, nu floristică. Domnii încearcă să tragă zacusca pe turta lor. De ce să nu punem un crin, la o adică? E alb, e frumos și provine din slava veche.
- Stai un pic, Tania. Chestia asta cu florile și fructele mie oricum nu-mi place. Mai bine fructe de mare, dacă mă-ntrebi. Când navigam eu în Indian, am dat la schimb o parâmă pentru câțiva saci de creveți mari cât pumnul.
- Crevetele nu merge, că vine din franceză, se strâmbă Ibrahim.
- Dar cine ești tu, bre, Dan Alexe? Lăsați-mă naibii cu lingvistica, băi, băieți.
- Domnule primar, aveți puțină răbdare. În loc de creveți, hai să punem un ciortănel. Sau un pescar într-o lotcă. Așa le-avem pe toate.
- Vedeți ce face, domnule primar? sări Tania.
- Ibrahim? Ce face?
- Ciortan, lotcă, astea-s cuvinte musulmane. Eu vă invit la noi, la Jurilovca, la festivalul borșului lipovenesc. Punem crap, caras, roșioară. Să vedeți ce minunăție iese.
- Dar mie-mi place peștele oceanic, nu ăsta de râu.
- Tocmai, rânji Plamen. Ce gâlceavă are Constanța cu Jurilovca? Păi să sculptăm un pește de-ai noștri. Un morun, un nisetru, o cegă, pește adevărat.
- De ce-s numai ăia adevărați? Asta-i samavolnicie, domnule Vasilov. Veniți la noi, la Jurilovca la un borș fierbinte. O să cânte Goran Bregovic.
- Lăsați, doamnă, c-avem și noi mâncărurile noastre. Mult mai gustoase.
- Care mâncăruri, castravetele? Asta-i mâncarea voastră tradițională, așa să știți. Ridicați un castravete, domnule primar, să fie și domnul Vasilov mulțumit, zise Tania, ducându-și mâna la piept. Uite, că mă și înțeapă inima!
- Păi dacă-i vorba de gastronomie, zâmbi Ibrahim. Cred că nimeni n-are cum să depășească contribuția turcească. Baclava, ghiveci, sarmale, ghiuden, șuberec.
- Asta-i, oftă primarul. Cum ar fi să facem un monument reprezentând sarmale pe plajă, să se uite la el turistul în chiloți?
- Dar ce-are, domnule primar? Eu mănânc sarmale pe plajă la orice oră. Cu carne de berbecuț, cu ayran, cu ciușcă.
- Să nu te-atingi de ciușcă, sări Plamen, iritat. Ciușca-i a noastră.
- Dar nu ți-o ia nimeni. Să se consemneze, domnule primar, că ciușca-i a domnului Vasilov. Poate să și-o bage și-n...
- Băi, băieți, voi vreți să mă dați peste cap, zise primarul, ridicându-se repede din fotoliu. Ce dracului? Hai să ne calmăm.
- Să nu-ndrăznească domnul Ibadula s-aducă atingere comunității noastre bulgărești. Că ei ce-au adus bun în Constanța? Vreți să vă zic? Bacșiș, mahmur, sâcâială, rahat, pălăvrăgeală, chiștoc, șpagă...
- Ba, pardon, că șpaga nu-i a noastră, e-a doamnei Tania.
- Așa-i, mă scuzi, ai dreptate. Șpaga-i a ei.
- Cum îndrăzniți? Dar nu vă e rușine? Și bulgarii ce-au adus? Bolovan, japiță, jegos, jivină. Asta și sunteți, domnule Vasilov, decretă Tania, cu voce ascuțită. O jivină.
- Ia fii atentă cum vorbești, că-ți trag o scatoalcă de nu te vezi, zise Plamen, ridicându-se cu dificultate de pe scaun.
- Numai să îndrăznești.
- Băi, băieți, fir-ar mama ei de treabă, răcni primarul, băgându-se între cei doi. Stați jos! Jos, am zis. Păi eu, când eram comandant pe "Independența", încremeneau toți puntiștii când spuneam ceva. Nu mă faceți să vă dau pe ușă afară!
Plamen se prăvăli ca un bolovan înapoi în scaun, păstrându-și căutătura încruntată. Tania Dubova, roșie la față, se lăsă mai greu înduplecată. Ibrahim rânjea cu gura până la urechi. Ceilalți consilieri începură și ei să vocifereze.
Deasupra haosului creat, se făcu auzită o voce subțire, dar fermă.
- Dacă-mi dați și mie voie să zic două cuvinte, domnule primar...
- Ce-i, Ioana? zise bărbatul, întorcându-se surprins spre asistenta sa. S-a făcut de pauza de cafea?
- Nu, domnule primar, dar am și eu o propunere.
- Nu-mi spune. Ești grecoaică și-l vrei pe Poseidon la bustul gol, imortalizat pe plajă la "Trei papuci".
- Nu sunt grecoaică. Părinții mei sunt din județul Argeș.
- Păi și ce vrei, atunci? Nu vezi c-aici stabilim chestii importante?
- Mă întreb dacă știe cineva dintre dumneavoastră istoria plajei "Trei papuci".
Dintr-o dată, se lăsă liniștea. Consilierii ridicară din umeri și se uitară unul spre altul. Nici măcar istețul Ibrahim nu-și găsi cuvintele. Primarul îi făcu Ioanei semn din cap să continue. Toți ochii se îndreptară spre ea. Tânăra stătea în picioare, dreaptă, îmbrăcată într-un costum bleumarin. Începu să citească apăsat textul scris pe una dintre foile pe care le avea în mână.
- Legenda spune că în apropierea plajei se mutase cândva un docher venit din Oltenia, împreună cu familia. Fiul său de doisprezece ani, Ghiță, un băiat zglobiu, se îndrăgosti imediat de mare. În plimbările sale îl cunoscu pe Hassan, fiul cel mare al unei familii de turci aciuite la periferia orașului și cei doi s-au împrietenit imediat. Hassan copilărise aproape de valuri, dar era infirm din naștere, ajutându-se la mers de o cârjă. Odată intrat în apă, însă, se transforma pe dată într-un înotător dibace. El îl învăță pe Ghiță tainele înotului și deveni o obișnuință să se prăjească amândoi sub soarele puternic, înainte de-a merge la scăldat. Într-o dimineață oarecare de vară, cei doi se grăbiră s-ajungă mai repede în apa mării, lăsându-și pe plajă papucii de lemn. Ghiță, care devenise tot mai curajos, se avântă departe, în larg, iar Hassan se luă după el. Din senin, nori cenușii se adunară deasupra capetelor lor și se porni o furtună teribilă. Curentul se dovedi prea puternic pentru tânărul oltean, iar Hassan făcu tot posibilul să-l ajute să ajungă la mal. Din păcate, deși cei doi luptară din toate puterile, marea era furioasă și dornică să-și primească tributul. După ce-i înghiți pe cei doi copii, se liniști ca prin farmec. La scurt timp, ieșind pe plajă, câțiva tineri nu mai găsiră nicio urmă a celor doi băieți, bineînțeles, în afara celor trei papuci.
Ioana termină de citit și ridică ochii spre primar și consilieri. Tuși, un pic stingheră. Toți așteptau înmărmuriți.
- De-aceea m-am gândit că nu poate să existe un simbol mai puternic decât cei trei papuci de lemn răsturnați, rămași în urma celor doi copii. În plus, putem monta o placă unde să fie prezentată întreaga poveste. Mă rog, e doar o idee.
Cineva începu să aplaude furtunos. Era chiar Ibrahim Ibadula, cu ochii umezi, scăpărând de lacrimi. Spre surprinderea Ioanei, exemplul său fu luat mai întâi de primar, apoi de ceilalți consilieri. Până și Tania și Plamen păreau să fi îngropat securea războiului. Toți o felicitau.
- Bravo, Ioana, îi spuse primarul. Ce idee excelentă! Băi, și mie nu mi-ai zis nimic. Îmi țineai isonul cu navele.
- Domnule primar, nu vreau să credeți că...
- Nu, nu, e-n regulă. Ia, stai că mă sună cineva. Ies pe coridor trei minute. Vezi să nu plece nimeni, că mai avem de discutat.
Primarul deschise ușa și ieși pe hol. Se întoarse în cameră cincisprezece minute mai târziu. Atmosfera era mai calmă acum, dar Ioana încă zâmbea, probabil aflată încă sub influența emoțiilor. Fostul amiral oftă și se lăsă să alunece în fotoliu.
- E nasol, băi, băieți.
- Ce-i nasol, domnule primar?
- M-a sunat de sus. Știți voi. De foarte de sus. În legătură cu vizita de luna viitoare. Trebuia stabilit meniul și-așa mai departe. Ceva local am propus eu...
-... supă de linte, musaca, baclava...
-... kavarma, zacuscă, budincă de orez...
-... borșul lipovenesc, clătite, colțunași...
-... problema e că mi s-a pus în vedere să nu mă abat de la șnițel, cartofi, bere și marțipan.
- Păi astea-s cuvinte cu origine germană, domnule primar, iar la Constanța nu sunt etnici germani.
- Nu sunt încă, dar peste trei săptămâni o să fie. Măcar unul.
- Și monumentul? întrebă Ibrahim.
- Ce-i cu el?
- Cum rămâne cu cei trei papuci și povestea Ioanei. Facem ceva?
- Băi, băieți, mi-a fost și teamă să-ntreb. Nu care cumva să ne trezim cu trei pantofi în loc de trei papuci. Că papucul o fi turcesc, dar pantoful, știți foarte bine...
- E german, încheie Tania.