Carmen Tot
Un' te uiți, îl întreabă ăl mai grav, pe ultimul venit, care nu părea cu totul ros pe dinăuntru. Iaca, la soare, zice ăsta, ultimul. Pe maica n-o vezi, întreabă ăl mai grav. Dacă-i muierea ce umblă pe drum ca și cum își cată copilu', o văd. Și-i în putere, întreabă ăl mai grav. Dacă își poartă desagii mari, zic că-i în putere, răspunde ăla, ultimul venit. Și ajunge, întreabă ăl mai grav. Dacă-i muierea ce zici, îi chiar aci. Ai zis, maică, că mă iei când o suna ceasul, vorbi ăl mai grav. Da' nu-l mai auzi nimeni.
Daniela Toader
De când te știu ai trăit cu speranța că totul o să se rezolve. Că lumea, așa meschină precum ți se arată, e doar o oglindă mincinoasă în care tu ai prefera să nu te uiți. Să nu asculți știrile, să nu citești ziarele, nici măcar pe rețele sociale să nu te conectezi. Să trăiești departe de tot acest putregai numit societate, și totul se va rezolva. Până într-o dimineață, când, sătul de atâta singurătate, ai deschis larg fereastra. A fost prea târziu. Prin ochii tăi goi, un soare orb privea, înfrânt, lumea.
Ana-Maria Butuza
Se spunea că dincolo de coama muntelui, unde doar cei aleși ajungeau, se afla izvorul vieții veșnice. Tânjea să ajungă acolo. Hotărât, porni în zorii dimineții, urcând neîncetat: cu soarele-n ochi, pe ploaie, cu vântul mânându-l din spate sau încercând să-l întoarne. Când mai avea doar câțiva pași până în vârf, cerul se întunecă brusc și muntele se cutremură. Nu se opri, continuă și, pășind pe umbra sa, fu înghițit de visul nemuririi. Un vlăstar de măslin, crăpa roca spre lumină, alăturându-se celorlalți bătrâni.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2024, grupul are 13.400 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).