09.10.2024
Sanda Burță
După ce i-au ridicat trupul fără viață și l-au dus, ea a rămas acolo, cu palma astupându-și gura și cu ochii holbați la locu-n care el căzuse de pe casă. Plouă, suie-te și schimbă țigla aia, i-a tot spus, cu gura asta blestemată. Până l-au pus în groapă a tot plouat de parc-acoperișul lumii era spart. Apoi a fost o vară seacă. A luat-o vremea razna, și-a zis. Azi a plouat iar. Ea stă ciucită și se zgâiește-n balta din curte la nori și păsări răsturnate. Când cerul ouă un soare cât un gălbenuș, ea plânge-ntâia oară.

Marius Stan
Familia e așezată la masa din sufragerie. Isabela, care tocmai a împlinit patru ani, stă în capul mesei. Ce zi frumoasă. Mama e mulțumită că a găsit tort cu frișcă și ananas, tatăl e fericit că fata seamănă cu el, doar bunicii se miră că o cheamă Isabela și nu Maria sau Dumitra. Tortul aterizează pe masă și toată lumea aplaudă, afară de Isabela care plânge încetișor. Ce-ai pățit, draga mea - întreabă, îngrijorat, tatăl. Isabela mai plânge un pic, după care răspunde: Da mie mi vine soalele-n ochi.

Răzvan Drăgoi
Buf, se auzi căzând bomba sexy, lăsând trecătorii și un câine cu ochii-n lună. La soare te puteai uita, mai dă-l dracului de cristalin, cornee, nerv optic, alea, dar la ea ba, adică ba la ea puteai. Te-a durut când ai căzut din cer? O privi lasciv. Altă replică n-ai? De agățat nu, dar pot să-ți spun atenție, se-nchid ușile, urmează stația Obor cu peronul pe partea dreaptă. 50 de euro, făcu ea, cu ușor subînțeles. 45, zise el. Fie. Și au trăit adânc, până la bătrâneți fericite sau ceva, orișicât.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2024, grupul are 13.400 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus