Pe șicatorul ce duce la mare, o căsuță de poveste, albă, plină de mușcate roșii și un anunț la poartă: Închiriez mansardă. Rog seriozitate. Mă dau doi pași înapoi pentru a privi la ultimul cat. Soarele se oglindește în geam, cu o bucată de cer senin. E tot ce îmi doresc. Sun la ușă. Nu știu câte scări am numărat până sus; mi s-a părut o viață. Înăuntru, o saltea, un scaun, o masă și un apus ce aștepta să fie invitat. Am deschis fereastra să intre. Doar noi, într-o mansardă la malul mării, ca două visuri îngemănate.
George Dometi
Bulgărașul de scame și puf de păpădie se rostogoli până aproape de fereastra camerei de sub acoperiș. Privi cu speranță înspre grădină. Vru să vadă dacă va veni sau nu cineva. El pusese anunțul de ieri dimineață și încă nu apăruse nimeni. Se întreabă dacă nu cumva uitase să scrie adresa. Dar nici bine nu-și isprăvi gândul că un vânticel dogoritor, aducând cu el o umbră de plastic, îl împinse până la ușă. E de vânzare?, zise ea. Nu, spuse ghemotocul de resturi, îndrăgostit lulea de punga găurită.
Marius Stan
Mansarda mea nu are acoperiș. După mai mult de o lună de stat în căldură, un butoi cu murături a explodat și a propulsat spre cer tabla subțire, zincată. Tot atunci au zburat câteva manuale de liceu, colecția de reviste Cinema, livretul militar și carnetul de note din clasa a douăsprezecea. A supraviețuit "Oracolul", caietul cu mesaje, poezii și adrese ale fetelor pe care le-am pupat prin tabere. După câteva săptămâni am descoperit, sub o cutie cu scrisori îngălbenite, un capac de Pepsi de la Costinești.
