Agentul cu freza lipită și-a șters mâna după contactul cu a mea. Această mansardă e superbă prin caracterul său vintage, mi-a zis. Aragazul victorian e fragil, no cooking. Fără fum, parties, femei. Apa curge doar o dată pe lună, altfel riscăm țevile. Dar intră des ploaia prin acoperiș. Colțul acela, vezi mucegaiul, se duce cu oțet, ușor, ieftin. În colțul celălalt e găleata, on the house. Arunci la ghenă. Overall, 3000 dollars. Deal? M-am aplecat și am prins un șobolan. I-am pus cravata mea. Facem fifty-fifty?
Horațiu Dudău
Îmi părea cunoscut. Trăsăturile feței desenau o formă familiară, dintr-un timp de care nu ești sigur că l-ai trăit cu adevărat. Trecut de 60, bărbatul avea tristețea unui ostatic lăsat în urmă, pe veci. Puse banii cash pe masă, pentru următorii 10 ani. Părea un pic agitat, ca și când ar trebui să reîntâlnească pe cineva după mult timp. Ceru cheia, urcă și dispăru în spatele ușii. O imagine când închizi ochii. În fiecare seară, de atunci, în mansardă se aud pași ca de dans, în delirul unei melodii ce se tot repetă.
Oana Brumă
Așa suna anunțul în neerlandeză. Masterat-ul începea în două zile și riscam să dorm în gară. Un pakistanez cu păr unsuros avea să-mi fie coleg de apartament. Urma să dorm pe o saltea pe jos, dar nu-mi permiteam să fac figuri de fandosită. Temperatura din casă nu depășea 15 grade și, colac peste pupăză, colocatarul doctorand mai era și alunecos. Făceam pe proasta, îl tot întrebam de nevastă și copil. Toate ca toate, dar șoarecele umblând pe aragaz printre boabe de orez cu curry, mi-a pus capac. Și dusă am fost.
