Fiul dumneavoastră și-a pierdut mințile, doamnă. Ceva de genul ăsta mi-a spus psihiatrul, ultima dată. L-am luat de mână pe Mihai și-am plecat spre parc. Pe drum tot despre extratereștrii lui mi-a vorbit, despre cum gândurile lui sunt punte spre o altă lume, în care trăiește prietenul lui, Klaatu, care îl contactează printr-un fel de rețea cerebrală. Eu îmi pun un zâmbet pe față și-l ascult. Nu-l cred, dar nici nu vreau să-i sugerez c-ar fi deranjat la mansardă. Îl țin strâns de mână. Ce pot face? O mamă are.
Radu Gramatovici
Mirosul este același, dar parcă nu mă mai deranjează. Poate m-am obișnuit. Sau mi-am dat seama că nici eu nu am casă acum și stau pe unde apuc. Un garaj nu este chiar o casă, să recunoaștem; iar prietenii sunt prieteni până te muți la ei. Ar fi o idee, îl aud pe cerșetor. Am putea închiria ceva împreună. Bani am eu, adaugă și scoate să-mi arate un teanc gros de bancnote, prins cu un elastic. Îl privesc mut. Îndelung. El clatină din cap și își strecoară banii la loc, sub hainele soioase: când te hotărăști, îmi spui.
Gheorghiță Mircea
Stau în gazdă într-un demisol. Un demisol cu trei camere și o budă cu un tron imperial către care urci trei trepte. Aș fi stat în cămin, dar am o prietenă, unde să merg cu ea? Sunt lefter. Azi o invit la mine. Coboară treptele timidă și îi arăt camera. 4mp, o masă și un pat. Oftează. Se așază pe marginea patului și privește prin grilaj cum un câine se pișă pe geam. Din camera alăturată urlă un Maiak. Stăm în patul îngust și privim tavanul. Din radio cântă cum Alifantis se iubește prin mansarde. Viața nu e dreaptă.
