Vai ce amabil, plata înainte și garanția, fără să vedeți mansarda. Știți că e la etajul șase? Și nu există lift? Nici aer condiționat? Nu-mi pasă, să facem contractul de închiriere. Oricum eu nu o să locuiesc aici. Am înțeles, vreți intimitate sau un cuibușor de nebunii? Fii dom'le serios, la șaptezeci de ani numai de asta îmi arde. Atunci, iertați-mi indiscreția, de ce aruncați banii pe fereastră? Pentru o crimă perfectă. Așa? Da. Trăiește soacra, am de gând să o invit aici, la masă. Cred că pe la patru o să crape.
Mirela A. Nica
Ca să ajungi până acolo, trebuia să iei liftul construit între două războaie și apoi să treci printr-un pod care avea acoperișul deteriorat. Iarna mă opream și rămâneam în acel loc cu gura căscată la cer. Fulgii de zăpadă aveau gust de copilărie și mă făceau să uit că trebuia să îmi cumpăr de mâncare în rate. Avea și avantajul de a se afla aproape de locul de muncă, în centrul capitalei. Era micuță, pereții te strângeau mai rău ca un corset în jurul taliei. Am locuit-o până mi-am dresat sufletul să meargă la pas.
Cristian Nedelcu
Poate că eram beat, fumat, sau mai știu eu cum, dar m-am trezit chiriaș în mansarda asta perfectă. Dintotdeauna am urât scările. Ce dracu' o fi fost în capul meu? Păi, dacă tot m-am trezit, zic să-mi pun și de-o cafea. Toate ca toate, dar fără cafea nu funcționez. Un porumbel alb și-a deschis aripile și m-a ridicat din pat, fără ca eu să depun vreun efort. Când să sorb din cafea, m-a ridicat din nou, de nu mai ajungeam cu gura la cană. Gata, până aici, am zis. Mă mut la subsol. Ce mama dracului?
