Cadavrul doctorului psihiatru era încă destul de cald. Dracu să le ia de pistoale românești, a trebuit să-i dau cu el în cap, că se blocase. Asistentele formau un x și 0 pe jos, după cum mânuisem katana. Mi-a trecut gândul că nu se potrivea roșul ăla de pe jos cu verdele pereților. Liniile telefonice le tăiasem, că nu erau mobile pe atunci. Paznicul încercase să sune la miliție. Proastă idee. Și ultima. Mi-au zis c-aș avea probleme la mansardă. Cine crede asta, să lase numele și adresa. Că vin.
Alina Ilie
Acolo oricum nu mai locuiește nimeni de mult. Am mutat totul la demisol, în inimă, ce atâta analiză? Toată viața am trecut experiențele și mai ales deciziile prin filtrul raționalului și nu mi-a folosit mare lucru, tot singură sunt. De multe ori viața bate orice logică, analizezi, compari, faci tot felul de supoziții și scenarii, cauți soluții palpabile, reale, dar de cele mai multe ori chiar nu poți să alegi decât cu sufletul, așa că mansarda e inutilă. O ofer spre închiriere, rog seriozitate.
Elena Fermuș
Nici acum nu cred că palatele-s mari și poartă-n vârf mansarde cu sclipici, ar însemna să-ngrop povestea și să ucid prințesa ce-am fost în căsuța albă umbrită de nuc și cântată de vrăbii; palatul meu cu patru inimi chiriașe. În căsuța albă te urcai în pod, așa-i zicea atunci, pe-o scară firavă de lemn, și amestecai în tine mirosul de cer cu cel de floare de fân, vedeai cum cresc ochi la pui de pisic, sau cum se-aude ploaia când glăsuie pe acoperiș. Din patru inimi, doar una a mai rămas azi. Râde și plânge-n tăcere.
