Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Mujdeiul


Carmen Muşat-Coman

13.08.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mulţi vor spune că fac pe grozavul când vor auzi ce am de zis. Dar eu vă jur că e adevărul adevărat: urăsc vânătorile. Pe lângă faptul că unii mă vor acuza de minciună, vor fi şi alţii care vor desluşi un paradox în cele afirmate: adică tu, pădurar să urăşti vânătoarea? E ca şi cum ai spune că unui peşte nu-i place să înoate. Ce plăcere mai mare decât să mergi prin pădure şi să pui arma la ochi - atenţie! armă deţinută legal, deci fără să ai vreo bătaie de cap - şi să dobori căprioara care se uită-n ochii tăi cu încredere, că te vede în verde şi e sigură că o vei proteja. Aici exagerez şi eu un pic, figuri de stil, na, că nu cred că o biată căprioară poate distinge culorile şi mai mult decât atât, că ar putea bănui intenţiile unui ciudat care merge în două picioare şi nu în patru, precum restul animalelor din pădure.

Acum, dacă tot sunt la momentul adevărului, trebuie să admit că iar am exagerat un pic, pentru că, de fapt, mie-mi place să merg la vânătoare. Nu-mi plac oamenii cu care sunt nevoit să merg. Şi voi face o mărturisire pe care, dacă nu veţi avea bunăvoinţa, mila, demnitatea de a nu o spune mai departe, atunci sigur veţi avea frica să deschideţi gura. Fiindcă am să vă povestesc ceva incredibil, ceva ce numai eu şi încă o persoană ştim. Şi de ce, mă rog, aşa o dorinţă de mărturisire? Poate pentru că în sufletul meu se ascunde aşa, un pic de plămădeală muierească, uneori mă mai mănâncă limba, îmi place să vorbesc aşa cum îi place unei muieri. Va trebui însă să-mi juraţi că nu veţi spune nimănui ce veţi auzi acum. Aşa, e bine, dar repetaţi, "niciodată, nimănui". Bun. Acum, că răsuflu uşurat, pot să-mi încep povestirea.

Spuneam că nu-mi plac oamenii cu care trebuie să împart perimetrul pădurii. Nu-mi plac impostorii, în general, iar în domeniul vânătorii, în special. Una e când eşti un bun vânător şi îţi meriţi prada, o alergi, o hărţuieşti, te hărţuieşte şi ea, şi savurezi victoria, alta e să ţi se aducă totul pe tavă şi să fii aplaudat pentru fapte care nu-ţi aparţin. Pe scurt, pentru că văd că v-am băgat complet în ceaţă, or, tocmai ceaţa nu ne e de trebuinţă nouă acum, vreau să spun că lucrez în pădurea în care Tovarăşul a ales să vină la vânătoare. Asta e, domnule, am zis-o! Are aici patru vile, pe marginea lacului, de fapt el stă doar în Vila 3, şi-i place să vâneze. Adoră să vâneze. Toată lumea ştie că e un prost ochitor, cred că şi el a ştiut pe la început, acum ani şi ani, dar între timp a avut vreme să uite, înconjurat fiind de linguşitori care au aplaudat de fiecare dată când dobora un cerb. Gurile rele spun că n-a nimerit niciodată vreo ţintă, că, de fapt, altcineva trăgea un foc de armă care ajungea în corpul vânatului, că era o nebunie întreagă, un scenariu întreg ca să pară că el, tovarăşul, era trăgătorul perfect. Aşa trebuia să fie, căci ce conducător e acela care trage în aer? Nu?

Deci a prins gustul vânătorii, probabil după vreo vizită în străinătate. Unii joacă golf, alţii vânează. Ghinionul nostru că suntem aproape de Bucureşti şi că aparţinem Regiei de protocol. Altfel, dacă astea două condiţii n-ar fi fost îndeplinite, poate că acum gustam din plin bucuria învingătorului, momentul când iese fum pe ţevile puştii şi cerbul se prăbuşeşte la pământ, înfigându-şi coarnele în sol ca şi cum ţi-ar preda coroana. Dar când sunt nevoit să asist la mascarada asta, ce plăcere să mai am? Nici măcar de unul singur nu mai pot străbate pădurea, să zicem că aş fi strâns din dinţi şi m-aş fi răzbunat pentru penibilul momentelor după aceea, dar nu mai avem voie să împuşcăm nimic din ce mişcă în pădurea asta: mistreţi, cerbi, căprioare, vulpi, iepuri, toate animalele pădurii au fost inventariate, numerotate, au urechile pline de capse. Şi n-are nimeni voie să le împuşte decât el, Tovarăşul. Poftim de zi ceva!

Totul începe cu un telefon, vinerea dimineaţă. E brigadierul:
- Salut, Mariane!
- Trăiţi! răspund eu, somnoros.

Am un bioritm ciudat, nu e deloc în concordanţă cu al altora. Eu, la 8 dimineaţa dorm, doar de-aia m-am şi făcut pădurar, ca să nu dau nimănui socoteală de programul meu şi să pot visa în voie. Brigadierul mă ştie şi mă lasă de regulă în pace, dar când e ordin de la Bucureşti să fim toţi în picioare, apoi nu mai are nici ăsta nici mamă, nici tată, ne mobilizează pe toţi.
- Vezi că mâine e obiectivul ocupat.

Atâta îmi spune, mai departe ştiu ce am de făcut. Asta înseamnă să iau zilierii de la grădină şi să-i răspândesc în pădure, să măture potecile. Da, aţi auzit bine, să măture potecile.
- Ce prostie mai e şi asta? a întrebat nea Gogu acu trei ani, când a auzit prima oară ce are de făcut. Păi, nu era unul, al lui Creangă, care ducea soarele cu coşul înăuntru? Nu aşa suntem şi noi acum? Cine-a mai pomenit să mături frunzele de pe cărarea din pădure?
- Măi, ordinul se execută, nu se discută, am zis eu scurt, dar în sinea mea i-am dat dreptate.

Deci trebuie măturate potecile pădurii. Asta, vinerea. Partea noastră, căci la vile se fac alte treburi, pentru a-i găzdui pe cei doi şi suita. Iar sâmbătă, măturătorii se transformă în gonaci, încolţesc vânatul ca să ajungă în bătaia puştii. În timpul ăsta, noi, cei patru pădurari, stăm în poiana unde urmează să aibă loc ospăţul şi ne ocupăm de nişte lucruri pe care ale noastre neveste, dacă ne-ar fi vedea făcându-le, ori ar da divorţ, acuzându-ne de prefăcătorie, că acasă ne dăm bărbaţi şi nu punem mâna să facem nimic, ori ar profita şi ne-ar lăsa nouă bucătăria, că oricum ne pricepem. Pe scurt, aprindem focul pentru proţap, ne ocupăm de lucruri gospodăreşti, cum s-ar zice: facem mujdei de usturoi, tăiem ceapa verde, dintr-astea... Eu am devenit maestru în făcutul mujdeiului. Îl pisez bine, cu sare, apoi îl frec cu apă minerală, iese un mujdei de ţi se topeşte în gură. Securiştii stau cu mâinile-n sân, de obicei se prefac că se uită după vreun potenţial asasin, dar cine naiba ar fi putut trece de cordonul lor, cel de la gardul unităţii? Căci sunt ciucure, nu ai cum să treci de ei decât dacă eşti în zbor, or, nu e cazul. Mă enervează securiştii ăştia, pentru că se dau mari şi pentru că te provoacă. Tot timpul spun bancuri cu Ceauşescu şi cu securişti. Ai naibii, sunt ca un sac fără fund, vin mereu cu altele şi iar altele.
- Dar pe-ăla cu Brejnev îl ştii?

Dau din umeri, încerc să nu zic nici da, nici nu. Mi se pare că e o provocare, că încearcă să ne zgândăre, să vadă dacă suntem împotriva regimului şi mai cu seamă împotriva lui, a Tovarăşului. Încerc să fiu neutru, prin această ridicare de umeri. Totuşi, înclin să cred că şi ei s-au cam săturat de tot circul ăsta, de Tovarăşul în general, vreau să zic. Dar nu pot risca. Aşa că tac şi ascult bancul.
- Aşa-i că-i tare?
- Mda...

Şi pisez usturoiul cu şi mai mult sârg, aplecat deasupra piuliţei ca să nu mi se vadă ochii. Nu ştiu ce să fac, să râd, să nu râd, aşa că mai bine îmi bag capul în castronul cu usturoi. Aşa a ajuns mujdeiul meu renumit, că-l frec de-mi sar ochii.

Momentul acesta incredibil de care vreau să vă povestesc a fost într-o primăvară. Totul a decurs ca de obicei: măturatul, gonacii, împuşcăturile, focul, pregătirile din poieniţă.
- Pregătiţi-vă, că vine, a anunţat unul dintre securişti.

Împuşcăturile nu se mai auziseră de vreo jumătate de oră, dar nu acesta era semnul după care se luase securistul, ci fusese anunţat prin staţie. Unul dintre ei a venit în inspecţie: da, totul era în ordine. Nu era nici un duşman prin preajmă - asta, după o scrutare rapidă cu binoclul -, focul era tocmai bun pentru proţap, mesele erau aliniate, cu scaunele de-o parte şi de alta, feţe albe de damasc fluturau uşor - dă, Doamne, să nu bată vântul şi să răstoarne vreunul dintre paharele de cristal din care Tovarăşul avea să bea vin roşu, farfuriile erau întinse şi soarele se oglindea în cozile furculiţelor aurite. Totul era în regulă. Murăturile aşteptau, cuminţi, în mijlocul mesei, pâinea fusese acoperită cu şervete albe, imaculate. Mai lipsea doar castronul cu mujdei.

Şi atunci s-a întâmplat: prin castronul oval aşezat pe pământ o clipă, cât să-mi şterg mâinile pe un şervet, a trecut iute un şobolan. A intrat pe o parte şi a ieşit pe alta, o fracţiune de secundă să fi durat. Îngrozit, am ridicat privirea spre securistul care era în faţa mea. Noi doi, faţă-n faţă, şi între noi, castronul prin care trecuse prăpăditul ăla de şobolan. Înlemnisem. Înlemnit era şi el. Amândoi fusesem spectatorii acelei scene, singurii spectatori. Deja mă vedeam dat afară din post sau mutat pe vreun vârf de munte, acolo unde nu ajunge decât soarele. Pentru un amărât de mujdei? Da, pentru un amărât de mujdei. Căci totul trebuia să fie ca la carte, mujdeiul era nelipsit de la ospăţul de după vânătoare. Şi de unde să iau în inima pădurii alt mujdei? Într-o fracţiune de secundă mi-am văzut viitorul: negru. Atunci mi-a albit şuviţa asta de lângă tâmplă. Am coborât privirea, învins, şi m-am prăbuşit aproape în genunchi, în faţa castronului. Şi atunci l-am auzit pe securistul care fusese martor la baia şobolanului.
- Auzi, dar pe ăla cu Jimmy Carter îl ştii?
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




6 comentarii

  • RE: Umor
    Clara [membru], 31.08.2007, 01:16

    Sunt de accord cu dumneavoastră că întâmplarea aleasă e un bun, şi chiar un excelent, revelator al relaţiilor sociale ale vremii. Sunt de accord cu dumneavoastră că autorul reuşeşte să transmită nu fără un haz oarecare gândurile, emoţiile şi spaimele personajului principal. În ce mă priveşte , nu reuşesc însă să văd un personaj principal, mai puţin gri, mai putin anost decât personajele secundare. Nici măcar mai puţin ameninţător. Dacă nimeni nu şi-ar dori un conducător ca « Tovarăşul », mă îndoiesc că cineva şi-ar dori un pădurar care, pe arena care e pentru el pădurea, se vede înfruntănd patrupedele de la egal la egal, cu arma din dotare.
    Dumneavoastră, care exprimaţi atât de bine intenţiile autorului, vedeţi statura personajului principal impresionantă comparativ cu cea a personajelor secundare. Eu nu văd însă de ce pădurarul care a ales să fie pădurar ca să nu aibă să dea nimănui socoteală de programul lui e mai puţin gri, mai puţin anost decât brigadierul care-l cunoaşte pe pădurar şi-i respectă « de regulă » bioritmul. Nu văd de ce pădurarul care « freacă mujdeiul de-i sar ochii » e mai puţin gri, mai puţin anost decât zilierii care mătură potecile pădurii şi care, ca gonaci, « încolţesc vânatul ca să ajungă în bătaia puştii ». Nu văd de asemenea de ce pădurarul căruia i-a albit şuviţa de lângă tâmplă după ce-a asistat la baia şobolanului e mai puţin gri, mai puţin anost decât securistul care, după ce-a asistat la aceeaşi baie, îl întreabă pe pădurar dacă ştie bancul cu Jimmy Carter. În fond bancul ca şi şuviţa sunt expresia aceleiaşi spaime, în condiţiile create, securistul cât şi pădurarul făcându-se vinovaţi de aceeaşi lipsă de vigilinţă. Acesta era climatul acelei epocii ! Si autorul, despre care spuneţi că e tânăr, l-a surprins bine.
    Regretul pe care l-am exprimat şi-l exprim şi acum este unul singur : că autorul a vrut să prezinte, fie şi cu umor pe alocuri, drama unui om altfel decât ceilalţi, când adevărata dramă e cea a unei umanităţi redusă la instictul de supravieţuire. Voinţa autorului a creat astfel ca un fel de subcod care-l deserveşte pe primul.

    Profit de ocazie pentru a încerca un răspuns şi pentru alexandru.moise. Securistul nu deţine o funcţie. A fi securist e o profesie ca şi a fi pădurar. Că securistul secretă umanism, nu contest. Sursa acestui umanism e însă aceeaşi ca a pădurarului : teama paralizantă pentru propiu-i viitor.



  • intrebare
    Maitrey [membru], 30.08.2007, 12:20

    Mă intreb: de ce nu a apărut şi comentariul meu la "Mujdeiul"? Trebuia să dau dovadă de simţ critic deşi mi-a plăcut textul? Mă pot legitima la o adresă de E-mai la cererea redacţiei, dacă este nevoie! Libertatea de exprimare are sens unic: negativ?
    Sau poate autoarea tânără şi debutantă şi nu face parte din niciun grup de interese şi trebuie atunci desfinţată? In concluzie, orice comentariu pozitiv nu se aprobă.
    Speram ca revistele pe net să scape de păcatul ăsta....
    Iar dacă m-am pripit şi a fost doar o întârziere obişnuită, îmi fac mia culpa!

  • Umor
    Maitrey [membru], 29.08.2007, 13:57

    Textul are mult umor si este bine scris, acţiunea "te prinde", se desfaşoară gradat până la punctul culminant din finalul care iţi elucidează şi curiosul titlu al poveştii. Intâmplarea, aparent măruntă, relatează in nuce relaţiile sociale ale vremii şi reuşeşte să transmită cu haz gândurile, emoţiile şi spaimele personajului principal,care se decupează pe fundalul creat de personajele secundare, gri, anoste dar atât de ameninţătoare!
    O calitate esenţială şi greu de obţinut: veridicitatea; am căutat şi defecte,dar nu am găsit!
    Autoarea are har şi stiinţă şi mă duce cu gândul la pictorii de valoare care reuşesc să transmită emoţii autentice având ca subiect o simplă natură moartă formată din două mere şi o pereche de ochelari.
    Imi place să cred că această povestire este doar una dintr-un şir mai lung. Aştept!

  • finalul...
    alexandru.moise [membru], 16.08.2007, 16:36

    mi se pare foarte interesant cum intr-o lume linistita ,cea a padurarilor, intra acele "bestii" in frunte cu Tovarasul...si tocmai finalul..dezvaluie faptul ca unii dintre aceia nu au uitat ca sunt si oameni pe langa functia pe care o detin...
    faina imaginea din final...micul "erou" isi vede viata deja pe varful unui munte...un viitor negru...

  • Greutatea faptelor
    Clara [membru], 15.08.2007, 01:08

    Autorul reuşeşte să facă credibil un fapt puţin credibil, dar nu reuşeşte să-l scoată din categoria faptelor diverse. De ce ? Din cauza lipsei de contrast, în plan moral, dintre « Tovarăşul » şi tovarăşul, dintre cel despre care « Toată lumea ştie că e un prost ochitor » şi vânătorul nostru. Or, personajele sunt cele care dau greutate faptelor şi nu invers.
    Se poate desigur obiecta că autorul a creat perfect iluzia realitătii. Poate. Numai că autorul nu a vrut să creeze un personaj mediocru în plan moral, ci dimpotrivă.

  • In ciuda...
    Clara [membru], 14.08.2007, 17:23

    Noi « alţii » vrem să-l asigurăm pe autor că nu desluşim nici un paradox între a fi pădurar şi a urî vânătoarea. Asemeni căprioarei din povestirea domniei sale, noi nu credem că pădurarul se duce în pădure ca să vâneze.

    Naratorul personaj are mentalitatea de pe vremea « Tovarăşului ». Nimic mai firesc, de altfel. Ce surprinde însă e faptul că autorul nu a reuşit, în timpul care separă întâmplarea de nararea ei, să ia distanţă faţă de eroul întâmplării.
    La urma urmei, de ce ne-ar indigna mai mult « mascarada » la care se pretează "Tovarăşul" decât braconajul la care s-ar deda, dacă ar putea, pădurarul. Şi în pădurea al cărei protector se presupune că este.
    De ce ne-ar jena mai curând plăcerea « Tovarăşului » de-a doborî un cerb care-i este adus pe tavă decât bucuria pădurarului de-a vedea fumul cum iese pe ţevile puştii şi cerbul cum se prăbuşeşte şi-şi înfige coarnele în pământ ca şi cum i-ar preda pădurarului coroana. Si de ce să i-o predea ? Pentru că pădurarul braconier, spre deosebire de alţi braconieri, l-a ucis cu o « armă deţinută legal » ?
    Ţinem să-l asigurăm pe autor că personajul său, cu bioritm cu tot, e departe de-a fi un ciudat. La locul de muncă, pe vremea « Tovarăsului, aşa eram mai toţi» ; când în ton cu bioritmul nostru , când cu cel al diversilor « tovaraşi » care ne vizitau. Şi întocmai ca personajul său, ne dădeam în vânt după principii de tipul « Nu-mi plac impostorii, în general, iar în domeniul vânătorii, (sau în alt domeniu, după împrejurări) în special. » Si evident, întocmai ca personajul său, nu sesizam vreo incompatibiliate între a avea principii şi a fi « copii de casă » mai mult sau mai puţin vicleni, între a avea principii şi a îngenunchea aproape la gândul de-a ne vedea mutaţi « pe vreun vârf de munte, acolo unde nu ajunge decât soarele ».
    Dacă în ciuda unei arte a prozei scurte incontestabile, (vădită în progresia naraţiunii, în schema ritmică a frazelor, în modul de implicare a cititorului, într-o justă doză de oralitate, în unele formulări memorabile) autorul nu mi-a inspirat cele mai înălţătoare reflecţii, în cauză e sentimentul că din text transpare mai putin întâmplarea narată , cât nevoia de-a face caz de ea.



ARHIVA RUBRICII

Sageata Basmul fiinţei, Noica - tatăl şi fiul (II), Alexandru Stănescu
Sageata Basmul fiinţei, Noica - tatăl şi fiul (I), Alexandru Stănescu
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cadril, Argentina Firuță (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Darul, Argentina Firuță (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro cum am început să beau cola, apoi cola zero, Andrada Ionescu (3.6/5 - 7 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata autoficţiuni
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata Praful de pe tobă
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer