Straturi (IX): Reminiscență

Textele din seria Straturi au fost scrise ca temă a cursului de scriere Wannabe - Fabrica de Scriitori al lui Mihai Buzea (1 aprilie - 1 iunie 2024). LiterNet va publica o parte din textele scrise în cadrul acestui curs.
 
 Indicația lui Mihai Buzea pentru această temă a fost foarte simplă: "Scrieți o povestire pe tema straturilor."


Îmi amintesc casa cu miros stătut, mileul croșetat de pe televizor și cât de lungă era nuiaua pe care mama o ținea în spațiul mic dintre sobă și perete. Moș Nicolae nu vine la copiii răi, așa zicea în fiecare an de sărbători, dar îmi lustruiam ghetele cu obstinație și le puneam în holul din față, pe verandă, cum îi ziceam, ca să nu le vadă ea dimineața când pleca la muncă. Într-un an, am găsit o banană într-o gheată și o mandarină în cealaltă. Cum știam că moșul nu venea la copiii răi, nici nu fusesem atentă la ghete și mă repezisem să-mi vâr picioarele în ele, iar când atinsesem cu talpa ceva-ul care mă aștepta acolo, parcă începuse să bată vântul în casă. Ușa dinspre verandă se clătina de fiecare dată când trecea cineva prin camera de la mijloc, acolo unde dormeam eu cu mamaia, într-un pat cu recamier brodat, în care stăteam mereu cu fața la perete, pentru că-mi plăcea să mă ghemuiesc între pernele capitonate cu ciucuri și brațul greu și cald al lui mamaie. La picioarele noastre trona o sobă de teracotă roșcată, pe care iarna zăceau înșirate mere mici și acrișoare, culese de prin grădina de zarzavat în care răsăriseră și trei pomi fructiferi, iar vara, mamaia punea vaze ornate în relief, în care așeza cu grijă toate bălăriile pe care i le aduceam de pe câmpuri. Odată i-am dus un buchet de pizda țigăncii și a început să râdă. Am întrebat-o de ce râde, dacă nu-i plac florile, că-s frumoase, uite, sunt mov așa și parcă au guriță, iar ea n-a zis nimic, m-a mângâiat pe creștet și le-a pus cu mândrie în vază, pe polița sobei.

Mamei nu-i duceam flori pentru că mi-era frică. Îi dusesem odată niște brândușe și mă lovise cu palma, țipând că de ce le rupsesem din grădinița de flori din fața casei. Nu mi-a dat voie să-i spun că nu de acolo le rupsesem, nici ea nu se deranjase să se ducă să cerceteze, și-apoi nu mai conta, fiindcă le lăsase pe masa de la bucătărie și tot mamaia le culesese a doua zi și le pusese într-o vază. De-atunci, nu i-am mai dus flori. În schimb, în fiecare an, de ziua ei, strângeam bani ca să-i cumpăr o ciocolată Africana. Era cea mai ieftină și știam sigur că, la nevoie, dacă nu reușeam să adun cei doi lei, pentru că nu primeam bani de buzunar și cu greu mă descurcam să fac rost, puteam s-o iau și pe datorie de la magazinul din colțul străzii, de la tanti Ica. Femeia era cuminte și-mi dădea pentru că știa că, la o adică, venea mamaia în urma mea și plătea, așa că vara, din când în când, mai intram să cer câte o înghețată de ciocolată la cornet, pe care-o mâncam din mers, în timp ce călăream bicicleta mea roșie Pegas pe malul gârlei din spatele casei, printre stufăriș și hârtoape. Ambalajul înghețatei era tot roșu și-mi plăcea că lucea în soare. Stăteam pe baltă, după ce-o mâncam, și urmăream broderia cu ochiuri largi pe care-o făcea lumina reflectată în apă, aruncată pe pietrele și pe frunzele de pe partea cealaltă, iar după ce mă plictiseam, începeam să arunc pietre ca să agit broaștele. Puteam auzi calabalâcul broaștelor până și din camera de la stradă, acolo unde dormea mama, unde mirosea mereu a tutun și a acru. Mama era o ființă ciudată, care-și ținea rochiile și fustele călcate pe umerașe, dar care nu-și strângea niciodată cenușa din sobă și nu se sinchisea să șteargă praful de pe mobilă, iar când acesta devenea prea gros, atât de gros că părea că tot lemnul mucegăise peste noapte, mă altoia cu un dos de palmă învelit în inele și ghiuluri și-mi zicea să pun mâna pe cârpă.

Învățasem că a șterge praful și a lua bătaie e treaba copilului, așa că, atunci când a apărut soră-mea, îi făceam și eu aceleași lucruri: când era bebeluș, mama mă lăsa să stau cu ea, s-o păzesc cât doarme, să nu-i cadă suzeta din gură, câtă vreme ea stătea la bucătărie să întrețină musafirii cu cafea la ibric și fursecuri făcute în casă, iar pentru că mă plictiseam și-aș fi preferat să ies afară, să mă joc, o mai altoiam din când în când, ca să se trezească și să plângă. Mai târziu, când a crescut, îi pasam ei cârpa de praf și eu mă furișam în spatele casei, mă piteam între tufele de izmă și rostopască și citeam Balzac. Mama avea ditamai biblioteca în casă, plină cu romane de dragoste între care abia mai găseam câte un Hugo sau Verne sau Hesse, câteodată și câte un Dumas, dacă stăteam mai mult să caut. După ce-am citit tot ce mi s-a părut mie mai interesant, am vrut, desigur, că citesc și din romanele ei. Ea citea mult, mereu avea câte o carte pe noptieră, mereu ținea câte una în geantă, ba chiar câteodată, când pleca de noapte, își lua câte două, ca să aibă ocupație în timp ce copilașii umpleau secția de pediatrie cu urlete și gemete. Numai că, atunci când m-a prins citind Sandra Brown, mi-a smuls cartea din mâna și m-a pocnit cu ea în cap. Mi-a zis că alea nu erau cărți pentru mine și să nu mai pun mâna pe ele, dar apucasem că citesc puțin și-mi plăcuse și, ca să nu mă mai vadă ea, citeam pe sub plapumă, cu lanterna de la brichetă. În câțiva ani, m-am pomenit cu dioptrii.

După ce-am intrat la școală, pentru că aveam drum în oraș în fiecare zi, mă duceam la biblioteca din centru și-mi luam numai ce-mi poftea inima. Bibliotecara mă cunoștea după sunetul pe care-i făceau pe trepte pantofii mei negri de lac, pe care i-am purtat mulți ani la rând. Mă lăsa mereu să-mi iau acasă câte cărți voiam, chiar dacă regula spunea că nimeni n-are voie să ia mai mult de două. Așa că, o dată la două săptămâni, plecam de la școală mai devreme, urcam la bibliotecă, scoteam teancul din punga de plastic în care mi le punea mamaia de cu seară și plecam acasă cu alt teanc.

Când soră-mea a crescut puțin mai mult, m-a întrebat de ce n-are tată. N-am știut ce să-i zic, fiindcă nici eu n-aveam, nu prea umblau tații prin casa noastră, mai degrabă vecinii, cunoscuții, neamurile, fiecare venind cu mâna goală și cu gura plină, gata să lase niște bârfe sau scorneli pe care mama le credea și acționa în consecință. Ațâțată de o vecină care-o aburise că mă văzuse prin parc cu un băiat, mi-a luat orarul și mi-a făcut un program fix de sosit acasă, amenințându-mă că dacă întârziam fie și cu un minut în plus față de cele zece minute pe care le aveam la dispoziție să ajung acasă de la școală, aveam să mi-o iau, așa că n-am mai putut să mă duc la bibliotecă o perioadă lungă, iar în lipsă de lucruri de citit, am început să scriu. Aveam un calculator vechi care, atunci când pornea, suna ca o mâță speriată care-și zburlește coada, dar îl aprindeam în fiecare zi, mai ales în vacanțe, și scriam povești așa cum mă pricepeam mai bine, despre fete care au noroc în viață și sunt iubite de părinți, primesc haine noi la începutul anului școlar, bani de buzunar și gogoși cu ciocolată. Mai târziu, când am trecut la gimnaziu, s-a schimbat și orarul, iar mama a uitat de interdicție și-am putut să mă duc din nou la bibliotecă. Tot atunci, m-am pupat prima dată cu un băiat și am început să scriu povești de dragoste cu vrăjitoare și demoni pe caiete studențești. Alea se umpleau cel mai repede și, după ce terminam teancul de caiete dictando, începeam din cel de caiete de matematică. Atunci când descoperea că se consuma teancul pe care mi-l cumpăra la început de an, mama se enerva și mă anunța că nu mai avea bani să-mi ia altele, pesemne nu înghițea minciunile mele că le folosisem pe toate la școală, chiar dacă aveam grijă să-mi însemnez și să-mi ascund caietele cu povești, așa că de multe ori, spre sfârșitul semestrelor, scriam lecțiile pe coli pe care le împătuream și le capsam de copertele caietelor terminate. Pentru că învățam după-amiaza, ajungeam acasă seara, de multe ori după șase, iar mamaia mă aștepta cu masa pusă, cu mămăligă aburindă, ciorbă caldă, ciulama, musaca sau piure cu șnițele. Mâncam cu soră-mea în timp ce ne uitam la televizor, la știrile de la ora șapte, și-apoi mamaia ne lăsa cam o oră să ne mai jucăm cu păpușile, să le coasem haine și costume din fetru, să le facem pantofi din bucățele de carton prinse cu gută pe care înșirasem mărgele mici și colorate, înainte să ne cheme la spălat și să ne bage în pat la timp pentru filmul de pe Pro TV.

Am dormit cu mamaia până la paișpe ani, deși încercasem deja să fumez, deși mă pupasem deja cu câțiva băieți, deși făcusem deja destule belele de copil mare, dar nu făcusem niciodată în pat în toiul nopții, cum făcuse de atâtea ori soră-mea, care dormea dincolo cu mama, în camera care mirosea a tutun și a acru.