Indicația lui Mihai Buzea pentru această temă a fost foarte simplă: "Scrieți o povestire pe tema straturilor."
Valuri
Florentina Ghițescu
Florentina Ghițescu
Când am divorțat mi-am dat seama că prietenii pot fi mai importanți decât familia. Nu aveam prieteni dar s-au adunat în jurul meu oameni buni. E ca atunci când găsești o pasăre rănită și nu poți să o lași acolo cu toate că știi că îți va strica programul, întârzii la serviciu sau la sală, sau poate te va zgâria. Toți oamenii aceștia m-au ridicat de jos. Unul m-a învățat din nou despre echilibru, altul mi-a arătat cum se merge. Deja simt că au început să îmi crească aripi, ca la lebăda asta de pe lac.
Am văzut o lebădă care încerca să decoleze. Mi s-a părut o pasăre greoaie, care, în efortul ei de a se înălța, atingea cu vârfurile aripilor suprafața apei, parcă se ajuta de ea.
După un timp iar am început să vorbesc cu "noi" și era să repet greșeala, să uit de prieteni. Așa s-a născut grupul "Prietenii mei". E un club select, închis, cu cinci membri.
Ne întâlnim cam la o lună. Dacă băieții merg la meci și apoi la bere, noi ne întâlnim la o cafea și o tură de parc. Parcul ăsta m-a văzut copil când mă plimbam cu ai mei, cu cel mai frumos trenuleț. Veneam de la Mangalia la Constanța pentru două lucruri, să mă plimb cu scara rulantă în Tomis și cu trenulețul în parc. Ai mei nu știu pentru ce veneau.
- Mai țineți minte trenulețul din parc? Ce mișto era! Se oprea în gări, trecea printr-un tunel.
- Mamă, câți pui are lebăda asta. Stai să îi număr, opt. Parcă ar fi o gâscă, de-aia s-or fi apucat și compatrioții noștri s-o mănânce. Nu știam că o lebădă poate să aibă atâția pui. O să îl întreb pe profu' Buzea, e pasionat de natură. M-a dat pe spate cu discuția despre castori. Nu te pui cu pasiunile oamenilor.
- Am văzut că la facebook are poză de profil cu un munte și cu un rucsac de tură în spate. Să îl întrebi unde e făcută poza.
- Nu îmi permit, Gabi, să îl întreb așa ceva. Dar sigur ați vorbi aceeași limbă.
Apropo de limbă. Explicam ieri la cabinet unei paciente că acum, când o să bag acul, o să ascultăm ce ne zic mușchii la electromiografie. Nu a înțeles mare lucru, dar apoi a spus un lucru interesant, bine că înțelegeți dumneavoastră limba mușchilor. Foarte tare!
- Cum merge cu scrisul?
- Cam stă. Temă: straturile limbii, cam bălărios. Vezi, Doamne, că ne va ajuta mai târziu. Nu vreți să mergem până la mare azi, să mai schimbăm. Parcă mi s-a luat să tot dăm ture de lac.
- Straturile limbii, zici?
- Da, măi, Alina.
- La ce se referă?
- Vezi marea asta? Sunt mai multe niveluri - unul este ca valurile astea care se sparg de țărm. Ăsta este stratul cuvintelor uzuale, pe care le folosim zi de zi. Apoi sunt idiomurile care înfrumusețează, cum ar fi pescărușii ăștia. Nu ai nevoie de ei, dar ce ar fi marea dacă nu ar exista? Și apoi mai sunt comorile ascunse pe fundul mării, Titanic și cu medalionul tipei ăleia. Băi, ați văzut ce bine arată Kate?
- Ești foarte tare! Dacă le bagi pe astea într-un text, îi spargi.
- Da, sigur. Ba sunt prea superficială, ba bat câmpii cu grație.
- Ce face tipul ăla pe dig? Cred că vrea să facă o baie. E congelată apa, ce tâmpit.
- Se aruncă, fată! Îmbrăcat, ăsta vrea să se sinucidă. Ce căcat! Sună la 112!
- Nu te băga, fato!
Mă las ușor în apă, să nu fac șoc termic. Dau cu apă pe mine și mă scufund. A fost bun și divorțul ăsta la ceva, am învățat să înot.
Când mă apropii de mal vin și fetele să mă ajute.
Începem manevrele de resuscitare. Nu mă gândeam că am nevoie de batista salvatorului fix acum.
Se aude și salvarea. Începe să tușească.
- Băi, tâmpitule, nu te sinucizi când mă uit eu! După ce ieși din spital, mă cauți să îți spun eu metode eficiente. Dacă nu îți iese, te omor eu cu mâna mea.
- Ești bine, fată?
- Mă duc și eu la spital, că m-a luat frigul. Ne vedem luna viitoare. Deja știm tema: recenzie de carte, asta chiar le întrece pe toate.