Elevii selectați în urma unui Open Call au participat în luna iulie 2024 la cinci ateliere de scriere dramatică (online) cu dramaturga Mihaela Michailov, dramaturgul Alex Gorghe și regizorul George Zamfir. Întâlnirile au continuat, cu prezență fizică, în luna septembrie 2024, cu zece zile de ateliere de scriere dramatică și teatru devised în Bacău, alături de dramaturgul Alex Gorghe și regizorul George Zamfir.
"Ne-am întâlnit cu tinere și tineri foarte curajoși, care au dat naștere unor texte pline de imaginație. Ne bucurăm că putem să le oferim instrumente prin care se pot exprima într-un mod autentic și liber, dar mai ales că am luat pulsul noii generații. Textele care vor rezulta în urma atelierelor abordează teme și estetici diferite și asta este foarte tare. Abia așteptăm să le/îi cunoașteți". (regizorul George Zamfir)
*
Nu mai vreau Kinder Surprise
de Ioana Ursache
de Ioana Ursache
SCENA 1 - O singură alegere
Personaje: Mama, Adolescenta
Mama și adolescenta sunt într-un magazin de haine, la mall.
Adolescenta: Nu pot să cred. Uite ce bine îmi vin pantalonii ăștia.
Mama: Nu știu ce să zic...
Adolescenta: Adică?
Mama: ...
Adolescenta: Doamne, măcar o singură dată să-ți placă și ție ceva.
Mama: Păi ce sunt ăia? Pantaloni de pijama?
Adolescenta: Nu e amuzant. Mie-mi plac super mult.
Mama: Așa, și?
Adolescenta: Tu de ce ți-ai luat pantalonii ăia pe tine?
Mama: Da' ce au pantalonii mei?
Adolescenta: Nimic.
Mama: Păi?
Adolescenta: M-a deranjat că ai zis de pantalonii mei.
Mama: Scuze.
Adolescenta: E ok... Vezi că ai primit un mesaj.
Mama: Ia să vedem cine mă caută. Cred că e...
Adolescenta: Eu zic că sunt datoriile.
Mama: Ce?
Adolescenta: Nimic.
Mama: E de la Orange.
Adolescenta: Ți-am zis eu.
Mama: Astăzi este ultima zi în care mai poți efectua plata facturii restante Orange, în valoare de 675 de lei, pentru a evita restricționarea serviciilor.
Adolescenta: 675?
Mama: Da, n-auzi bine? Doamne, ce m-au enervat. Nu înțeleg de ce mi-au cerut bani în plus. Să-și plătească singuri factura, că eu nu plătesc nimic.
Adolescenta: Nu cred că funcționează așa.
Mama: Ok. Ia dă-mi puțin pantalonii să văd ceva.
Adolescenta: Ai nervi?
Mama: Da. Poate îmi iau și eu ceva. Mi-ai zis că am pantaloni urâți. Merit și eu un update, nu?
Adolescenta: Poate luna viitoare vine factura 750 și ne luăm amândouă ceva.
Mama: Taci. Oricum din cauza ta a venit factura atât. Toată ziua numai cu ochii în telefonul ăla stai, altceva mai bun nu știi să faci.
Adolescenta: Nu-i adevărat. Deci îmi cumperi pantalonii?
Mama: Nu.
Adolescenta: De ce?
Mama: Cred că mi-i iau mie. Adevărul este că au început să-mi placă.
Adolescenta: De ce?
Mama: Nu știu, așa din senin.
Adolescenta: Ok...
Mama: Tu vezi cât costă? Vreau să-i probez și eu.
Adolescenta: Ok.
Mama a probat pantalonii.
Mama: Doamne, îmi vin atât de bine.
Adolescenta: Și mie.
Mama: Da' te-am întrebat ceva? Oricum n-am bani să cumpăr două perechi. Îi cumpăr pentru mine, tu îți iei data viitoare.
Adolescenta: De ce? Cumpără-i pentru mine, gen. Și-ți iei tu data viitoare.
Mama: Nu.
Adolescenta: De ce nu?
Mama: Deja m-ai înnebunit cu factura, oricum am cheltuit destui bani. Trebuie să mă răsfăț și eu un pic.
Adolescenta: Nu mi se pare un motiv valid. Tu ți-ai cumpărat cu 3 euro vieți pe Candy Crush și ai făcut cost suplimentar. Eu trebuie să-mi cumpăr pantalonii.
Mama: Într-adevăr, 3 euro tare valoroși sunt. Termină cu prostiile.
Adolescenta: Deci recunoști că a fost vina ta, nu?
Mama: Îmi fac și eu timp să mă joc puțin și vii acum să-mi scoți ochii? Deja întreci măsura. Oricum factura tot din banii mei o plăteam. Așa e, eu am dat 3 euro în plus la Candy Crush și tu ai făcut 600 de lei cost suplimentar. Mie să-mi fie rușine.
Adolescenta: Cumpără-mi pantalonii.
Mama: Nu-ți cumpăr nimic, n-auzi?
Adolescenta: Nu-i corect.
Mama: Este foarte corect.
Adolescenta: Ba nu. Tu ți-ai cumpărat deja ceva.
Mama: Nu mai vorbi prostii. Ce mi-am cumpărat?
Adolescenta: Viețile pe jocul ăla amărât.
Mama: Alea nu se pun.
Adolescenta: Ba da.
Mama: De fiecare dată numai ție îți cumpăr. Eu niciodată nu-mi cumpăr nimic.
Adolescenta: Părinții sunt datori să facă totul pentru copiii lor. Oricum mai e puțin și scapi de mine. Gen, nu ar trebui să te plângi atâta.
Mama: Păi și până acum nu ți-am cumpărat?
Adolescenta: Ba da, dar cumpără-mi și de data asta.
Mama: Îmi ceri prea multe. Vreau și eu să-mi cumpăr ceva și nu pot din cauza ta.
Adolescenta: ...
Mama: Ce te uiți așa? Măcar să mă înțelegi puțin.
Adolescenta: Ok, dar nu e corect.
Mama: Da' de când spui tu ce e corect și ce nu? Ia termină cu plângerile și învață să-ți respecți mama. M-am săturat să aud în fiecare zi: "Mama, îmi cumperi? Mama, pot să... Mama, vreau să... Mama, mama, mama, mama". Gata, nu mai pot, m-am săturat.
Adolescenta: ...
Mama: Tu când îmi cumperi câte ți-am cumpărat eu?
Adolescenta: ...
Mama: Spune.
Adolescenta: Păi eu nu sunt mama ta.
Mama: Nu asta te-am întrebat.
Adolescenta: Nu știu, mama. Cred doar că ești prea supărată pentru că ai cheltuit super mulți bani.
Mama: Nu-i adevărat.
Adolescenta: Ba da. Vreau să-mi cumperi pantalonii și să lăsăm supărările pentru data viitoare.
Mama: Ok. Mergi să-ți cumperi.
Adolescenta: Mulțumesc.
Mama: Cu plăcere.
Adolescenta: Dă-mi bani.
Mama: Ce bani?
Adolescenta: Păi eu nu am bani.
Mama: Tocmai.
Adolescenta: Haide, te rog.
Mama: Prima oară să-ți ceri scuze.
Adolescenta: Scuze. Chiar am greșit când ți-am zis toate alea.
Mama: Deci am avut dreptate. Asta voiam să aud.
Adolescenta: Doamne, mama. Pe bune că nu te înțeleg.
Mama: Știu că nu mă înțelegi. Poate ar trebui să fii și tu mai înțelegătoare, ți-am oferit atâtea.
Adolescenta: Chiar nu am chef să-mi faci din nou o listă cu toate lucrurile pentru care nu sunt recunoscătoare. Ai câștigat, poți să-ți cumperi pantalonii.
Mama: Oricum pentru mine îi cumpăram.
SCENA 2 - Kinder Surprise
Personaje: Sasha
Sasha: Ouă, hârtie igienică, ulei, orez, biscuiți. Mama are întotdeauna o listă de cumpărături bine făcută: ton, paste, sos de roșii. Dar gândul meu e doar la Kinder Surprise, Kinder Surprise, fiindcă eu astăzi vreau să-mi cumpăr, ghiciți ce, Kinder Surprise, dar pe listă nu este trecut, așa că trebuie să mă mulțumesc cu acei biscuiți simpli care au foarte puțină ciocolată și care, evident, nu lipsesc de pe listă.
Am luat tot ce este pe listă: zahăr, mălai, măsline. Super, mergem în sfârșit la casele de marcat. Mama pune toate alimentele pe bandă. Avem o regulă care spune că niciodată nu trebuie să luăm lucruri care nu sunt pe acea listă. Dar mă săturasem până peste cap de regulile ei, așa că am rugat-o foarte insistent să îmi cumpere. Nici nu voia să mă audă, mi-a spus din prima că nu se poate. Am insistat și mai mult. Fix când credeam că am reușit să o conving, mi-a spus că îmi cumpără și că o să mă lase acolo. Apoi a plecat repede. M-am speriat și mai tare, adică am luat tot ce era pe listă, nu lipsea nimic, noi nu luăm niciodată lucruri în plus. Castraveți, banane, avocado, cașcaval. Mai este o singură persoană în fața mea la rând. Oare mama m-a lăsat aici? Ce am făcut atât de rău? Kinder Surprise, Kinder Surprise. Eu nu am bani să plătesc tot ce este aici. Ce mă fac? Închid ochii și încep să mă rog: "Doamne-Doamne, te rog frumos, adu-o pe mama înapoi, promit că nu mai vreau niciodată dulciuri care nu sunt pe listă, promit că o ascult pe mama. Te rog nu mă lăsa aici, nu o lăsa pe mama să plece de lângă mine." Deschid ochii, dar mama nu apare. Kinder Surprise, Kinder Surprise. În fața mea mai este un singur aliment de scanat. Închid ochii din nou "Doamne-Doamne, te rog, o iubesc pe mama foarte mult", deschid ochii și în fața mea apare cea pe care o iubesc cel mai mult, mama. "Am uitat să cumpăr lapte", a spus ea pe un ton liniștit. Apoi, la fel de liniștită, pune laptele pe bandă, dar și un ou Kinder.
A doua zi am mers din nou la magazin. Kinder Surprise, Kinder Surprise. Aceleași lucruri s-au întâmplat: "Doamne-Doamne, te rog frumos, adu-o pe mama înapoi, promit că de data asta chiar nu mai vreau Kinder Surprise".
Lapte, șuncă, orez. A fost suficient un "te las aici" pentru a simți întotdeauna că o să mă lași acolo, chiar și atunci când nu-mi spuneai că o vei face.
Chiar înțeleg că poate nu ai spus-o intenționat, dar eu, la 4 ani, nu am reușit să înțeleg. Acel "te las" a rămas acolo și chiar nu mi-am dorit să-l păstrez în viața mea, nici acum nu-mi doresc. Simt că vrea să rămână alături de mine mai mult decât ți-ai dorit tu să rămâi, mamă. "Te las aici" nu mi-a spus niciodată că o să mă lase, dar tu ai făcut-o. Eu ce ar trebui să fac? Pe cine să cred că o să plece primul?
Uite, mama, să știi că te-am iertat, îți promit, dar îți promit că nu am uitat, deși promit că mi-am dorit.
Suc, biscuiți, alune. Îți amintești când am mers în ziua aia la magazin? Nu știi ce zi? 7 august. Era cald tare afară, iar tu erai tare supărată pe mine. Tot nu-ți amintești? Dar îți amintești când mi-ai spus că o să mă lași acolo? Era 7 august, iar toate astea s-au întâmplat pentru că voiam apă... Da, doar pentru că voiam să beau apă, iar singurul lucru pe care trebuia să-l faci era să cumperi apă. Nu era simplu? Poate nu aveai bani, dar trebuia să-mi spui că ajungem imediat amândoi acasă. Amândoi, nu doar tu, pentru că nu trebuia să-mi spui că mă lași acolo. Chiar am crezut că o faci, iar acest lucru nu mă face să râd nici măcar acum, după 8 ani. 7 august, mama, 7 august este o singură zi, iar eu simt în fiecare zi cum mă poți lăsa. Acum înțelegi? Data viitoare spune-mi că nu vrei să-mi cumperi, că nu poți să-mi cumperi, că avem acasă și mai e puțin până când ajungem, dar te rog să nu-mi mai spui că o să pleci singură, că o să mă lași. Îmi promiți?
Kinder Surprise, Kinder Surprise. A început să-mi fie frică să mai merg la magazin cu mama. A început să-mi fie frică să mai plec fără mama. Asta înseamnă că mereu o să mergem împreună la magazin, nu? Ne vom întoarce tot împreună, promiți, da? Ne vom întoarce împreună.
Am vrut să-i spun toate astea mamei. Am vrut, dar nu am avut curaj, dar sper că înțelege și fără să-i spun. Oamenii care te iubesc știu să te-nțeleagă și atunci când nu spui nimic, nu? Eu te-am înțeles, mama, chiar dacă ai mai și vorbit. Chiar și când mi-ai spus că o să mă lași. Tu mă înțelegi? Până acum nu prea mi-am dat seama de acest lucru, dar te înțeleg. Eu te iubesc, mama. Tu mă iubești? Sau nu poți, cum nici nu mă înțelegi? Poate o să știu răspunsul într-o zi la toate întrebările astea, dar acum trebuie să fac ceva de care-mi este tare, tare frică, că te-nțeleg, mama. Uite, mergem la magazin astăzi.
Mălai, struguri, măsline. Cred că ăla a fost momentul în care mi-am dat seama că mama a purtat întotdeauna cu ea două liste. Una clasică, cu tot ce era necesar să cumpărăm pentru a reuși să supraviețuim. În schimb, a doua listă nu era necesară. Uite, mama, asta era a doua listă pe care nu ai uitat niciodată să o iei cu tine, ai luat-o chiar și atunci când nu mergeam la magazin.
Lista numărul doi:
- Vin imediat
- Așteaptă aici
- Puțină răbdare
- Am plecat până la o vecină
- Te las aici
- Kinder Surprise
Cred că singurul lucru necesar de pe listă era un Kinder Surprise, dar promit că nu mi-l mai doresc. Nu mi-l mai doresc dacă asta înseamnă să păstrezi a doua listă. Promite-mi că arunci lista asta, pentru mine e suficient să mănânc biscuiți cu ciocolată, știi tu, biscuiții ăia nașpa care nu lipsesc niciodată de pe prima listă. Promite-mi că arunci lista asta, promite-mi acum, nu mâine, nu poimâine, acum. Sau te-ai atașat atât de tare de ea, încât nici de pe ea nu trebuie să lipsească nimic? Îți spun eu acum că trebuie să lipsească, nu trebuie să iei nimic de pe lista asta, eu nu mai am nevoie, mama. Nu am avut nevoie niciodată de toate astea. De ce ai vrut mereu să respecți a doua listă?
SCENA 3 - Ultima notă mică
Personaje: Mama, Copilul
Mama și copilul se întorc acasă de la ședință
Copil: Promiți că nu te-ai supărat pe mine?
Mama: Întreci măsura.
Copil: Chiar mi-am dat interesul.
Mama: De asta abia dacă ai luat notă de trecere, nu?
Copil: A fost un test foarte greu, mama. Am stat o săptămână întreagă să învăț pentru el.
Mama: Trebuia să stai mai mult.
Copil: Îmi pare rău. Te-am dezamăgit?
Mama: Foarte mult.
Copilul: Scuze...
Mama: Adu-mi un pahar de apă, te rog.
Copil: Ok.
Copilul merge să-i aducă un pahar de apă mamei.
Copil: Mama?
Mama: Da?
Copil: Ce faci?
Mama: Nimic.
Copil: De ce te uiți așa? Uite, ți-am adus...
Mama: Mă uit normal. Mulțumesc.
Copil: Ba nu.
Mama: Lasă...
Copil: Spune.
Mama: Nu știu, tu nu poți să vezi ce văd eu.
Copil: Te referi la note?
Mama: Nu. Ochii mei sunt mai bătrâni decât ai tăi.
Copil: Cum adică?
Mama: Adică au stat deschiși mai mult decât au stat ai tăi.
Copil: Ce?
Mama: Păi m-ai întrebat de ce mă uit așa.
Copil: Nu înțeleg.
Mama: Poate nici nu trebuie să înțelegi.
Copil: Ce?
Mama: Știi ce se întâmplă când nu mai poți să stai cu ochii deschiși?
Copil: Dormi?
Mama: Vrei să-ți spun ceva mai rău de atât?
Copil: Nu știu... Spune-mi.
Mama: Mori.
Copil: Cum adică mori?
Mama: Adică nu mai poți să-ți deschizi ochii deloc. Nu mai poți să te miști, să vorbești, să râzi, să plângi. Nu mai poți face nimic, nici nu mai vezi note mici.
Copil: Păi și tu n-o să mori, nu?
Mama: Ba da.
Copil: Mama, nu mă mai minți.
Mama: Da' nu e o minciună. La un moment dat o să murim amândouă. Nu în același timp neapărat. Tot ce știu este că tu poate n-o să mori din cauza notelor mici pe care le iei. Dar eu...
Copil: Mama...
Mama: Tu abia ai început să vezi ce-i viața cu adevărat. Eu sunt bătrână, am ochii bătrâni.
Copil: De ce ai ochii bătrâni?
Mama: Pentru că eu am fost un om bun.
Copil: Adică eu sunt un om rău?
Mama: ...
Copil: Ce se întâmplă cu oamenii răi?
Mama: Cum adică? Ce să se întâmple?
Copil: Păi mi-ai spus că oamenii închid ochii când dorm și când mor. Oamenii răi închid ochii când dorm sau când mor?
Mama: Ambele variante.
Copil: Păi nu cred că ar trebui.
Mama: Nu tu decizi.
Copil: Atunci cine?
Mama: Asta nu-ți pot spune.
Copil: Nu înțeleg. Spui asta din cauza ședinței?
Mama: Nu. Sunt un om bun pentru că ochii mei au acceptat multe.
Copil: Nu știu dacă înțeleg.
Mama: O să înțelegi când o să ai ochii puțin mai mari decât acum.
Copil: Cât de mari? Să știi că deja mi-au spus la școală că am ochii mari.
Mama: Nu la asta mă refeream. O să înțelegi când o să crești mai mare, asta am vrut să spun.
Copil: Mama?
Mama: Da?
Copil: Bine... Dar tu acuma n-o să închizi ochii, nu? Adică doar te culci puțin și atât, da?
Mama: Da.
Copil: Sigur?
Mama: Nu.
Copil: Cum adică?
Mama: Ochii bătrâni la un moment dat se închid și nu se mai deschid. Eu simt că o să închid ochii curând din cauza notelor tale. Nu o să le mai văd. Nu o să mă mai afecteze.
Copil: Mama, nu spune asta.
Mama: Atunci vezi ce faci cu notele alea. Nu pot s-accept ce s-a întâmplat.
Copil: Mama? Mama... Mama? Ce faci? Mama!
Mama: ...
Copil: Mama, gata, te rog, îmi este frică.
Mama: ...
Copil: Promit că nu o să mai iau note mici. Mama?