În cele ce urmează, Cezar Amariei (jurnalist practicant - Europa Liberă, Observator Cultural - și scriitor de ziua a șaptea - Zilele noastre mărunte, Polirom, 2018; Exerciții de liniște, Polirom, 2021) a formulat câteva gânduri după citirea textelor selectate pe LiterNet din temele: Sakura, Bronz și Locuiesc pe lună - toate textele aici.
*
Trei serii - Sakura, Bronz și Locuiesc pe lună -, cu multe texte care mi-au atras atenția, unele prin idee, altele prin execuție. Dintre cele care au reușit să le îmbine pe amândouă am făcut o selecție în care, din păcate, unul singur mi s-a părut a fi publicabil, celelalte fiind însă extrem de aproape de acest standard.Comentariile personale mai jos, cu caractere italice.
Publicabil:
Locuiesc pe lună
Elia Ghinescu
Vecini nu am mulți. Ar fi Neil ăsta, care tot țopăie în pași mici. Și câteva steaguri fâlfâinde. E liniște, măcar nu bate nimeni în țeavă. Poștașul cu pensia vine o dată la 29,5 zile și se tot plânge că drumul e cam sinuos. Cred și eu, e trafic de meteoriți. Dronopizza întârzie mereu și ajunge rece, ca spațiul. N-am chef să aștept o eră, așa că de multe ori mă rezum la laptele care se vinde doar praf. Internet am doar când trece Mir-ul. Din fericire, nu am probleme cu țânțarii. Și nici nu trebuie să tund gazonul.
Excelente detaliile care descriu locul în care se desfășoară acțiunea. Chiar dacă titlul nu ar prezenta-o, tot ne-am da extrem de ușor seama că este vorba de un alt corp ceresc, extrem de apropiat. Textul este condimentat cu o serie de ironii = multe zâmbete ("Neil ăsta, care tot țopăie în pași mici", "Internet am doar când trece Mir-ul" ș.a.). În afara gerunziului din "steaguri fâlfâinde", nu văd mare lucru de schimbat. Felicitări!
Speranțe:
Sakura
Monica Ciurea
Mă-nsor, Mărine, și-i promisei c-o duc să îi arăt sakura. Bă, arde rău, dă și mie 200 împrumut. Stai, bă, puțin, ce draci e securea aia? Bă, e cireșii ăia din Japonia, pricepi? Mă-nsor și-ți dau io banii înapoi, hai, nu te pune-n calea fericirii noastre. Ia stai, bă, păi numa atât? Acu dacă vrei să dai mai mult, accept, io nu zic nu, da îmi ajung și 200, că 190 am datorii la birt, nu face să mă-nsor cu datorii. Și 10 lei benzina. Până-n Japonia? Nu, bă, până-n giratoriu, că plantă primaru doi japonezi și înfloriră.
Mi-au plăcut explicațiile pe care le prezenta cel care dorea bani împrumut, chiar dacă păreau puțin forțate, monologul curge bine, cu elemente de oralitate. Problema apare în partea a doua, când devine prea explicativ: nu-mi spune că are 190 de lei datorie la birt, arată-mi indirect acest lucru. La fel, nu-mi spune direct, ca-ntr-un banc, soluția pe care o are, arat-o.
Sakura
Laura Stanciu
S-a curățat tot, doamnă. Păi ce era pe după frigider, numai eu știu. Dar s-a cură? S-a curățat, nu v-am zis? E lună. Poate să lingă orișicine vine în inspecție. Am făcut și cratițele, era negre tăciune. Ia uitați ce mai strălucește. E albe acum. Adevărat lustruite. N-am avut TIX, nu se mai găsește produse tari, ca lumea, ca pe vremuri. Cred că de la ulei să fi rămas așa, ca catranul uscat. Doamna Roza, spuse angajatoarea ei sprijinindu-se de masă, ați dat jos teflonul cu totul. S-a curățat, nu?
Bun ritmul povestirii, schimbul de replici cu intervenții scurte din partea angajatoarei îi oferă dinamică. Are totuși un aer de neverosimil care nu-și găsește explicația (greu de crezut că în prezent mai sunt persoane care nu știu ce e teflonul sau, dacă nu e în prezent și e în momentul în care abia era introdus pe piață, ar trebui să reiasă de undeva). Acestei doze de neverosimil i se adaugă un final explicit ("ați dat jos teflonul cu totul"). "Nu-mi spune că luna strălucește; arată-mi strălucirea ei dintr-o bucată de sticlă spartă", îi scria Cehov fratelui său, într-o scrisoare. Să ținem cont de Cehov, e greu de contrazis.
Bronz
Arthur Ianoși
Imaginează-ți, preț de-o sorbitură de hamei, că noaptea nu-i decât o zi care-a stat prea mult timp în soare și că stelele nu-s decât niște bășici care i-au apărut pe bronz, iar luna e un strop de iaurt neîntins corespunzător. Imaginează-ți că. Băi, Costeluș, eu știu ce vrei să faci. Vrei să m-adormi cu poveștile tale, să nu mă dai cu protecție solară, eu să mă fac ca un rac carbonizat, să rămân singură în camera de hotel, blestemând ziua în care te-am cunoscut, și tu să stai pe la terase, lingând halbă după halbă.
Extrem de plastică prima parte, felicitări pentru execuția ei. La nivelul limbajului e o discrepanță destul de mare între cei doi vorbitori. Asta generează o ușoară confuzie (pare un cuplu destul de puțin probabil) sau pune sub semnul întrebării efortul stilistic al bărbatului: de ce te-ai adresa astfel unei persoane care nu ar aprecia tot acest festival de artificii stilistice? Din discursul ei, cuvântul care strică cel mai tare e "lingând", nu doar pentru că e gerunziu cât pentru că amplifică antiteza dintre vorbitori.
Locuiesc pe lună
Sanda Burță
Goneau pe autostradă și deodată cerul s-a crăpat în fața lor, poc a făcut el, iar ei au intrat prin despicătura aia și-au început să zboare, se făcea tot mai frig da' era bine, se săturaseră de-atâta arșiță. Vedeau aievea cum cad pe pământ, în urma lor, geamantanul galben cu fermoarul rupt, plasa cu șlapi, punga cu mere, jucăriile, uite și inorogul Anei. Paul, întoarce, Ana nu-i, nu-i nicăieri, parchează acolo-n colțul lunii. De-aci o putem vedea, uite-o la geam, fă-i cu mâna. Aici suntem, pui, nu plânge.
Am apreciat imaginația și atmosfera construită din detalii, nu am înțeles însă cum au ajuns să cadă din mașină toate, mai puțin ei, și nici cum a dispărut copilul. Din moment ce sesizează lipsa Anei, presupun că inițial erau împreună. Apoi, la geamul cui apare?
Până data viitoare, spor în toate, inclusiv la scris, nu uitați partea aia cu 1% inspirație, 99% transpirație și nici de sfatul lui Cehov.