Eram aproape un copil când am trăit pentru prima dată această dublă senzație. Mai târziu am înțeles că singurul trecut autentic este acela care continuă să trăiască în amintirea celor vii. Aveam 4 ani când bunicul mă ținea în brațe. El era unul dintre ultimii supraviețuitori ai generației contemporane cu Revoluția din 1917. Amintirea lui trecea dincolo de prăpastia dintre prezent și trecutul îndepărtat. Eu, la rândul meu, fac parte din ultima generație care a cunoscut generația lui. Ce mi-a rămas sunt câteva amintiri și câteva fotografii, iar curând nu vor mai rămâne decât fotografiile, ca unică dovadă a acestei treceri prin timp.
Cea mai proeminentă, dar și cea mai misterioasă personalitate din istoria familiei mele este bunicul din partea mamei, pictorul Auguste Baillayre. Întreaga lui viață a fost o aventură - cu unele perioade aproape necunoscute chiar și pentru fiicele lui - iar opera lui - cu excepția perioadei "basarabene" - a rămas prea puțin cunoscută. Dar întreaga lui personalitate, locurile pe unde a trăit și a călătorit, oamenii care l-au înconjurat, toate experimentele stilistice ale perioadelor artistice prin care a trecut, au făcut din viața lui un nesfârșit obiect de fascinație, atât pentru mine cât și pentru toți cei care l-au studiat.
S-a născut în 1879 la Vernet-les-Bains, o localitate din Pirinei, la granița dintre Franța și Spania; și-a petrecut copilăria în Franța (1879-1885), adolescența în Georgia (1885-1899); și-a făcut studiile în Tiflis (1895-1899), Amsterdam (1899-1902), Sankt Petersburg (1903-1907) și Grenoble (1913) devenind una din cele mai mai distinse personalități artistice din Basarabia anilor 1918-1940. Ultimii ani ai vieții i-a petrecut la București (1943-1961). Opera lui a evoluat prin aceste trei etape distincte, care au coincis cu perioadele în care a locuit în Olanda și Rusia, în Basarabia și la București și a reflectat interesul său pentru constructivism și postimpresionism. La vernisajele expozițiilor sale din marile capitale europene sau în timpul călătoriilor de studiu a cunoscut și s-a întâlnit cu artiști cunoscuți ai acelei epoci, precum Ilya Repin (Sankt Petersburg, 1903), Henry Mattise, Pablo Picasso și Isadora Duncan (Paris, 1908), Mark Chagall (Paris, 1912) sau Nathan Altman (Berlin, 1910). Om de o vastă cultură europeană și descoperitor al multor talente basarabene, Auguste Baillayre a fost și unul dintre principalii fondatori ai Școlii de Belle Arte din Chișinău și al Muzeului Național de Artă al Moldovei. Spre sfârșitul tumultoasei sale vieți, Auguste spunea cu amărăciune: "Departe de cei dragi, străin printre străini. În Rusia am fost francez, în Olanda și Franța am fost rus, în România - iar francez. Până la urmă, înstrăinat de orice și de toată lumea".
Auguste Baillayre nu a fost singurul artist din familia noastră. Lidia Arionescu-Baillayre (Chișinău, 1880 - Chișinău, 1923) - pe care Auguste a cunoscut-o și cu care s-a căsătorit la Sankt Petersburg în 1907 - a fost pictoriță și a ales valorile neoimpresionismului, fiica sa cea mare, Tania Baillayre (Sankt Petersburg, 1910 - București, 1991) a fost pictoriță. Fiica cea mică, Marina (Chișinău, 1916 - București, 1999) - mama mea - nu picta propriu-zis (spre sfârșitul vieții a "cochetat" cu artele decorative) dar soțul ei, Octav Iliescu (Botoșani, 1916 - București, 1981) - tatăl meu - a fost sculptor și ilustrator.
Nu știu cine a făcut toate aceste fotografii. Multe dintre ele sunt fotografii de studiou făcute în Sevastopol, Batumi, Tbilisi, Sankt Petersburg și Amsterdam. Altele sunt făcute chiar de Auguste în călătoriile sale prin Olanda (1907) Franța (1913) și Italia (1914). Fotografiile mai recente au fost făcute în Chișinău și București, dar sunt destule pentru care mi-e imposibil să le stabilesc locul. Nu știu nici cine sunt toate personajele care apar în aceste fotografii. Cei apropiați au fost mai ușor de recunoscut: Auguste, Lidia, Tania, tatăl și mama mea. Îmi sunt familiare și câteva mătuși de care-mi amintesc de când eram copil, dar cele mai multe chipuri îmi sunt necunoscute și încerc să le ghicesc existența doar după unele adnotări de pe spatele fotografiilor. În unele m-am regăsit chiar pe mine și pe fratele meu, când eram copii.
O altă serie de fotografii le cuprinde pe cele făcute de tatăl meu în timpul războiului și în atelierul lui de sculptură. Tata avea și pasiunea fotografiei și își fotografia cu multă meticulozitate lucrările. El a fost cel care mi-a pus în mână primul meu aparat de fotografiat, când aveam 14 ani. Înainte de a absolvi Academia de Artă, tata făcuse Liceul Militar, iar în iunie 1941 când România a intrat în război, a fost înrolat în trupele lui Antonescu aliate Germaniei. Mărșăluind prin câmpiile ruse, românii au ajuns până la Stalingrad în acea cumplită iarnă din '42-'43 când armata germană a început să piardă războiul. În februarie 1943, când au capitulat, tata a fost trimis într-un lagăr de război. Era căpitan de artilerie atunci. Când rușii i-au "convins" să formeze infama divizie Tudor Vladimirescu, tatăl meu a ales să accepte și să se întoarcă pe front în loc să-și sfârșească zilele în lagăr. A murit la 65 de ani îngropând cu el o mică bucată de istorie; eu eram prea tânăr atunci, prea grăbit și prea nepăsător ca să-i ascult poveștile.
Privesc la nesfârșit aceste fotografii încercând de fiecare dată să descifrez misterul existenței acestor personaje atât de elegante și misterioase. Încerc să separ istoria de ficțiune, faptele de imaginație, dar în final, nu pot fi sigur care este adevărul. Nici adevărul celor întâmplate, nici adevărul amintirilor. Eu nu am fost acolo. Eu nu pot decât să înregistrez străduința lor de a-și fixa amintirile și să le spun că povestea lor va merge mai departe. Pentru că Auguste, Octav, Tania și Marina au vrut să-și aducă aminte ce au făcut și le-au transmis aceste amintiri urmașilor lor, lor le datorez convingerea că viața mea a început odată cu viața lor, acum un secol într-o țară îndepărtată, și că acum, când odată cu noi va dispărea și ultima generație, ne rămâne nouă îndatorirea să transmitem mai departe amintirile lor.
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
