Labirint

Având în vedere proximul examen, nu ni se scade nota la purtare, deși chiulul, mai cu seamă organizat și colectiv, e o vină foarte mare. Cine ne-a văzut? Scorpia utemistă, desigur. Mai bine și-ar da și ea Maturitatea, poate ar intra la o facultate, să ne lase școala în pace. Toată săptămâna tocesc îndârjit, îmi fac conștiincios temele, iau câțiva de zece și un opt la Rusă, o elevă model. Între un manual închis și un caiet abia deschis, întrebarea Cum va fi la reuniunea studenților geografi? se insinuează nepoftită, furându-mi câteva minute de hărnicie programată. Dau din umeri, lucrez mai departe...

Sâmbătă, abia îmi arunc servieta în mijlocul patului, și apare Nana:
- Am venit s-o iau pe Ana. Nu-ți face griji, mănâncă la noi. O cafea, Nela, te rog. Traian mă obosește din ce în ce mai tare.

Un mod elegant de a reclama o ceartă cu Nanu. Tocmai astăzi. Le las singure, îmi pregătesc rochia și pantofii Cenușăreasă, mă întreb deodată de ce nu mai primesc nici un semn de la Rainer. Un aiurit, Ca și necunoscutul de anul trecut, cel cu scrisorele, poezii și trandafiri prinși în clanța ușii, parcă am trăi la început de secol douăzeci, nu la mijlocul lui.

Când intrăm pe ușă, Nanu ne întreabă în acute de ce am întârziat că tramvaiele Iașului își fac datoria față de călători, chiar și față de leneșii care-și numără pașii. Nana nu-i răspunde, trece pe lângă el, îmi face semn să urc sus, la Gigi. Mă conformez și o găsesc plângând, plâns fără speranță, întreaga flotilă i s-a înecat și, bănuiesc, nu știa unde. O mângâi pe cap și-l retrage smucit, pot să te ajut, mă smiorcăi și eu, deși veselia îmi rotunjește sprințar inima. Dă din mână, aud un șoptit: Lasă-mă, văd eu ce voi face. Se ridică din scaun, își șterge fața ca și cum ar vrea să-și ia pielea de pe ea:
- Mă duc jos să pun masa. Și iese lăsându-mă nelămurită. Am venit pentru o după-amiază și seară de binemeritată pauză și poftim! Lacrimi! De ce și pentru cine? Cobor și eu, Nanu patrulează furibund:
- Grăbiți-vă, întotdeauna întârziați ora mesei. Tocmai astăzi, când vin băieții să vă ia la dans. Eu nici nu aș mai mânca, m-aș îmbrăca și cuminte aș aștepta.

Mă rog, fiecare cu așteptările lui. În clipa de față îmi este foame, tartina i-am dat-o Anitei în pauza mare. Onorez fiecare lingură de mâncare, ca să-l îndulcesc pe Cerberul casei îmi presar și așchii de brânză în supa de roșii, are dreptate, e mult mai gustoasă așa. Tună și fulgeră în continuare, Gigi are o față de sfinx pălit de soare, Nana schimbă farfuriile calmă, strecurând în du-te-vino mișcărilor câte un Da, da, anemic. Nici nu termin ultima bamă de mestecat, când Nanu comandă:
- Fetelor, sus! Îmbrăcați-vă și coborâți să vă corectez. Că, mai cu seamă tu Ana, uitați că sunteți domnișoare, că toată lumea e cu ochii pe voi. că trebuie să dați atenția cuvenită fiecărui amănunt din ținuta voastră. Să vă arătați frumusețea, s-o ajutați să atingă perfecțiunea, să...
- Bine, bine, Traiane, îl întrerupe brutal Nana, dar e prea devreme! Băieții vin la șase. E abia patru.
- Lasă că știu cum vă moșmondiți în fața oglinzii. Când mergem la teatru, începi să te pregătești după micul dejun și la șase și un sfert te întorci din poartă pentru că ai uitat brățara, cercelul, batista, mă rog, ai uitat ceva. Recunoaște, te rog.

Da, cel mai bine e să ne urcăm sus, să dispărem din ochii lui. O jumătate de oră întinsă pe pat mi-ar prinde foarte bine. Dar cum să te întinzi când Gigi se aruncă în fotoliul de pai din balcon și fața i se umple din nou de lacrimi. Cu timiditate sporită de clipa neprietenoasă, îi amintesc că va avea ochii roșii toată seara și Bela o va întreba ce i s-a întâmplat. Și dacă lui îi va spune de ce nu-mi spune mie acum ce nenorocire i s-a întâmplat. Tăcere, plâns icnit.

Ce pot face? Mă întind, după așa o zi tălpile îmi mulțumesc. Și capul la fel. Trei ore în compania lui Corăbiuță nu-i o fericire. A devenit grobian de-a dreptul. Domnișoare de admirat, spunea Nanu? Ar trebui să-l audă cum ne vorbește, nu face pic de deosebire între noi și băieți, toți fiind nesimțiți și leneși, incapabili să susținem examene. Ele, examenele, vor demonstra incompetența noastră speriind liceul. Oftez și gonesc monstrul Sparge capete. Pleoapele se închid. Mă trezește o caldă mângâiere pe fruntea aburită: Nana!
- Repede, Ana. E cinci și jumătate!
- Mulțumesc că m-ați lăsat să dorm, aseară am zăbovit cu interminabila Istorie a României. Cum să țin minte atâția ani și atâtea capete domnești, rămase, câteva luni sau câțiva ani, pe tronurile celor două țări românești?
- Gata, gata! Vorbim mâine, acum să te văd în cinci minute schimbată. Îmi place rochia. Verdele e și culoarea mea preferată. Prospețime, natură vie îmbrăcând pământul. Și cu pantofii...
- De Cenușăreasă, o întrerup, râzând, uitând de marele necaz nemărturisit al verișoarei Gigi. Râde și Nana, apoi iese și calvarul costumării demarează.

La șase punct clinc clinc soneria, Decebal gonește pe scări, deschide ușa trântind-o:
- Coborâți imediat! Au venit!, cu tonul imperativ învățat de la Nanu. Ne măsoară până-n tocuri, ne pune gentuțele pariziene, împrumutate de la Nana în mâini, și ne împinge spre ușă. Doamne, câtă agitație! Cobor încet, tocurile înalte nu sunt încă în totalitate ale mele, o alunecare pe scările înguste ar fi catastrofală, intrăm în sufrageria salon și cei doi tineri, costume închise, cămăși albe, cravate, pantofi negri, se ridică în picioare în mijlocul frazei lui Nanu care perorează în continuare, deși cei doi se reped să se aplece asupra mâinilor noastre. Sper ca pata de cerneală de pe degetul mijlociu de la mâna dreaptă să nu se vadă, surâd politicos, oare ce culoare au ochii lui Victor? Schimbăm amabilități monosilabic, Decebal intră și iese, Nanu se ridică în picioare apropiindu-se de ușă.
- Grăbiți-vă, aveți toată seara la dispoziție să vă mărturisiți, lansează el un zâmbet onctuos, Evdochie cehoviană, unde ești?, iese îndreptându-se spre poartă. Îl urmez, Gigi privindu-și în continuare pantofii, după mine, apoi cei doi, invitându-se unul pe altul.
- Nu mai târziu de ora unsprezece! aud porunca din poartă. Victor se întoarce cu un zâmbet și dă din cap, numai pentru noi patru murmurând Să trăiți, am înțeles! Mi-a plăcut, dar imediat continuă admirativ: Strașnic om, domnul Florescu! Adică? Ce trebuie să înțeleg de aici?

Tramvaiul vine repede, ne urcăm, băieții se străduiesc să-i răpească un surâs lui Gigi, care, în aceeași fustă neagră și bluză albă, pare că merge la înmormântare nu la vesel dans. Coborâm, intrăm printr-o ușă îngustă, Victor e primul, ne conduce printr-un culoar cam întunecos, deodată se aude o hărmălaie de pauză mare, intrăm într-o sală arhiplină, luminată puternic și zeci de ochi ne privesc.

Parcă suntem la teatru gândesc, regăsindu-mi încrederea în mine, ce dacă sunt studenți, și noi vom fi la toamnă. Arborez surâsul învățat în oglindă, de undeva acordurile Frumoasei Dunăre albastre a lui Strauss umplu încăperea, băieții se înclină și, fără nici o greșeală sau bombeu călcat, valsăm din ce în ce mai siguri pe noi, Victor îndrăznește piruete periculoase, îl ajut lăsându-mă în voia brațelor lui, aglomerația din prima clipă a dispărut, doamne, valsăm singuri într-un cerc de ochi! Ultime acorduri, încă o piruetă și îl văd înclinându-se, sărutându-mi mâna într-un ropot de aplauze.
- Adevărat spectacol, puteți câștiga o pâine bună la teatru, vine Bela spre noi admirativ, dar și, vag, invidios.
- Unde e domnișoara Gigi? se neliniștește Victor.
- Nu știu, credeam că a venit la voi. S-a scuzat, după primele minute de dans, am pierdut-o repede, e atât de micuță, a dispărut, ce să fac?
- Ai mers prin toată sala? Dacă s-a dus la baie trebuia să se întoarcă până acum. Ce-i spun eu domnului Florescu?

Calm, ardelean sută la sută, Bela îl liniștește:
- Vine ea, nu are unde să se ducă. Voi vedeți-vă de tangou, pe mine m-a chemat șeful grupei. Are nu știu ce important să ne comunice la toți. Îți spun și ție când mă întorc. Dansăm numai noi doi, când se termină o melodie mă întreabă politicos Vreți să vă odihniți?, eu îmi ridic colțurile buzelor în surâs negând. Zgomotul vocilor oricum ne-ar acoperi vorbele. Zâmbim și tăcem în fiecare pauză. Cam stânjenitor pentru mine, atâtea am vrut să aflu, atâtea... Altă dată, poate...Va mai exista o altădată? La un moment dat, Bela se apropie și ne întreabă alarmat:
- Ați găsit-o? Cum pe cine să găsiți, dar nu v-am spus că am pierdut-o în timpul primului dans pe domnișoara Gigi?
- S-o căutăm, ne ajută și domnișoara Ana, o cunoaște mai bine, se încurajează evident disperat Victor. Ne împărțim sala, stabilind punctul de întâlnire la ușă. Mă simt aiurea printre necunoscuții care-mi zâmbesc A venit Grădinița pe la noi, să fim politicoși și se dau la o parte, chiar se despart în timpul dansului întrebându-mă ce caut. În cele din urmă, mă dau bătută și mă îndrept spre ușă. Băieții deja mă așteptau:
- Știți vreun loc unde s-ar fi putut duce?
- Proști mai suntem! Părea foarte, foarte supărată. O găsim cu siguranță acasă. Să plecăm, ne grăbește Bela însoțindu-ne pas cu pas. Ieșim în noapte, stelele aruncându-și lumina rece peste chipurile noastre. Victor își scoate sacoul, mi-l pune pe umeri:
- Nu protestați, nu vreau să răciți.

Așteptăm în stație vreo cinci minute un tramvai care nu mai vine. Victor aleargă în fața teatrului, trezește un muscal din alt veac moțăind cu biciul în mână. Trăsura cu coviltirul tras se oprește în fața mea. Mă urc ajutată de Victor, Bela se asigură că va fi și el plimbat până sus, în dealul Copoului și pornim. Noi doi înghesuiți pe bancheta îngustă, Bela când pe strapontina din fața noastră, când refugiat pe prima treaptă, înclinând trăsura în dreapta.

Cu el sau fără el, pentru mine clinchețitul copitelor pe piatra de-un veac mă farmecă. Niciodată, dar niciodată, nu voi mai străbate jumătate de oraș într-o trăsură. Împreună cu cel care a început să-mi pună întrebări, încă nepuse de vreun străin. Tăcem, Victor șoptește Cerul e minunat de înstelat, îmi ia mâna într-a lui, mi-o retrag stupid, doar suntem siamez uniți, clopoțeii cailor își fac datoria, birjarul îi mână în trap mărunt, de-ar dura călătoria asta până la examene! Asemenea clipe înseamnă fericire? Mă simt părticică vie a universului, eu în clipa mea unică de împăcare deplină cu tot ce mă înconjoară. Îl iert până și pe Corăbiuță acum, să-l văd cu fața înseninată, să-i alung necazurile care-l fac rău și neînțelegător cu noi. Victor îmi prinde iar mâna, nu mi-o mai smulg, e caldă mâna lui și mie îmi este frig.

Gata. Călătoria de basm a luat sfârșit. Bela sare primul, apoi Victor, sprijinindu-mă și pantofii Cenușăresei cu regret coboară cele două trepte ale auritei calești. Mă ține de braț până în poartă, îmi strecor mâna prin locul știut, trag ivărul, deschid. Îmi sărută mâna, pe curând, se întoarce încă o dată și mi-o sărută și pe cealaltă, îl văd pe Bela mutându-se de pe un picior pe altul, îmi trag mâna, se aprinde lumina în dormitorul bătrânilor, acum ne trezim cu Nanu întrebându-ne unde e Gigi.

Închid repede poarta, intru în casă, gata! Sărbătoarea primăverii mele a luat sfârșit. Ce mă fac dacă Gigi nu-i acasă? Ce le spun eu lor? Un mototol Bela, cum să-i dea drumul? Cum să-i dispară de sub nas? Dar unde e? Unde e? Mă învârt disperată prin cameră, după ce am inspectat, centimetru cu centimetru, și balconul, după ce am căutat-o și în dulapul de haine, mi-am permis chiar să apăs butonul secret din spatele bibliotecii, am intrat singură pentru prima oară în camera ascunsă. Cu tablouri minunat de frumoase înșirate pe lângă pereții afumați. Citesc semnături: Grigorescu, Luchian, Ressu, Tonitza, Pătrașcu. Și câți alții. Oare profesoara de desen le cunoaște picturile? Deschid un dulap, îmi trec mâna printre haine elegante, demult purtate. Pe o masă ale cărui picioare se termină în labe puternice de leu, tacâmuri de argint depozitate lângă porțelanuri transparente și dantele de-o delicată finețe, își așteaptă viitorii proprietari, amintindu-mi de copilăria bucureșteană. Gigi lipsește și de aici. Unde s-o găsesc, unde?

Închid misterioasa încăpere, iau o carte din raft, nu mă uit la titlu, orice e bun numai să nu mă mai gândesc la prea liniștita, până acum, verișoară crescută de Nana. Ce le voi spune mâine dimineață? Dau jos pantofii, tălpile respiră mulțumite, îi curăț în baie, îi pun la loc în cutia lor, desfac fermoarul rochiei, o trag peste cap. Nemaipomenit, nu scap de Gigi. Unde e Gigi? Ajung în sfârșit în pat. Încerc să adorm... Gigi, Gigi... și lângă ea, deodată, Victor!. Venin de mai îmi joacă în suflet, sărbătoare și iad, cameleonic răsfăț în sărbătoarea ochilor ridicați spre cer... e sărbătoarea dintâi, alb de primă ninsoare fierbinte-așternută pe-aripă sărutată de strop de lumină... Lumină, lumină...

În zori, soarele îmi arde ochii, vreau să mă întorc cu spatele, văd lustra scânteind, le-am consumat o grămadă de curent electric, și ei nu au bani. De patru ani, de când a ieșit din închisoare, (vinovăție dovedită, nu? Grade militare înalte, moșie în sudul țării, ce să mai vorbim, dușman al poporului) Nanu își plimbă dosarul pentru pensionarea care nu știu dacă se va materializa vreodată. Iar Nana? Domnișoară de onoare la Curtea regală, servind-o pe regina Elena, mai întâi, apoi soție de, cum spuneam, dușman al poporului. Are mama Nela mai mulți bani decât ei, deși sclipește sărăcia în tot locul. Cu rochia și pantofii împachetați cobor la nouă în vârful picioarelor. Nana trebăluiește la demisol, pregătind micul dejun. Gigi nu-i nici acum prezentă.
- Unde-i? mă întreabă Nana scurt.
- Nu știu, l-a părăsit pe Bela în mijlocul primului dans. Am căutat-o peste tot.
- Of, fata asta nu scoate o vorbă și te trezești cu asemenea surpriză. Bine că-i plecat Traian la Mitropolie. Ce va fi când se întoarce...
- Mai bine plec, Nană, murmur abia auzit.
- Nici vorbă. E în stare să vină după tine. Ești martorul principal. Unde o fi / Unde o fi?... Bine că avem mâncare de ieri pentru prânz. Vine înfometat. Aranjăm masa, pune o farfurie și pentru ea, ca să nu-și dea seama imediat. Nana se mișcă la fel de repede prin bucătărie ca Gigi, scoate farfuriile prânzului, le așez, pendula bate unsprezece și jumătate. Pune bamele în cuptor, oala cu supă pe aragaz, taie și pâine. Urc sus, strâng așternutul, Doamne, ce seară de basm, nimănui nu-i voi mărturisi clipele trăite. Ies în balcon, îl văd venind pa Nanu. Cobor val-vârtej să-l anunț, deja este în baie. Iese, Sărut mâna, doamnei și domnișoarelor, îl aud. Vai, acum e acum. Nana e puțin palidă, eu vreau să fiu indiferent unde, chiar și la un examen, decât aici. Deodată, sonerie.
- Rămâneți acolo, văd eu cine este, îi aud glasul ușor răgușit. O fi răcit?

Așteptăm amândouă câteva minute. Se aude vag un schimb de saluturi și zgomot de pași opriți în sufragerie.
- Teodora, urcă în sufragerie imediat! Și tu, Ana, dacă mai ești aici!

Executăm comanda, ușa glisată deja dezvăluie incredibilul: Gigi, îmbrăcată ca aseară, se sprijină de spătarul unui scaun, lângă ea, în fața mesei, un tânăr blond, cu ochi mici împinși sub fruntea aruncată peste nas, răspândind, pentru flerul meu de înfocată cititoare de romane polițiste, un vag aer de viclenie, de "V-am făcut-o. Acum să vă vedem ce soluție găsiți problemei cât vila voastră de mare pe care o aveți sub nasul mereu prea sus ținut." citesc în privirea care, impertinent, ne fixează pe fiecare, înainte de a se face prezentările. Amânate de Nanu pentru a-și găsi suflul de civilitate complet pierdut în fața surprizei. Ne uităm unii la alții câteva infinit de lungi pentru mine secunde, apoi, în tonalități arctice, Nanu i-l prezintă Nanei pe blond:
- Domnul Dinu Crivăț din Botoșani.
- Fălticeni, scuzați, îl corectează Frunte-aruncată-peste-nas, făcând un pas spre Nana, rămânând însă în mijlocul camerei, oprit de nu-ul mâinii gazdei. Stătea în spatele mesei rotunde, de cafea/ceai, pe care trona acum o sticlă de vin spumant și un buchet de garoafe roz. Aisbergul înaintează înghețându-ne urechile:
- Domnul din Botoșani și-a luat-o cu de la sine putere de soție pe Gigi ieri, la Starea civilă și acum au venit pentru a ne anunța evenimentul. Noi am crescut-o, am educat-o, am dat-o la școli, considerând-o fiica noastră cea mare. Așteptând cu emoție ca, după ce termină școala s-o mărităm cu un om de ispravă, pe care, mai întâi să-l cunoaștem, să știm și noi ce fel de părinți are, dacă a terminat școala sau mai are de studiat, dacă își poate întreține o soție care nu și-a terminat școala, dacă are locuință, mobilă etc. Ori dumneavoastră ne puneți în fața faptului deja împlinit. Îmi plânge sufletul, dar nu în felul acesta am visat eu să plece Gigi din casa mea, casa în care a crescut. Așa că, vă rog, luați de pe masă ceea ce ați adus și părăsiți-ne. În această clipă. Orice comentariu, orice încercare de împăcare cu impardonabila situație prezentă, nu ar face decât să accentueze dezacordul nostru față de procedeul ales de dumneavoastră ca prim moment al unei uniuni pe viață. Ieșirea o cunoaște Gigi prea bine!

Biata Gigi pune într-o plasă tricotată sticla, strânge buchetul de pe masă și iese pe ușă cu un pierit Sărut mâna în timp ce blondul o urmează strivind-o cu privirea. Nana se prăbușește într-un fotoliu, Nanu scoate din bar cutia de medicamente, o inventariază, găsește tableta salvatoare, scoate un pahar, îl umple la baie, înghite tableta, își trage un scaun, se așază, își sprijină capul în mâini. După un minut și-l ridică și, crunt în continuare, se întoarce către noi:
- Știați ceva? Ana, ați dormit împreună. Nu ți-a spus nimic, nimic?
- Nu, pe cuvântul meu de onoare că nu a scos un cuvânt.
- Bine, dar întotdeauna vă culcați târziu, vă auzeam...
- Îi povestesc de la școală. Numai eu vorbesc, ea mă ascultă și, câteodată, râde. Dar nu totdeauna. Poate nici nu aude ce-i spun...

Tăcem. Nu-mi revin. Nu se poate. De câte ori nu am întrebat-o dacă a cunoscut vreun băiat, dacă a condus-o de la școală, dacă are vreun coleg de clasă mai deștept decât ea, dacă... Gigi măritată! Dar nu se poate! Nu este adevărat! Nu poate fi adevărat! Mă uit pe fereastră, o zi augustă în splendoarea ei primăvăratecă! Și atât de neagră pentru noi! Spunea Nanu: "dacă și-a terminat studiile, dacă își poate întreține o soție, o soție costă scump, dacă are locuință, dacă...." Atunci, de ce s-a grăbit să-l aducă pe Victor, lăudându-l că "are intenții serioase"? E abia în anul întâi, eu dau Maturitatea și apoi admiterea, de "intenții serioase" ne arde? Of, bătrânii cu mentalitățile lor patriarhale! Adică, un băiat și o fată nu pot fi prieteni dacă de căsătorie nici nu poate fi vorba? Nu poți trăi seri de basm dacă ai examene de dat? Musai să te gândești la intenții serioase? Mă rog, Nanu e bătrân, dar pe Gigi chiar nu o înțeleg. Îmi este verișoară, e cea mai mare fiică a sorei mamei Nela. Crescută de Florești, pentru că nu au copiii lor. Întâi a botezat-o, ca pe mine, apoi au luat-o de tot la ei. Să ajungă o doamnă. Ei, lângă Frunte-aruncată nu știu ce fel de viață va avea. Mi-ar fi frică de un asemenea om. Și Înzulufatul când s-a răstit la mama lui arăta mai blând. Mă scol de pe scaun, Nanu se uită crunt, mă așez din nou. Pot îndrăzni să plec? Deschid gura, Nana, îmi face semn să tac și:
- Veniți jos.. Decebal s-a întors de la joacă, se spală pe mâini. Trebuie să mâncăm.