Mereu mă luau cu ei la bătrână deși nu-mi plăcea, acolo mirosea a pisici, ea stătea în întuneric și-mi cerea să mă apropii ca să mă ciupească de obraz. Te faci frumoasă ca mă-ta-mare îmi zicea, de parcă ai mei nu contau. Îmi frecam fața apoi, să scap de izul veșted al palmei ei. Azi mergem iar, tata oftează dă, Doamne, intrăm și-o văd în mijlocul camerei cu o mină senină de parcă zâmbește. Simt aroma de rufe spălate dinspre cutia în care stă și-o aud pe mama, să ne ținem degetele încrucișate, se va citi testamentul.
Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Mi-e rușine cu voi. Pute în jurul vostru, le-a spus băiatul în liceu. Tatăl, gunoier, și-a plecat capul. Mamei, îngrijitoare la wc-ul din gară, îi dădură lacrimile. Discuția nu s-a mai repetat de-a lungul anilor. L-au ținut în facultate. Le trimitea mesaje cu ce are nevoie. N-a mai venit acasă. Nu s-au dus la el. Nici la nuntă. Au trimis prin poștă plicul cu banii pentru mașină. La fel și cadoul pentru nepot. I-au găsit în pat, mână în mână. Ce miroase atât de frumos, întrebau oamenii? Iubirea, răspunse groparul.
Ana Maria Dobre-Nir
Bătrânul s-a așezat obosit pe iarba moale, sub coroanele copacilor, umbrite de lumina după-amiezii. Aerul proaspăt îi inunda plămânii, iar pentru prima oară după mult timp, simțea o liniște deplină. A închis ochii, lăsându-se purtat de vântul blând ce legăna frunzele. Dintr-o dată, o durere sfâșietoare i-a lovit pieptul, iar respirația i-a fost sugrumată. O clipă a vrut să strige, însă a înțeles repede că nu avea pentru ce. Viața fusese lungă și plină, iar acum, tot ce-i mai rămânea era să-și accepte și sfârșitul.
