Toată iarna ceruse să-i deschidă geamul. Martie-l găsi pământiu, numai piele și os, instalat în living pe canapea, să vadă mușcatele înflorite în balcon. Mona aștepta. În dimineața aia sunase și la o firmă. Candelele epuizaseră oxigenul din cameră și, fără vlagă, Geo deschidea ochii în răstimpuri și privea spre fereastră. Nu mai vorbea. Bine, îl deschid, îi șoptea Mona. Simțea o gheară care o strânge de ceafă și se gândea că trebuie să fie moartea. Ieși în balcon și trase o gură de aer. Geo o dădu afară pe ultima.
Gabriel Rusu
Când zările se iubesc cu zorile, viața înaintea soarelui devine o splendoare. Baciul Ionică privește tăcut colțul de Rai, un omagiu adus liniștii dimprejur. Privirea i se agață de un vultur ale cărui aripi planează deasupra muntelui cel nins. Acolo zăpada nu se topește veac. Primele raze o învăluie-n sclipici și-o fac să strălucească mai tare decât bijuteriile încrestate pe coroanele regilor. Mioarele baciului încă moțăie. Oare ce-or visa cornutele mele? Precis au vise, asemeni nouă. Le-o fi și lor dor de casă?
Ana Ludușan
Nu te mișca, nu înghiți în sec, că-mi strici aparatul, se stropșește tehniciana de la RMN. Mă uit mută la ea, în timp ce mă rulează tot mai adânc în tubul RMN, un sicriu închis etanș, și, pune mitraliera pe mine, oasele mi se destramă, ace îmi străpung plămânii, creierul mi se lichefiază, caut disperată după ceva care să mă salveze, alerg în galop pe Lipițana copilăriei mele și îngrop, cu toate puterile, răpăitul mitralierei și gândul că cea mai frumoasă iapă Lipițan de pe Pământul acesta a ajuns salam de Sibiu.
