Lumea era o monedă de tinichea pe care o răsuceam în buzunar
Zăpezile topite îmi inundau bocancii, cineva îmi scâncea în spate
Aerul îngheţat, crengile desfrunzite, întunericul transparent,
Necunoscuţii care mă priveau preţ de o clipă,
Tot ce atingeam cu privirea sau cu poalele paltonului se transforma în tine
Urmele paşilor prin mocirlă, griul care îmi invada retina...
Trupul tău devenea uriaş, lua forma cerului, acoperişurilor, treptelor, copacilor
Iar eu vegetam în marsupiul tău
Câteva ore la marginea cărora se surpa prăpastia
Loveşte-mă, insultă-mă, umileşte-mă numai nu mă lăsa fără tine
Nu mă părăsi în mijlocul mocirlei care mi se scurge în oase
Nu mă lăsa pradă griului redevenit gri sub cerul învineţit de frig
Rămâi în sângele meu... prefer să-mi zdrelesc tâmplele în absenţa ta
Să mă las schingiuită de dor decât să petrec viaţa într-un cuib de îngeri străini
Nu mă lăsa orfană de privirea ta, de gustul râsului tău...
Prefer să mă muşte buzele tale decât să mă sărute zeii
Te implor
Lasă-mă să-ţi ador umbra
Să-ţi ling cruzimile
Să-ţi sărut mâinile cu care ai mângâiat alte femei
Să-ţi strâng gunoiul
Lasă-mă să fiu Cenuşăreasa ta
Nu mă forţa să mă mărit cu prinţul...
(În avanpremiera lansării unui CD cu versuri şi ilustraţii semnate Ilinca Bernea)
 |  |