Maică-sa era frumoasă. Și știa să iubească. O urau femeile. Într-o noapte au ras-o în cap. I-au alungat din sat. În pribegie. A întrebat-o de ce, din cauza lui că e șpur? Nu, copile, te-ai născut din pepeni, de fapt, din floarea lor. Dintr-o dragoste ascunsă, condamnată, pentru care am plătit greu. Au trecut anii. Satul a îmbătrânit. Lubenițele putrezesc pe terenul nelucrat. Un bărbat a început să cumpere pământ. Tot ce fusese cultivat cu bostani. L-au întrebat ce îi trebuie. A răspuns scurt, o răscumpăr pe mama.
Dan Banu
Era un băiețel brunețel ca o tabletă de ciocolată, mic și sprințar ca un purece. A trăit alături de frații săi într-o felie de pepene până în ziua când un bărbat hulpav a mușcat din ea. Atunci Pepiniță a căzut într-o grotă căscată într-un molar și a rămas înțepenit. Degeaba valurile înalte, țepușele ascuțite. Până la urmă frezele cele mari au săpat în molar ca un sfredel și Pepiniță a scăpat. A plecat din Gură și a ajuns în Stomac unde a trăit fericit alături de ai săi până la adânci bătrâneți.
Ana-Maria Butuza
Bătrânii mă luaseră de mic slugă, fără simbrie, doar bătăi și resturi de mâncare. Într-o zi, am găsit sub salteaua lor mulți bani ascunși. Era vremea pepenilor, așa că am făcut un cep mic într-unul, cât să-mi încapă mâna, și i-am scos miezul până la coajă. Am învelit banii într-o pungă și i-am îndesat bine în pepene, fără remușcări. Când le-am zis că plec, au început să râdă. Văd că ți-ai luat plata, a zis baba cu ochii la harbuz. Unul ți-e destul? a întrebat moșul, râzând, fără să știe ce miez ascunde.
