Maică-sa a vrut să-l facă preot, dar el nu prea credea în Dumnezeu. Nu se pricepea nici la grădină, așa că unchiul Titi îl lua cu el la vânătoare. Încet de minte, dar cu privirea ageră, puștiul avea țintă. Poate de-aia s-a înrolat în armată la 16 ani. Așa erau vremurile atunci. Dar pe front omul nu mai era om. Acolo a înțeles că Diavolul trebuie să fie real, chiar dacă Domnul nu e. Totuși, când un glonț i-a străpuns corpul și a luat o ultimă gură lacomă de aer, s-a rugat la Dumnezeu să-l ierte pentru păcate.
George Dometi
Ce mi se poate întâmpla? Niciodată nu m-am gândit că s-ar putea întâmpla ceva. Am trăit mereu cu impresia că e doar o închipuire a Bătrânilor, atunci când ne ziceau să nu ieșim din Cupolă. Ne-am trăit toată copilăria și primii ani ai tinereții sub domul ăsta de sticlă, purtând mereu măștile astea grotești. Îi vedeam pe cei ce au fugit, acum închiși în celulele alea pline de tuburi și aparate, strănutând o mâzgă roșie, dar niciodată nu m-am gândit că lumea de afară poate să fie așa. Irespirabilă.
Fabiola Stoi
Tu ești primăvara mea, îi spunea mereu tăticu' lui mămica, de fiecare dată când venea din mină. Uneori mai și cânta, ca șlagărul de la radio, dar mai departe nu știa versurile. Și mămica se sfia, tare se sfia, mai ales când erau străini în preajmă, își cobora basmaua peste ochi și zicea: Du-te, mă omule, că mă faci de tătă minunea. Habar n-aveam noi, copiii, că el chiar cânta de dragoste și o venera ca pe minunea lui cea mare. Și când a plecat ea, l-am auzit zicând la cruce: ia-mă la tine, că nu mai pot respira.
