Puse pepenele pe masă și se așeză în scaun să își tragă sufletul. Înainte ajungea imediat la piață, dar acum, cu șantierul din spatele casei, trebuia să ocolească o jumătate de oră. Imediat, auzi zgomotul inconfundabil al pepenelui care crapă. L-am luat prea copt, se gândi. Se apropie de masă să-l verifice, dar nu văzu nicio crăpătură. Zgomotul se auzi din nou. Întoarse pepenele pe partea cealaltă. Nimic. La al treilea zgomot ridică ochii doar cât vadă, prin crăpătura din perete, valul de pământ care venea spre el.
Alex Micu
Florentina, femeie voinică, de la țară, era întruchiparea calmului și a stăpânirii de sine. Pentru fiecare avea o vorbă bună, un sfat. Niciodată nu ezita să dea o mână de ajutor, atunci când cineva avea nevoie. Era atât de amabilă și drăguță, încât nu aveai cum să n-o apreciezi. Lucra, săraca, din greu, să-și crească fata. Avea două slujbe, și nu-i era ușor, dar cu toate acestea, Doamne, ce calmă era. De ce vorbesc la trecut despre ea? Nu, n-a murit. Tocmai a văzut profilul de Instagram al fiicei sale.
Alina Ilie
În poza expusă la intrarea în primărie sunt munți de pepeni, recoltă record. Dintre sutele de lubenițe se distinge figura unui bătrân, zâmbește și-l ține în brațe pe Ionuț. Copilul strângea mâneca bunicului și privea cu uimire spre marea verde din jur. De sub pălăria bunului, doi ochi de stele străluceau doar pentru băiat. A urmat colectivizarea și băiatul a mers la facultate la oraș cu tot cu lumina din privirea bunicului, dar nu va uita niciodată cum în anul acela anume, din pepeni au scos banii pentru școală.
