M-au scos din bostan de urechi, cu mâinile și tricoul pline de zeamă. O sămânță mi se lipise în colțul gurii, mărturie incontestabilă a infracțiunii căreia îi fusesem făptuitor. Să fi avut opt ani. Îmi așteptam înfricoșat pedeapsa. Al cui ești, bă, țâcă? m-au întrebat pe jumătate amuzați. Le-am spus. Știau că și tataie are lotul lui. Las' că îi spunem lui tac-tu mare să-ți tragă o mamă de bătaie, să nu mai furi altă dată. Habar n-aveau că tataie mă învățase să mănânc de la alții, că pe ai noștri îi duceam la târg.
Monica Ciurea
Întotdeauna, îi șopti ea la ureche. O optimistă incurabilă, gândi el. Dar totdeauna are-ntotdeauna limitele lui. După un timp, întotdeauna a devenit până aici. Nu-i mai șoptea în ureche, îi striga răspicat. O personalitate puternică, gândi el. Dar pân-aici ajunse curând mai încolo. Adică o necesitate vitală: de aer, de spațiu, de libertate, de lasă-mă în pace, că mă sufoci. O veșnic nemulțumită, gândi el. Numai că lasă-mă-n-pacele mirosea și a indiferență, și a reproș. E femeie, zise el în final scos din pepeni.
Sanda Vaideș
A lui Dungă luă bacalaureatul cu 10 pe linie. La petrecerea de absolvire ținută în Căminul Cultural, mumă-sa îl îmbrăcă într-un costum verzuliu, cămașă bejulie și papion prăzuliu. Roșeața obrajilor, transpirația și pistruii îl făceau să semene cu o felie de pepene murat. Nu îndrăzni să cîrîie, nu de alta, dar de 12 ani de cînd umbla la școală, numai asta auzise de la maica lui: om fi noi pepenari dîn Dăbuleni, da' nu te las fără carte, să știu bine că ți-o mere vorba că din pepeni te-ai scos om.
