Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Tati, lasă-mă cu barza, cu maimuța, sau nașterea naturală, că eu am apărut din pepeni. Unul roșu și unul galben. Că uite ce îmbujorată sunt. Și blondă. Am fost cu bunica la biserică, am dat pomelnic și pomană să te împaci cu mami, că nu v-am mai auzit vorbind unul cu altul de câteva zile. Stai liniștit că nu se întâmplă nimic rău. Așa mi-a promis tanti aia care scrie povestea. Dar, de ce se întunecă în jurul meu? Unde sunt toți? M-ai mințit. N-am mințit, am șters puțin cu radiera. Acum, treci să te naști.
Elia Ghinescu
Ana are mere, scrieți, copii, pe caiete, după dictare, strigă pițigăiat învățătoarea, mutându-și indicatorul de lemn dintr-o mână-n alta. Are mere pe naiba, își spune puștiul deșirat, din spatele clasei. Stă în ultima bancă de vreo patru ani, nu reușește neam să treacă mai departe, vine rar la scoală, dar știe să citească, îl învățase frate-su, noaptea, la opaiț. Rândurile de lubeniță de pe câmp sunt mai lungi de-un kilometru, cine să le sape? Ana are pepeni, scrie el pe caiet, apoi i se frânge vârful creionului.
Ana Maria Dobre-Nir
Mama, ieri te-am auzit vorbindu-i urât lui tata. Înțeleg că vă certați, dar mama, doar acum câteva zile, mi-ai cerut să învăț să-mi controlez furia. Acum e și rândul meu să te rog să te controlezi. Îți cer asta pentru că puterea mea vine din relația voastră. Din voi doi, ca tot. Și așa cum am frici iraționale, după vorbele tale, referitoare la pisicile noastre, la casa care ar putea lua foc, la inundații, așa mă tem și că, într-o zi. ați putea să vă despărțiți. Iar voi mi-ați spus că sunteți suflete pereche.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2024, grupul are 13.480 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).