Monstrul se apropie, mai mult ghicit decât văzut în întunericul diluvian al nopții, mârâitul inconfundabil, colții însângerați, vine vijelios, un fulger rupe bezna zgomotos, Dumnezeule, e mult mai aproape decât haina de pe tine, hidoșenia, dimensiunile înspăimântă, iar când deschide fălcile pentru mugetul de atac, căpățâna unui mort se bălăngăne atârnată bizar de o măsea, mâinile i se încleștează spasmodic când o prind de umăr. Soacră, ți-ai luat medicamentele? Dar ea, tresare. Vai, prostălăule, ce m-ai speriat.
Florentin Sorescu
Doamne, dar ploaia asta chiar nu se mai oprește odată? Simt că încep să-mi crească și branhiile de la atâta apă. Baremi dac-ar turna cu găleata și tot ar fi o treabă. Dar așa? Așa unde naiba o să ajungem? Parcă dinadins este așa de măruntă, ca s-avem timp suficient să ne gândim la toate păcatele. Ne scufundăm încet-încet, dar ne prefacem că totul este perfect. Și-n loc să căutăm un colac de salvare stăm toată ziua cu ochii pe monitor, nu cumva să vedem cum viața ni se transformă într-o băltoacă.
Daniela Toader
A stat ore în șir cu ochii lipiți de fereastră. Ascuns în spatele perdelelor, a așteptat-o ore în șir să apară. A băut trei cafele și a creat zeci de scenarii posibile. O fi dormind. O fi bolnavă, la pat, cu febră, frisoane, dureri musculare. O fi în ture. La naiba cu turele, cu prima ocazie o să afle unde lucrează. O fi plecată din oraș. O fi dormind la vreo prietenă. Prieten. Amant? Numai gândul că ar putea avea pe cineva în viața ei, îl făcea să simtă cum potopul îl înconjoară.
