Potop de griji o năpădiseră prima dată: cum se va descurca, oare va putea, va ști, va trece singură prin greu, cum și cât va înțelege din tainele acelea? A ieșit ușor din apele tulburi ale începutului; puterea tinereții ține loc de știință și de curaj. A doua oară, la eoni distanță, maternitatea a trimis-o pe cărări bătute. N-a mai luat câte două din cele trebuincioase, nici n-a alarmat aiurea neamurile, iar în loc de arcă încăpătoare, dar voluminoasă, s-a mulțumit cu una mai micuță, cu mâner reversibil și landou.
Cristian Nedelcu
Într-o zi s-a stârnit ploaia, dar nu se arăta a fi o ploaie obișnuită. La început, picurau vorbe goale. Oamenii și-au deschis gurile larg, lacomi să soarbă cât mai multe. Mai apoi, din cer au început să cadă blesteme. Din ce în ce mai mulți oameni au ieșit în ploaie cu gurile deschise. După un timp, prostiile au luat locul blestemelor, apoi minciunile. Oriunde priveai, era plin de gură-cască. Părea că nu se mai săturau. Ciudat, când a început să plouă cu dragoste, ca la un semn, toți s-au înghesuit prin adăposturi.
Lucian Pătru
Noe-n izmene, se-ntinde alene. I se părea, parcă, că făurea o-arcă. Că animale strângea, pe perechi. Cu solzi, blană, ciulite urechi. Cu țepi, aripi, marsupii, antene. Cu coame, tentacule, platoșe, pene. Când ochii-aruncă sus în zări, nici urmă de stihii. Ce nemaivăzute mări? Cum zicea Dumnezeu? Eh, prostii. Ce treabă am eu cu aste dihănii? Ce am făcut eu? Doar mătănii. Si-acum, la bătrânețe, mai am putere, să Îi fac voia, să dau la galere? La cum arată vremea, fie ce-o fi, mă voi întoarce în pat, voi dormi.
