În cele ce urmează, Cezar Amariei (jurnalist practicant - Europa Liberă, Observator Cultural - și scriitor de ziua a șaptea - Zilele noastre mărunte, Polirom, 2018; Exerciții de liniște, Polirom, 2021) a formulat câteva gânduri după citirea textelor selectate pe LiterNet din temele: Critical low battery, Totul a început pe faleză și Cu pantaloni scurți - toate textele aici.
*
Multe texte curat scrise dar destul de puține care să îndeplinească măcar una din următoarele două condiții: să prezinte binomul conflict - rezolvare sau imaginație - schimbare de perspectivă.Ceea ce nu înseamnă că nu am avut de unde alege, doar că am simțit în multe cazuri că un mic efort, din partea autorului, de a aduce introduce măcar una dintre situațiile anterior pomenite i-ar fi făcut opera demnă de a fi publicabilă.
Mai jos, povestirile care mi-au atras atenția (comentariile personale sunt făcute cu caractere italice):
Publicabil
Critical low battery
Lucian Pătru
Castorul Știrb, aici Euglena Albastră. Probleme aterizare pe planeta Moebius 4Q7. Sistemul de docare avariat. Echipajul NeQui4 plecat în expediție. Întors pușcat în freză. Ciumă muflonică. Rezervele de jumări, gogonele, rubarbă și piatră Ponce intacte. Iluminare punte față cu opaițele Vipia2. Sala motoarelor 80% din manivele ruginite. Buteliile de zaibăr în coconurile de criogenare. Pilotul automat concediu creștere anaconda. Turbinele prelucrare uraniu greva foamei. Icoană Boca plânge. SOS. Trimiteți de urgență un
Două sunt punctele forte ale acestui text: imaginația și finalul. Prima este cea care ajută de descrierea haosului, detaliile fac atmosfera autentică, indiferent de elementele care o compun. Finalul deschis aduce, la rândul său, un mare plus. Felicitări!
Totul a început pe faleză
Monica Ciurea
spuse tânărul, potrivindu-i pălărioara cochetă pe creștet. Abia acostasem la docuri și aprinsesem țigara când te-am zărit. Poalele rochiei îți săltau odată cu șoldurile când ai coborât din trăsură. Ți-am întâlnit privirea când briza ți-a ridicat voaleta. O clipă. Apoi am tresărit când scrumul mi-a fript degetul și te-am pierdut cu totul în vânzoleala din port. Dar te-am visat în fiecare zi ca să te pot găsi, îi șopti sărutând-o pe frunte. Bătrâna tresări cu privirea pierdută. Pe fereastra azilului se profila marea.
În pofida clișeului romantic cu care debutează, e multă "aer cu diamante" în această povestioară, multă gingășie. Finalul este cel care mi-a atras atenția pentru că pune sub semnul întrebării realismul primei părți și completează impresia de fragilitate.
Cu pantaloni scurți
Florina Hegedüs
Mama stă oblic, în repaus, pe marginea digului. Privește ca și mine spre marea de oameni răsfirată pe nisip. E după amiaza târziu. Vremea-i tocmai bună, un pic umedă. Corpuri goale, încinse emană mirosuri ieftine. Un bărbat, cu cămașa descheiată și pantalon scurt, de doc, stă retras de mulțime absorbit în gânduri. Emană masculinitate, îmbrăcat așa. Ușor, să nu observe, mă apropii. Miroase a el. Profit că nu-i atent, și-i sărut glezna. Aș fi continuat, dacă mama n-ar fi strigat: Anofela, ai grijă, are palma grea.
Foarte bună atmosfera textului, inteligent gândită structura, în care cheia este în numele protagonistei. Un exemplu de cum să livrezi indirect informația. Alternativa directă ar fi eliminat surpriza de a realiza, la final, cine sunt actorii principali.
Speranțe
Critical low battery
Dan Banu
Xi furase inima prințesei He. Fără procesor aceasta căzuse într-o letargie grea, ca un Ferrari într-un cimitir de mașini. Ka, tatăl prințesei, făgădui jumătate de regat și cordonul ei de alimentare celui ce-i va găsi inima. Degeaba au scotocit vitejii de metal Universul și i-au scuturat cutele înnegrite de vreme, căci procesorul era de negăsit. Taman când Regele se împăcase cu gândul și păianjenii prinseră a crește pe carcasa prințesei, Mo se ivi cu un procesor identic de la Târgul de Vechituri.
Imaginația autorului este cea care mi-a atras atenția la acest text. Nu a ajuns în primul eșalon din două motive. Stilistica a fost prima piedică: nu am înțeles comparația "o letargie grea, ca un Ferrari într-un cimitir de mașini" și nici metafora "au scuturat cutele înnegrite de vreme ale Universului". Știu că am învățat la școală că "un text frumos" este unul cu o stilistică bogată, dar avem destui autori mari, cum ar fi Hemingway sau Camus, care nu abuzează de ea, fapt care nu-i împiedică să transmită emoție. Iar stilistica din textul de mai sus generează confuzie. În plus, și finalul mi-a fost destul de neclar: dacă putea fi găsit un procesor identic la târgul de vechituri, înseamnă că nu vorbim de ceva unic, de trebuia vânturat Universul. Ce i-a împiedicat să caute și varianta second-hand?
Totul a început pe faleză
Lucian Pătru
Cu palmele lopeți și ochi de cârtiță, scormoneam înverșunat în nisip. Voiam să încropesc un mâner de care să apuc Pământul și să-l arunc unde-oi vedea. Dar mă poticneam, ba de o tichie de conchistador, ba de o înghețată cu fructe de deșert, ba de iepe înțărcate de surzi. Obstacole peste obstacole. Trebuie să reușesc la timp, să nu pun la încercare răbdarea Cerberului, ce râcâia cu ghearele Luna, un pic mai sus, pe faleză. De buricele degetelor mi s-a lipit o geană de copil. La țanc. Am scăpat basma însângerată.
Supra-realismul textului este captivant, partea a doua este însă una care mi-a ridicat semne de întrebare: a rezolvat problema / conflictul ("un mâner de care să apuc Pământul") sau a scăpat "basma însângerată" găsind soluția la altceva, ce nu căuta? O parte din logica textului nu are continuitate, părerea mea:).
Cu pantaloni scurți
Gheorghiță Mircea
Johannis se plimba în piața dominată de roata giganticului Riengelspiel, trăgându-se mândru de bretelele Hosenträger de care își suspendase pantalonii scurți de piele Lederhose. Venise la Oktoberfest cu gândul clar de a agăța o blondă bavareză cu care să își petreacă seara. De felul său era cam tont și tăcut, așa că nu prea conversă cu blonda trupeșă care îi făcuse cu ochiul și căreia îi oferea halbă după halbă. Berea, farmecul și pieptul blondei îl duseră în final sub masă. Șe fași, bre, scoală, nu mai dai un rând?
Am apreciat atmosfera de Oktoberfest autentic, cu toate detaliile, plus numele personajului - Johannis, care poate păcăli, putea fi chiar vremelnicul nostru președinte într-o situație parodică, de ce nu? Finalul de banc este cel care trage textul în jos.
Cu pantaloni scurți
Horațiu Dudău
Cadavrul era într-o poziție destul de comică, ținând cont d. Da. Așteaptă un pic. Deci. Cadavrul era. Acuma vin, tocmai ți-am spus că încerc să scriu. Ca și cum ar fi vrut s-o ia la fugă cu ochii închiși. Nu știu unde îs, caută-i tu, că ești mărișor. Furnicile îi țineau parcă pe umeri, să vadă pentru. La naiba, mă copile, că ți-i găsesc și îi arunc pe geam. Ultima dată răsăritul din mare. Nu pot să cred că stai în curu gol și în tricou. Care mare? Că a murit la munte. Ți-am găsit pantalonii scurți, naiba să-i ia.
O structură extrem de bună, care alternează planurilor ficțional / real. Am apreciat ideea, dar e nefinalizată. Ultima frază poate lipsi fără să afecteze în vreun fel textul. Autorul propune o situație interesantă, lăsată însă în aer.
Până data viitoare, spor în toate, inclusiv la scris și nu uitați partea aia cu 1% inspirație, 99% transpirație.