Seara mă tânguiam, fă-mi pat pe lavița dintre ferestrele cu patru ochiuri. Ostenită, buni scotea pernele mormăind, ești mare, nu mai încapi. Da-mi făcea voia în vreme ce țopăiam speriind mâțele din coșarca de sub soba ce spuzea jar înfofolit în cenușă. Se ruga cu metanii, își despletea coada încolăcită-n jurul unui fus mic, sufla-n lampă și suia-n patul înalt gemând ușor. Pariam cu ea că voi zări-n vis zâne la geam și mă vor purta-n zbor în lumi nemaivăzute. Ieri au luat-o și pe buni. Și noi n-am pus așa rămășagul.
Arthur Ianoși
Își depusese dosarul pentru moarte asistată cu două săptămâni în urmă. Faptul că refuzase să fie internat într-un azil cu personal instruit pentru cei ca el, probabil nu îl punea tocmai în capul listei. Optzeci de ani erau suficienți, a văzut prea multe. Mult prea multe. Când zări plicul strecurat pe sub ușă, se sperie puțin. Locuia singur, cine să fie la el în baie? Deschise ușa, dar baia era goală. Începu să păcăne dintr-un pix metalic ca să-și alunge teama și se aplecă să ridice plicul. Căzu secerat. Era timpul.
Elena Fermuș
N-am zis-o eu, că cine n-are noroc în iubire, are noroc de bani, eu am vrut doar să testez, și-am încercat la păcănele. La început ieșeam pe plus, apoi ceva îmi purta ghinion, pierdeam întruna. Poate ochii bărbatului de la masa din colț, ce nu se dezlipeau de mine. Într-o zi mi-a propus să fiu mamă-surogat pentru copilul lui, soția-i era cu probleme, dar fără nicio pretenție după, copilul va fi al meu doar nouă luni. Într-un final am acceptat, nu pentru bani, și după nouă luni aveam să mor de dor tot restul vieții.
