Astăzi iar, la telejurnal...

Când tatăl Ninei nu a dormit acasă peste noapte, maică-sa nici nu i-a observat lipsa. La știrile de la ora 8, nu l-a rugat, ca de obicei, să dea sonorul televizorului mai tare ca să-l poată auzi mai bine pe Conducătorul iubit vorbind despre ce alte lucruri minunate realizaseră muncitorii și țăranii. Despre cum recolta din acel an se dublase față de anii precedenți. Despre cum mamele eroine ale țării croșetaseră un număr record de scutece biodegradabile. Despre cum minerii cei puternici din Carpați săpaseră găuri atât de adânci, încât ajunseseră până la inima planetei pentru a-i extrage sângele pe care îl injectau apoi în venele Conducătorului în dorința de a-i alunga moartea. Acesta la rândul său își revărsa surplusul de vitalitate asupra poporului, în fiecare seară, la telejurnal, printr-o cuvântare despre rolul fundamental al femeilor în Epoca de Aur. Inspirați, excitați, bărbații națiunii copulau cu nevestele lor cu gândul la măreția acestui act erotic dirijat direct din Capitală. Fertilizarea mentală de la telejurnal era menită să pregătească nașterea Omului Nou - veșnic tânăr, vânjos ca un zeu, hrănindu-se cu aer și jar în loc de mâncare produsă din pământ sau de la animale.

Mama Ninei asculta cu interes despre toate aceste realizări excepționale. Sau cel puțin își imagina că ascultă, având în vedere că era practic surdă de la un atac cerebral. Cine știe ce își imagina de fapt? Nina se gândea că era foarte puțin probabil să descifreze mesajul de pe buzele Conducătorului, deși i se părea straniu să o vadă dând din cap și încuviințând de fiecare dată când acesta adresa întrebări retorice națiunii.

În noaptea aceea, când tatăl său nu s-a întors acasă pentru știrile de la ora 8, Nina a decis să sară peste telejurnal. Mama sa era însă neînduplecată în această privință, avea nevoie de Nina ca interpret. Deși se prefăcea că citește de pe buze, tot îi cerea Ninei să confirme ce înțelegea: "A spus când o să ne dea cheile la apartamentul ăla pe care ni l-a promis data trecută?" "A spus când va fi următoarea lui vizită în oraș? Va trebui să facem curat înainte să vină. Sora ta va trebui să se lase de dormit sub masa din bucătărie și tatăl tău va trebui să se asigure că e acasă, că nu umblă brambura cu vânzătoarea de la Materna".

"Materna" era o clădire cu două etaje în care se aflau un magazin pentru bebeluși și o sală de bal. Partidul convertise o casă burgheză într-un spațiu dedicat venerării "Mamei Eroine". Dacă o femeie aducea pe lume un prunc într-o familie cu mai mult de zece copii, la fiecare sfârșit de lună Partidul aduna alte cinci femei în aceeași situație și organiza o festivitate grandioasă pentru a le sărbători devotamentul față de nobila cauză a dezvoltării Mamei Națiuni.

Cultul "Mamei Eroine" răspundea fanteziilor Tatălui Națiunii ale cărui dorințe sexuale și potență căpătau proporții planetare. Toată lumea era convinsă că într-un mod indirect, acesta era responsabil pentru numeroasele nașteri din ultimii ani. Bărbat chipeș, blond, cu trăsături de viking, chiar și la o vârstă aproape centenară, acesta reușea să-și semene sămânța, doar prin puterea minții, în pântecele milioanelor de femei care făceau dragoste cu soții lor în timp ce visau la El - Tatăl lor, Fratele lor, Iubitul lor, Doctorul și Preotul lor. Toți copiii născuți erau fiii și fiicele lui, pionieri și vulturi ai unei patrii ale cărei râuri aveau contururile diafane ale ridurilor Lui. Răsuflarea Lui era vântul care făcea morile să se învârtă, mâinile Lui erau miile de mâini ale brutarilor care frământau aluatul pentru pâinea cea de zi cu zi.

Doar femeile care dădeau viață la zece copii primeau titlul onorific de "Mamă Eroină". Dacă numărul de copii era de opt, șapte sau șase, primeau "Ordinul Glorioasei Maternități". La cinci copii, erau decorate cu "Medalia Maternității". Tatăl Ninei trebuia să participe la toate aceste evenimente, ca reprezentant al Oficiului de Transport unde lucra ca inspector. La una dintre aceste ocazii a întâlnit-o pe Valeria, o vânzătoare de la "Materna" trecută de floarea vârstei, ale cărei farmece rămăseseră amenințătoare pentru majoritatea colegelor sale, măritate și nemăritate deopotrivă. Mama Ninei i-a văzut împreună doar o dată, suficient pentru a remarca electricitatea din aer care îi conecta în mod greu de ignorat, de-a lungul mesei întinse unde se aflau față în față, prefăcându-se că nu se cunosc.

După ce a căzut la pat bolnavă, de fiecare data când soțul său lipsea noaptea de acasă, mama Ninei bănuia că Valeria îl atrăsese încă o dată în vizuina ei, "să-i sugă sperma și să-i usuce oasele coloanei, unul câte unul, metodic, ca o vrăjitoare nesătulă dată dracului". Apoi adăuga cu un oftat, pentru a ușura stânjeneala fiicelor care-i ascultau cu răbdare lamentările: "Ah... Obișnuiam să-l urmăresc peste tot când eram mai tânără, știam cum își cheltuia toți banii ăia ascunși în căptușeala jachetei lui de piele. Pe curve și alcool. Asta făceau toți la petrecerile alea de Partid la care chipurile trebuia să participe. Acum pur și simplu nu-mi mai pasă. Mă bucur că nu-mi mai pot folosi picioarele ca să-mi pierd timpul mușinând în urma lui ca o cățea rănită în călduri."

Nina nu era sigură că tatăl ei încă se vedea cu această Valeria, care de altfel îi părea interesantă numai și pentru simplul fapt că nu avea copii și că îi procura alinare bătrânului, față de care nu se putea abține să nu simtă un soi de compasiune amestecată cu dezgust. Cine ar vrea să se culce în așternuturile unei infirme pe care boala o transformase într-o lunatică plină de amărăciune și regrete și care-și închipuia că vorbește în direct cu Conducătorul?

În dimineața de după noaptea în care tatăl ei nu venise acasă, Nina s-a trezit mai devreme decât de obicei. Cu pijamaua suflecată, sora ei freca deja conștiincioasă masa din bucătărie. Era primul lucru pe care aceasta îl făcea dimineața, înainte să se spele pe dinți, să facă "baie" cu apă încălzită la sobă, să-și pună lenjeria fără culoare, sutienul ca de fontă, rochia lungă cu mâneci lungi și nasturi din pânză de sac. Obsesia ei pentru curățenie nu depășea perimetrul bucătăriei unde dormea, sub masă, de frică să nu o trăsnească tunetul în timpul nopții, cum se întâmplase cu câțiva vecini descoperiți morți în casă. Haosul domnea peste tot în celelalte încăperi ale casei, până când venea timpul pentru marea curățenie, o dată la două luni. Atunci Nina și sora ei scoteau afară covoarele și toate cearșafurile, le băteau bine cu o bâtă de plastic, până când praful și acarienii ieșeau răsucindu-se în aer ca într-un vals hipnotic. Măturau temeinic podelele, frecau lemnul roșu-ruginiu cu motorină.

Ninei îi plăcea mirosul și strălucirea uleioasă a noului strat de motorină. Se spunea că era foarte eficient pentru uciderea tuturor gândacilor și a puricilor. Pentru covoare foloseau apă și oțet. Când le aduceau înapoi înăuntru, mirosul lor înțepător fuziona în mod surprinzător de armonios cu cel de motorină al podelelor. Rarii oaspeți se simțeau instant îngrețoșați de acest amestec neobișnuit, însă în Nina trezea nostalgia unei lumi perfecte pe care nu o cunoscuse niciodată. Această combinație usturătoare avea menirea să dizolve miasma putridă ce se prelingea din trupul mamei Ninei, infiltrându-se perfid în ungherele cele mai tainice ale casei. Nina putea să-i perceapă prezența vâscoasă, asemenea unui limax gigantic și translucid care se târa pe pereți, își făcea culcuș sub mobilă și găsea refugiu în sertare și în crăpăturile pereților. Mirosul bolii devenise o entitate în sine, un prunc mutant zămislit în pântecele casei, ultimul pe care mama ei îl va mai purta vreodată.

În dimineața de după noaptea în care tatăl ei nu venise acasă, Nina s-a trezit mai devreme decât de obicei cu gândul că acesta nu se va mai întoarce niciodată. Într-o zi va părăsi și ea casa bântuită de absențe, trădări, vise neîmplinite și păreri de rău. Oricât de departe s-ar muta, anumite mirosuri o vor readuce la bucătăria unde dormea soră-sa sub masă, la telejurnal, la corpul bolnav al mamei și la escapadele nocturne ale tatălui. Limaxul își va găsi mereu drumul înapoi la ea, strecurându-se prin toate cotloanele noii sale vieți, lăsând o dâră cleioasă pe ecranul televizorului, amintindu-i, time and again, de unde venea și ce lăsase în urmă.

(Seattle, 23 noiembrie 2024)