26.11.2024
Paul Dârvariu
Îmi plac cele tipărite pe chipurile oamenilor. Trenul meu întârzie. Am timp berechet pentru câteva povești. Să încep cu bătrânul din fotoliul rulant? Nu, azi n-am chef de tristoșenii. Vreau ceva romantic. Tinerelul blonduț e numai bun pentru așa ceva. Trenul lui a sosit de minute bune și el scanează, din ce în ce mai îngrijorat, peronul gol. Își ridică gluga hanoracului și aruncă la coș trandafirul. La câțiva pași, o brunetă subțirică își șterge lacrimile. S-ar potrivi. Fă o minune, Doamne, și unește-le tristețile.

Camil Popescu
N-am să-l uit niciodată. Era cherchelit bine, cu cămașa scoasă din pantaloni, șapca de ceferist pe-o ureche, iar o sticlă de Tanita îi ieșea din buzunar: biletele la control. Strânsesem fiecare câte cinci lei și, când i-am întins banii, a dat cu ei de pământ: ce să fac io, mă, cu ăștia? Ne-a văzut speriați și l-a pufnit râsul: bă, băieți, acu două săptămâni am câștigat la Loto, am depus banii la FNI și mi-am dat demisia. Azi e ultima zi de lucru. Păstrați-vă banii. La vreo câteva zile după, s-a prăbușit FNI-ul.

Marian Bircea
Biscuiți expirați tari ca piatra, ultimul pachet din vitrină. Apă rece de la țâșnitoarea sloi. Mă dor dinții, dar măcar sunt sătul. O oră de întârziere, afară e frig, în gară miroase îngrozitor. Ocolesc un chioșc cu ziare, închis. Citesc. Cuvântarea. Îndemnul adresat oamenilor muncii. Noi indicații prețioase ale celui mai iubit fiu. Apare și trenul. Coboară oameni speriați. Un chilug se repede spre chioșc, sărută poza Tovarășului. A dat amnistie. În vagon, plin de pârnăiași. Scandează Ceaușescu și poporul.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2024, grupul are 13.480 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus