O mie de guri încleștate într-un mare sărut, o mie de priviri înotând într-o unică lacrimă, o mie de mărturisiri topite într-un singur te iubesc, o mie de promisiuni despre reveniri și o mie de tăceri despre neîntoarceri, o mie de îmbrățișări ca și cum mâine n-ar fi, o mie de chipiuri trase pe ochi, o mie de ranițe cu tot greul în ele, o mie de descleștări dureroase. Apoi, cu un țiuit scurt, trenul a urcat direct în cer. De la bărbatul de carne pe care l-am iubit mi-a rămas doar o poveste cât un bob de mazăre. Tu.
Ana Maria Dobre-Nir
Sigyra se urcă în trenul cușetă, extenuată. Adormi rapid, legănată de zgomotul roților. Când se trezi, trenul opri într-o gară cu acoperiș de fier forjat, ceas pe perete și lămpi de gaz pâlpâind. Coborî, buimacă, și, spre surprinderea ei, îl văzu pe Tyven ținând de mână o femeie necunoscută. Tyven îi zâmbi călduros, dar ca unui străin, ceea ce o făcu să simtă un gol în piept. Femeia de lângă el părea să-i fie soție, iar Sigyra se simți pierdută. Înainte ca ea să își poată aduna gândurile, trenul fluieră din nou.
Arthur Ianoși
Își privea oja sărită de pe unghii și mâinile uscate de săpunul de casă. Aproape douăzeci de ani petrecuți în camera asta cu pereți plini de calendare din anii anteriori și un tavan unde straturile de var jupuit lăsau să se vadă crăpăturile făcute de vibrația șinelor. Dac-ar fi adunat toate minutele trenurilor întârziate și le-ar fi amestecat cu visele din copilărie, probabil alta i-ar fi fost viața. Doar rutina o mai ținea pe picioare. Gara murise demult, microfonul ruginise și el. Dragi călători, trenul personal.
