Îl vede la fereastră - torță în întuneric. De n-ar cădea una câte una, ar crede că timpul a-ncremenit. Andrei intră, nici n-o privește. Merge-n camera lui și-nchide ușa. Mirosul pielii lui de bebeluș e ceva din altă viață. A venit blestematul anotimp de mijloc, când îi ai pe toți, dar de fapt ești singur. Telefonul zbârnâie. E mama. O așteaptă la spital. Deznădăjduită, iese afară. Își dă jos cămașa de noapte. Îmbrățișează copacul. Lacrimi curg pe scoarța aspră. La fel ca el, și ea ar vrea să se dezbrace de trup.
Răzvan Dițescu
A venit și octombrie. Cu parfum de must și gutui. Cu dimineți răcoroase și amiezi luminoase ce te îndeamnă să ieși la plimbare. Azi-noapte, peste pământul reavăn din parc, o pătură auriu-rubinie s-a așternut. Copii, mici dar și mari sunt la vânătoare de castane. Un cuplu îndrăgostit se plimbă ținându-se de mână. Râsetele li se împletesc cu foșnetul frunzelor de pe alee. Un sărut furat devine promisiune, fiecare privire schimbată e reconfirmare. Pe bancă, cu bărbia sprijinită de baston, privesc spectacolul vieții.
Ana Ludușan
Se uită printre frunzele de nuc ruginii la apusul roșiatic. Închide ochii, în copilărie satul ei era altfel. Primăvara mustea de verde, de trudă, de bucurie. Vara, arșiță. Au rând la batoză. Privește cum curg picăturile de aur în saci. Au secerat 3 ha de grâu și se aleg cu un sac de pleavă. Restul merge la cotele către stat. E toamnă caldă, belșug pe dealuri, sărăcie în hambare. Fratele ei cântă la vioară din Vivaldi, ea s-a urcat în nuc și plânge de frică. Cum vom trăi la iarnă? Tatăl lor îi asigură: o să fie bine.
