Ultima noapte de dragoste

După zece ani de plimbat soția în vacanțe a venit momentul deloc așteptatelor alegeri pentru noul președinte. De doi ani de zile a lăsat țara de izbeliște, încercând să-și găsească un loc călduț cu imunitate și pensie specială. Era refuzat de toată lumea.

Plaus, președintele legitim al Momâniei, ales pentru promisiunile de luptă contra corupției și dezvoltării unui sistem de învățământ performant, simțea cum îi fuge pământul de sub picioare. Adversarii politici îl așteptau la cotitură, să-i servească mâncare rece de bulău. Colegii de partid s-au simțit trădați de ultimele decizii, așa că îl lăsau de mână, unul câte unul. Oameni din ce în ce mai mulți se adunau zi de zi sub geamurile Palatului Potroceni și al caselor sale, scandând împotriva lui. Dezamăgirea cea mai mare însă venea de la Modargint, soția care i-a fost alături de când a început să facă avere. Degeaba îl avertizaseră prietenii să fie atent cu ea. Doar două lucruri îi plac pe lume, moda și arginții, așa că asigură-te că le va primi, că altfel te va părăsi. S-a crezut invincibil și nemuritor. Doar când s-a văzut refuzat în dormitor și-a dat seama că situația e groasă.

După ce a apărut rezultatul alegerilor din primul tur, Momâniei educate i-a fost clar efectul anilor săi de președinție și au considerat că trebuie luat la rost. Au început să se adune tot mai mulți de la o zi la alta pentru a-i cere demisia. La început a fugit dintr-o casă în alta, că nu fusese lovit de ghinion înainte de a ajunge președinte, așa că reușise să devină proprietar peste cinci imobile. Dar, oamenii nu s-au lăsat mai prejos. Nu l-au alergat, dar s-au încurajat între ei să acopere toate posibilele locuri în care s-ar fi putut afla Plaus.

În lipsă de alte idei, a înregistrat un mesaj pentru Momâni, încercând să liniștească spiritele, și l-a trimis la toate radiourile și televiziunile din țară.
- Dragi Momâni, a început Plaus mesajul. Toată lumea aștepta mesajul, dar pauza făcută a fost într-atâta de lungă încât la radio au intrat spoturi publicitare. Moderatori, prezentatori, oameni de sunet și mulți alții au intervenit pentru a dezactiva mecanismele automate care l-ar fi scos din nou din transmisiunea "în direct". Suntem într-un moment de răscruce. Forțele oculte, conduse de mesede, a zis el pronunțând vocalele de parcă înghițise pateu cu fainoșag, au fost mai puternice decât am anticipat și au tăiat din fașă orice tentativă bună pentru momâni.

A urmat din nou o pauză mai lungă decât ar fi trebuit. În transmisiunea tv putea fi văzut cum își răsfoiește foile cu discursul, ca și cum s-au amestecat într-o ordine nefirească.
- Aș dori să vă...
- Nu de acolo, domnul președinte. Mai sunt două pagini înainte.

Răsfoia din nou foile în încercarea de a le identifica pe cele două dinaintea acesteia.
- Cum dracu a ajuns această înregistrare la presă? a întrebat Plaus furios, cu priviri furioase către cei din jur. Dar acolo se mai afla doar Modargint, care butona telefonul. Draga mea, lumina mea, unde e toată lumea?
- Tu chiar ești prost sau te prefaci? Nu mai ești frecventabil. Nu mai vrea nimeni să se asocieze cu tine. De fapt, plec și eu imediat.
- Chem mașina să ne ducă unde îți dorește inima...
- Nu mai are cine să conducă mașina. Uită-te în jur. Ai fost lăsat din brațe și de cei de la pază. Ești singur. Nicio mașină de a ta nu va fi lăsată să plece de aici.
- Iar tu? Cum pleci?
- În trei minute vine un bla bla car. Merg direct la graniță și plec din țară.
- De ce să mergem cu mașina? Încă avem avionul prezidențial la dispoziție.
- Măi idiotule, care ești tu idiot, nu o să te scoată nimeni din țară. Tu nu înțelegi că lumea te vrea aici, să răspunzi pentru ceea ce n-ai făcut.
- Ajută-mă tu.
- Nici să nu-ți treacă prin cap.
- Iubirea mea. Modargint. Fac orice îmi ceri dacă mă scoți și pe mine din țară.
- Orice?
- Da, draga mea. Orice.

În disperarea sa, Plaus i-a oferit un cec în alb, în parte pentru că îi dădea ocazia să-i fie în continuare aproape, dar și pentru că altă portiță de scăpare nu întrevedea.
- Bine. Poți veni cu mine. Dar ca bagaj.

A pornit către culoarul ce ducea la ieșirea din spate. Rochia albă, lungă până la pământ, îi ascundea sandalele Miu Miu, dând senzația că e un înger ce plutește. Cel puțin așa o vedea Plaus. La braț avea o Hilde Palladino Gadino, cadou de la Plaus cu ocazia unei vizite la Lindra. Din interiorul său se auzea clinchet de metale și pietre prețioase, dar pe lângă asta avea și cărțile de credit ale diverselor bănci unde-și împrăștiaseră averile.

Plaus s-a repezit după ea, având asupra sa doar promisiuni, în speranța că e suficient pentru a scăpa.

Ieșiți în curtea mică și izolată, Modargint a deschis poarta, lăsând un Ford S-Max să intre.
- Adu-mi gențile de după ușă, i-a comandat lui Plaus, iar apoi s-a întors către șofer și a plătit cursa. Vom avea un pasager în plus.
- Duamnă, ați plătit doar pentru un pasager cu multe bagaje. Eu nu duc nimic în plus, i-a răspuns oacheșul.
- O să vezi că se poate și că vom lua. Nu doar atât, dar la destinație o să fii fericit că ai ascultat de mine, a făcut Modargint niște promisiuni vagi, dar tentante, precum politicienii. Plaus, i s-a adresat soțului care se întorcea cu gențile, treci în portbagaj. E important să nu fii văzut.
- Dar eu sunt...
- Ai fost. Acum nu mai ești și ar fi bine să devii un nimeni. Haide, treci înăuntru.

Și s-a băgat. Șoferul a pus gențile doamnei pe bancheta din spate și a urcat în mașină. Modargint s-a pus pe locul din dreapta lui și a pus mâna pe schimbătorul de viteze, mângâindu-l încet, cu vârful degetelor.
- Stau destul de prost cu banii, dar îți promit că vei ține minte cursa asta.
- Duamna mea, sunt om căsătorit. Nici să nu vă treacă prin cap așa ceva, a zis tuciuriul. Banii vorbește la mine, duamnă.
- Haide, să plecăm. O să-ți vină mintea la capul care trebuie pe drum.
- Orice veți zice, să știți că eu nu mă răzgândesc. Am fomeie și puradei. Nu am nevoie de complicăciuni. Banii sau nimic.
- Stai o clipă, a zis ea coborând. S-a dus la portbagaj, l-a deschis și l-a privit pe Plaus.
- Sper că mi s-a părut ceea ce am auzit, că a fost o farsă.
- Nu fii fraier. Ești istorie pentru mine. Acum zi-mi. Ce oferi ca să te scot din țară. După cum ai auzit, cu promisiuni electorale nu te pot trece. Bani de la mine nu dau. Deci, dacă vrei să fie bine, fă-mi o ofertă de nerefuzat. Ai zece de secunde. Nouă. Opt.
- Ce vrei tu...
- Șapte.
- Casele.
- Și mai ce? Șase. Cinci.
- Îți mai obțin o vilă.
- Și mai ce? Patru. Trei.
- Acces la toate conturile mele.
- Doi. Unu.
- Și la cel prezidențial. Și pensie specială de tot.

A închis portbagajul și s-a întors pe locul ei.
- Îți dau o mie de lei în plus, i-a spus șoferului.
- Duamnă, eu am auzit ce a promis domnu. Îmi dați cam puțin.
- Crezi că toate alea ce le-a promis au valoare? Nu fii naiv. Îți cedez aproape jumătate din sumă.

Cheia s-a învârtit în contact și motorul a făcut scânteia ce avea să-l pornească la drum. A băgat în viteza întâi și a trecut precaut de poartă, semnalizând și încadrându-se pe prima bandă.
- Duamnă, aș vrea să-mi confirmați destinația. De banii virați putem merge trei zile. O zi înseamnă opt ore de condus și trei pauze. Cam zece ore în total. Restul sunt pentru odihnă. Cazarea mi-o plătiți separat. Pentru fiecare cazare plătită îmi dați cash aceeași sumă de bani, ca să mă pot caza și la drumul de întoarcere. Ne-am înțeles?
- Da, e totul clar. Prima pauză trebuie să o facem în Austria. De acolo ne îndreptăm spre Elveția, unde trebuie să aranjez niște lucruri la bancă. Ultima oprire va fi la Luxemburg.
- Cu domnul ce facem? Când îl scoatem din portbagaj?
- După ce ieșim din țară îl eliberăm. Iar apoi îl uităm undeva într-o benzinărie, a mai zis ea în șoaptă.

Auzind acele șoapte, inima lui Plaus a făcut implozie. A încercat să semnaleze starea de rău, dar zbaterile lui au fost interpretate ca reacții furioase la evenimentele ultimelor ore.

După patru ore de condus, Modargint a cerut pauză de mers la toaletă. Când a ieșit de acolo, cadavrul lui Plaus era înconjurat de câțiva gură-cască.

Fordul rula pe drumul național cu maxim 70 de kilometri la oră în afara localităților, și cu 50 în orașe, pentru a nu atrage atenția vreunui organ.
- Mo, zicea șoferul la telefon, îți jur pe ochii lu mă-ta. Cu telefonul ăla furat de tine și cu mașina ciordită de mine am făcut târgul secolului. Nu mai trebuie să lucrăm niciodată. Da, mo, știu că n-am muncit niciodată, a mai zis el după ce a vorbit cineva de la celălalt capăt. Fă-ți bagajul. Nu ți-l fă. Treaba ta. Io vin după tine și ne cărăm unde vrea mușchiulețul tău.